Noi planuri cadru supuse dezbaterii publice pentru liceu şi învăţământul profesional şi tehnic. Ce nu conţin aceste planuri cadru

Planurile cadru sunt prezentate în două variante, una veche de 50 de ani, şi alta mai modernă. Înainte de a le analiza în detaliu, câteva consideraţii generale în acest prim articol. Am scris mereu la ce trebuie să răspundă curriculumul şcolar, din care fac parte şi planurile cadru. A învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună.

Structura curriculară ar trebui să conţină patru dimensiuni: conceptual teoretică, aplicativ-practica, transdisciplinara şu generatoare de învăţare continuă. Sigur, aceste cerinţe trebuie să se regăsească în programele şcolare. Dar şi planurile cadru dau o măsură a preluării acestor cerinţe. Din păcate, nu se regăsesc.

PROIECT PLANURI-CADRU DE ÎNVĂŢĂMÂNT

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI – Clasele a IX-a şi a X-a

PLAN-CADRU DE ÎNVĂŢĂMÂNT

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI – Clasele a IX-a şi a X-a

FILIERA TEORETICĂ, PROFIL REAL

SPECIALIZĂRILE: MATEMATICĂ-INFORMATICĂ, ŞTIINŢELE NATURII

PROIECT, VARIANTA 2

• Trunchiul comun (TC) reprezintă oferta educaţională stabilită la nivel central, parcursă în mod obligatoriu de elevi în funcţie de nivelul de şcolaritate, anul de studiu, filieră, profil şi specializare.
• Curriculumul diferenţiat (CD) reprezintă oferta educaţională stabilită la nivel central, parcursă în mod obligatoriu de toţi elevii constituită din elementele specifice specializării/calificării în cadrul profilului.
• Curriculumul la decizia şcolii (CDS) reprezintă oferta educaţională propusă de şcoală, în concordanţă cu nevoile şi interesele de învăţare ale elevilor, cu specificul şcolii şi cu nevoile comunităţii locale/partenerilor economici. CDS se poate constitui din discipline ofertate la nivel naţional şi/sau din discipline ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Abordările acestor discipline de CDS pot fi monodisciplinare sau integrate (interdisciplinar/transdisciplinar) şi promovează în principal specificul specializării.

Numărul de ore din Curriculum stabilit la nivelul şcolii** include: ore alocate disciplinelor din curriculum diferenţiat (CD) şi ore alocate prin curriculumul la decizia şcolii (CDS).           

               Numărul de ore care este obligatoriu să fie alocat este reprezentat de suma: număr de ore din TC + număr minim de ore de CD + număr minim de ore de CDS.

            Fiecare unitate de învăţământ are obligaţia de a aloca, integral numărul de ore prevăzut în coloană Număr de ore stabilit prin trunchiul comun (TC)*, cât şi numărul minim de ore pentru CD şi CDS, prevăzut în planul-cadru, în coloană Curriculum stabilit la nivelul şcolii**, pentru fiecare disciplină, respectiv arie curriculară.

   În aceste instrucţiuni găsim o primă „şmecherie”. Există o singură coloană, „Curriculum stabilit la nivelul şcolii”, dar formată din CD+CDS. Despre CD aflăm că „reprezintă oferta educaţională stabilită la nivel central, parcursă în mod obligatoriu de toţi elevii constituită din elementele specifice specializării/calificării în cadrul profilului”. Adică nu poate interveni şcoala asupra CD. Şi atunci, ce mai rămâne pentru CDS? Nu se ştie. Se va vedea doar după ce ministerul decide CD. Probabil că foarte puţin. Adică totul rămâne centralizat, foarte puţin la decizia şcolii, care să particularizeze procesele educaţionale la caracteristicile comunităţilor pe care şcoala le deserveşte.

Principala lipsă a învăţământului nostru este că nu este adaptat la cerinţele şi nevoile societăţii româneşti aflată într-o etapă a evoluţiei sale şi la nevoile comunităţilor. Este încremenit în tiparele învăţământului anterior anului 1989. O şcoală nu este bună sau rea în sine. Este bună când răspunde la nevoile şi cerinţele societăţii şi comunităţilor.

Recentele evenimente provocate de pandemie ne-au găsit complet nepregătiţi. Tinerii, ca şi adulţii, nu ştiau mai nimic despre viruşi, sănătate publică, măsuri de precauţie, vaccinuri, etc. Era un moment în care să realizăm ce lipseşte din curriculumul şcolar, şi să luăm măsuri. Nu s-a întâmplat aşa.

Iată ce lipseşte din curriculumul românesc, insclusiv din planurile cadru

Educaţie pentru sănătate. Dacă nu ca disciplină separată, ca modul important, obligatoriu,  la orele de biologie. Nu numai că nu se întâmplă aşa, dar iată ce trebuie să înveţe copiii de clasa a VII-a la biologie:  tropismele, nastiile şi tactismele, fototropismul, geotropismul, hidrotropismul, chimiotropismul. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. Despre manualul de biologie de clasa a V-a am scris (aici)

Educaţie financiară. Lipseşte  cu desăvârşire din curriculumul românesc spre deosebire de alte ţări. Toată activitatea ulterioară şcolii se derulează în corelaţie cu băncile, cu fiscul, cu taxe şi impozite, despre care elevii nu invata în scoală absolut nimic.

Educaţie legislativă. Vrem ca viitorii adulţi să respecte legile ţării, dar în şcoala nu învaţă nimic despre sistemele legislative, care stau la baza societăţilor. Nu învaţă nimic despre drepturile şi libertăţile fudamentale ale omului, prevăzute de Constituţie, dar şi despre obligaţiile cetăţenilor. Dacă nu în liceu, când să înveţe aceste lucruri esenţiale în viaţa de adult? Este importantă şi legislaţia afacerilor, necesară înfiinţării şi funcţionării firmelor. 

Educaţia pentru lumea digitală. Deşi există disciplina TIC (tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor), elevii nu învaţă şi despre capcanele internetului, cum să selectezi şi procesezi informaţii, ce trebuie să ţii minte şi ce nu, pentru că găseşti la un click distanţă. Ce înseamnă plagiatul, cum se construiesc lucrările originale şi câte altele.

Discipline agregat. Nu există aşa ceva în concepţia curriculară românească, deşi alte ţări au de mulţi ani acest gen de discipline. Ele asigură transdisciplinaritate, şi dimensiunea aplicativ-practica a curriculumului. Exemple: ştiinţele vieţii, ştiinţele mediului, educaţie pentru societate. În Marea Britanie există ca disciplină separată „codul bunelor maniere”. La noi nici în vise nu poţi gândi aşa ceva.

Educaţie fizică  şi sport. În orice ţară europeană nu sunt mai puţin de 3-4 ore pe săptămână la sport. Educaţia fizică este absolut necesară la şcoală, pentru că în restul timpului elevii si viitorii adulţi au o viaţă statică, dedicată computerului în mare măsură. O singură oră pe săptămână de sport este inacceptabil de puţin.

Educaţie pentru apartenen​ţa la UE. Ce înseamnă pentru români ca sunt membri ai UE, care sunt avantajele enorme date de piaţa muncii comună, de mobilitatea persoanelor, ideilor şi mărfurilor, de securitate. Să nu ajungă viitorii absolvenţi de liceu sa plece in UE şi să presteze munci necalificate, refuzate de cetăţenii altor ţări. 

Sunt şi lucruri pozitive la această variantă, comparativ cu varianta 1. Este foarte bine că se alocă multe ore limbilor străine. La Limba şi literatura română cele 3 ore ar trebui să se împartă între istoria literaturii, retorică şi gramatică. Rămâne ca programele şcolare să confirme acest trend de gândire, dacă se va concretiza în ceva.

Desigur, toate observaţiile de mai sus sunt valabile şi pentru programele şcolare. Dar, din start, planurile cadru nu ne lasă speranţa că se va schimba ceva în bine in arhitectura curriculară românescă. Cum spuneam, aceste planuri cadru  sunt similare, pe alocuri identice, cu cele de acum 50 de ani. 

Metacompetentele sugerate de Mircea Miclea. Curriculumul nostru nu face niciun efort ca elevii să ajungă la ele.

Disciplină, autodisciplină

Mentalitate de antreprenor

Autonomia

Gândire de tip designer

În concluzie

Planurile cadru, parte importantă a curriculumului, nu răspund cerinţelor şi nevoilor societăţii româneşti în etapa actuală. Ele sunt încremenite în epoca anterioară anului 1989. Cei care le concep ezită să privească peste graniţe, să vadă ce fac şi alte ţări, care nu sunt în coada clasamentului PISA, cum este România. De plătit plătim cu toţii. Pentru că aşa cum este şcoala azi, va fi societatea mâine.

Voi continua analiza planurilor cadru în zilele urmatoare.