Locul premiantului: Ştie tabla înmulţirii la 7 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Cătălin Neaga (foto) are 7 ani şi este elev la Şcoala nr. 1 din comuna Daia, judeţul Giurgiu. El tocmai a terminat clasa I ocupând primul loc cu coroniţă. Băiatul este foarte pasionat de matematică şi îşi întrece până şi colegii mai mari la calcule.

„Am noroc că în clasa mea învaţă şi copii de clasa a III-a şi am fost atent la ore şi am reuşit să prind din zbor materia predată lor", spune băiatul.

Cătălin a terminat de mult de învăţat tabla înmulţirii şi reuşeşte să facă socoteli în doar câteva secunde. El a participat şi la Concursul Cangurul, unde a rezolvat probleme pentru clasa a II-a.

Chiar şi aşa, tânărul a reuşit să obţină calificativul excelent. Cătălin nu s-a oprit aici şi a concurat şi la secţiunea literară a competiţiei. El a obţinut tot calificativul excelent şi la concursul Cangurul în Lumea Poveştilor pentru clasa I.

Băiatul este însă nemulţumit că nu primeşte destule teme pentru acasă. „Pentru vacanţă, doamna învăţătoare nu ne-a dat nicio lecţie de făcut", spune supărat băiatul. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite