ANRE propune scăderea profitabilităţii pentru companiile de distribuţie a energiei, Fondul Proprietatea se plânge

ANRE propune scăderea profitabilităţii pentru companiile de distribuţie a energiei, Fondul Proprietatea se plânge

Scăderea ratelor de profit pentru distribuţii vine după ce mediul de afaceri s-a plâns deseori de costurile mari cu energia în România

Profitabilitatea distribuitorilor de energie electrică se va reduce cu 12,5%, după aplicarea unor modificări propuse de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a anunţat Fondul Proprietatea (FP), care deţine participaţii la mai multe companii din energie.

„Franklin Templeton Investment Management, administratorul Fondului Proprietatea precum şi Newtyn Management, ING Pensii şi Evermore Global Advisors, sunt îngrijoraţi de schimbările aprobate recent de către ANRE la metodologia pentru stabilirea Ratei Reglementate a Rentabilităţii (ROR), precum şi de reducerea propusă recent de către ANRE a Ratei Reglementate a Rentabilităţii pentru distribuitorii de electricitate de la 8,52% la 7,45%“, se arată într-un comunicat al Fondului Proprietatea.
 
Modificările afectează în mod special unele dintre companiile la care Fondul are participaţii, cum ar fi Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Electrica DistribuţieTransilvania Nord, EON Moldova Distribuţie, Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Distribuţie Muntenia.
 
„Modificările propuse vin la mai puţin de patru luni de la listarea Electrica de către statul român pe Bursa de Valori la Bucureşti şi pe Bursa de Valori de la Londra şi au loc după introducerea taxei pe infrastructură la scurt timp după IPO-urile Nuclearelectrica şi Romgaz“, se arată în comunicat.
 
Rata reglementată a rentabilităţii este exprimată în procentaje şi reprezintă rata de rentabilitate recunoscută de ANRE pentru energia electrică. Profitabilitatea distribuitorilor de energie electrică se calculează prin înmulţirea ratei reglementate a rentabilităţii, în prezent de 8,52%, cu baza de active ale fiecărui distribuitor.

Mai puteţi citi:
 
 
citeste totul despre: