Protest civic pentru curriculum: şase ani consecutivi. Urmează al şaptelea. Ce învăţăm?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

2012. 2013. 2014. 2015. 1016. 2017. Acuşi vine 2018. Prostie? Nesimţire? Cinism? Impostură? Nepăsare? Frică? Aroganţă? Complex de inferioritate? Interes meschin? Negare? Câte puţin din toate? Oricum o dăm, oricum o sucim, în spaţiul şi timpul şcolii, testul acid al paradigmei sale comuniste sau necomuniste este, fără putinţă de tăgadă, TESTUL ARHITECTURII CURRICULARE. Aceasta va fi provocarea de fond a Educaţiei în România, în 2018.

2012

Scriam aşa, la debutul protestului meu:

În 2012, eu sunt „PROTESTATARUL“. Forma mea de protest este PROTESTUL CIVIC, iar ţinta este cât se poate de specifică: incompetenţa, impostura şi încremenirea în proiect inacceptabile ale instituţiilor şi persoanelor care au obligaţia să pună în fapt TRANSFORMAREA CURRICULARĂ AUTENTICĂ în învăţământul preuniversitar din România. Nu vreau să ştiu cine sunteţi, cu nume şi prenume, şi nu mă interesează foarte tare. Dar vă acuză direct, fără drept de apel faptul că, după aproape un an de la intrarea în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale, profesorii, elevii, părinţii, opinia publică în general nu au deja la dispoziţie, ca instrument de lucru pentru anul şcolar 2012-2013 (necum pentru analiza şi feedback-ul atât de necesare într-o întreprindere de asemenea anvergură şi importanţă!...) parametrii celui mai important proiect al transformării de sistem a Educaţiei. Nimic nu vă dă dreptul să jucaţi la ruleta prostiei şi relei-credinţe soarta pe termen strategic a acestei ţări, motiv pentru care veţi avea în persoana mea pe cel mai virulent „PROTESTATAR“ pe care vi l-aţi putut imagina vreodată.

2016

Argumentul e limpede ca lacrima, şi doar cine nu vrea să-l vadă, din prostie şi/sau rea-credinţă, îl ignoră, iresponsabil. Şi pentru că 2016 a marcat un rateu curricular grotesc, pe numele său plan-cadru pentru gimnaziu, i-am consacrat o carte întreagă, în care explicam astfel:

Şcoala necomunistă e din cu totul alt film decât şcoala comunistă. Valorile cultivate de fiecare sunt din lumi paralele, reciproc incompatibile. Libertatea de gândire şi acţiune, deschiderea, încrederea, integritatea, curajul de a opta şi a învăţa asumarea conştientă a opţiunilor n-au cum rezona cu frica, delaţiunea, obedienţa, meschinăria şi centralizarea dictatorială dementă. Competenţa şi caracterul n-au cum face casă bună cu incompetenţa şi impostura. Toate frunţile libere / iar ca sentiment / un cristal (O. Elytis), nu au cum consona cu „ferma animalelor“ (G. Orwell) şi cu „somnul raţiunii ce naşte monştri“ (F. de Goya). Meritocraţia iese la lumină din zborul în cerul cel mai înalt cu putinţă, pe când ineptocraţia explodează fetid din hăul cel mai hâd, pe numele său noaptea minţii.

Incompatibilităţile sunt insurmontabile şi strigătoare la cer.

În spaţiul şi timpul şcolii, testul acid al paradigmei sale comuniste sau necomuniste este, fără putinţă de tăgadă, testul arhitecturii curriculare al şcolii ca sistem. Logica aserţiunii vine dintr-o lecţie fundamentală pentru noi, oamenii: comportamente de un fel sau altul – comuniste sau necomuniste –, repetate suficient de mult, devin deprinderi de un fel sau altul – comuniste sau necomuniste; acestea, la rându-le, consolidează atitudini de un fel sau altul – comuniste sau necomuniste. În orice sistem educaţional, modelul curricular determină, prin definiţie, comportamentele de fond ale elevilor şi profesorilor în raport cu ariile învăţării. Una e să studiezi 17, 18, 19 discipline obligatorii în fiecare semestru, cu câte 1, 2, 3, 4, 5, 6 ore pe săptămână, şi cu totul altceva să studiezi urmând un model curricular deschis, flexibil, din care tu, elev, să poţi alege în funcţie de preferinţe şi aspiraţii. Una e ca mii de şcoli şi sute de mii de elevi şi profesori să execute un tabel unic-cămaşă de forţă-pat al lui Procust, şi cu totul altceva ca şcolile să înveţe curajul de a-şi deschide oferta curriculară în funcţie de nevoile specifice ale comunităţilor cărora aparţin.

Cu tabelul denumit în limbă de lemn plan-cadru pentru gimnaziu, establishment-ul educaţional românesc recidivează trist şi laş, în 2016, pe întreaga sa verticală instituţională şi umană, reproducând la micron structura organic comunistoidă a procesului care, în 2013, a adus pe lume livrabilul denumit plan-cadru pentru învăţământul primar. De ce spunem că numitele tabele sunt visceral de sorginte comunistoidă? Uitaţi-vă mai întâi la tabelele dâmboviţene, apoi la arhitecturile curriculare din Finlanda, Noua Zeelandă, în fine, la modelele curriculare IBO şi veţi afla singuri răspunsul. Iar a mistifica realitatea minţind ministerial că programele şcolare şi manualele proiectate super-tare în baza tabelelor-cămăşi de forţă-paturi ale lui Procust le vor spori acestora din urmă valoarea pozitivă este neruşinare ineptocrată pe faţă. Mai rău, este formă fără fond grosieră şi timp preţios pierdut în defavoarea scoaterii şcolii româneşti din comunism, la peste un sfert de veac de la căderea formală a comunismului.

Somnul raţiunii naşte monştri, iar starea curentă a sistemului public al Educaţiei în România continuă să ameninţe, perfid şi endemic, securitatea naţională a României, cu arhitecturile curriculare depăşite de timp pe post de letal vârf de lance în acest joc smintit cu fibra profundă a naţiei. Acum, starea curriculară a învăţământului preuniversitar este subminare pe faţă a interesului naţional al României, drept pentru care am decis să numim cu toate vorbele acest cancer lent, punându-l sub semnul patologiei imposturii curriculare. Elefantul curricular continuă să rânjească în încăpere, iar împăratul ministerial continuă să gireze grozăvia, gol-puşcă. Tot establishment-ul tace, laş, vinovat, complice. E linişte... E bine... Viaţa merge mai departe…

Ba nu! Nu e bine deloc, şi cine spune altfel – că şcoala, aşa cum arată acum curricular, e bună – minte pe faţă. Pentru noi, ca profesionişti ai educaţiei şi oameni integri, nu va fi bine şi nu va fi pace sub măslini până când şcoala nu va ieşi, deplin şi ireversibil, din paradigma sa curriculară anacronică. Drept pentru care, din respect pentru noi înşine şi pentru toţi cei care ne cunosc în spaţiul educaţional, am decis să tragem acest semnal de alarmă, în care – indiferent de semnătură – fiecare rând scris este rezultat direct al conlucrării noastre, ca echipă.

2018

În încheiere, mă adresez direct procesului prezidenţial „România Educată“ şi generatorilor de politici de profil ai Ministerului Educaţiei. Sunteţi obligaţi să daţi urgent soluţii necomuniste strategice chestiunii arhitecturilor curriculare din învăţământul preuniversitar, pentru a vă căpăta credibilitate reală şi a fi forme cu fond. Vă obligă realitatea prezentului şi viitorului European al României. Din acest motiv, veţi continua să aveţi în mine pe cel mai onest, integru, de bună-credinţă, şi deopotrivă total inflexibil la testul roşu de comunism, PROTESTATAR CIVIC PENTRU CURRICULUM pe care vi l-aţi putut imagina vreodată.

Ieşirea şcolii din comunism înseamnă ieşirea arhitecturii sale curriculare din comunism. Este trecerea din întuneric spre lumină. Este, asumată de noi toţi, ieşirea ireversibilă din frica de trecut, care, acum, a luat minţile şcolii ca sistem. Este, asumat de noi toţi, curajul de a da copiilor noştri o şcoală pentru secolul XXI, clădită pe valorile veacului pe care îl trăim acum.

România mediocră începe cu Şcoala mediocră. Şcoală mediocră înseamnă curriculum mediocru.

România pe bune începe cu Şcoala pe bune. Şcoală pe bune înseamnă curriculum pe bune.

Tertium non datur.

La mulţi ani tuturor!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite