Momente lacrimogene la nunta regală. Prinţul Harry şi mama miresei, Doria, copleşiţi de emoţii
0A sosit încrezător la Capela St. Geroge de la Windsor, alături de cavalerul său de onoare, prinţul William, iar Harry a fost emoţionat pe tot parcursul ceremoniei religioase. Vizibil nervos până la sosirea superbei sale mirese, Meghan Markle, apoi atins de cuvântarea unuia dintre preoţi, unde mai pui presiunea de a fi în centrul atenţiei oamenilor din întreaga lumea, Harry abia s-a mai putut stăpâni.
Fiul cel mic al regretatei prinţese Diana a vărsat câteva lacrimi în biserică şi, pe lângă Meghan, care a fost cu zâmbetul pe buze încă de la plecarea de la Hotelul Cleveland, prinţul a fost copleşit de emoţii în momentul ceremoniei, în momentul jurămintelor, lăsând să-i scape câteva lacrimi de fericire. La fel de emoţionată a fost şi mama miresei.
Iată momentele în care Harry şi Doria au dat frâu liber emoţiilor!