Şi Intesa Sanpaolo Bank a majorat avansul la creditele imobiliare. Măsuri similare au fost luate de Raiffeisen Bank, Bancpost, Banca Românească şi BRD

Şi Intesa Sanpaolo Bank a majorat avansul la creditele imobiliare. Măsuri similare au fost luate de Raiffeisen Bank, Bancpost, Banca Românească şi BRD

Băncile au început să majoreze avansul minim solicitat la creditele imobiliare în eventualitatea adoptării legii dării în plată într-o formă care le-ar putea afecta bilanţurile FOTO Adevărul

Intesa Sanpaolo Bank a decis să majoreze cu 5 puncte procentuale avansul minim solicitat la acordarea de credite imobiliare, după ce măsuri similare au fost luate de Raiffeisen Bank, Bancpost, Banca Românească şi BRD, în contextul adoptării legii dării în plată.

Astfel, avansul minim solicitat pentru creditele de investiţii imobiliare în lei sau euro a crescut de la 15% la 20%, iar cel pentru creditul de investiţii imobiliare ofrit românilor rezidenţi în Italia de la 20% la 25%, potrivit Finzoom.ro
 
De asemenea, BRD, a doua cea mai mare bancă din România în funcţie de valoarea activelor, a decis să majoreze avansul minim solicitat la acordarea de credite imobiliare.
 
Astfel potrivit informaţiilor de pe site-ul BRD, banca a majorat la 50% avansul minim solicitat pentru creditele imobiliare în euro, însă numai pentru cele acordate pe o perioadă mai mare de 25 de ani. Pentru împrumuturile pentru locuinţe în lei, BRD a menţinut avansul minim solicitat la 15%.   
 
„Pentru creditele imobiliare în euro cu o durată mai mare de 25 de ani va fi nevoie de un avans de 50%, iar la cele în lei rămâne neschimbat, la 15%“, au precizat apoi reprezentanţi ai băncii, potrivit News.ro.
 
BRD este a patra instituţie de credit care decide majorarea avansului minim, după Raiffeisen, Bancpost şi Banca Românească. Aceste măsuri au fost luate în special din cauza posibilităţii intrării în vigoare a legii dării în plată. 
 
Raiffeisen Bank a fost prima instituţie de credit care a anunţat majorarea avansului pentru creditele imobiliare standard, la 35% în lei şi la 40% pentru finanţările în euro, decizia venind chiar înainte de reluarea discuţiilor în Parlament privind legea dării în plată.
 
La jumătatea lunii februarie, şi Bancpost a majorat avansul pentru creditele ipotecare, la 33% pentru împrumuturile în lei şi la 43% pentru cele în euro.
 
De asemenea, Banca Românească a majorat, începând cu 22 februarie, avansul pentru creditele imobiliare în lei, de la 15% la 35% şi pentru cele în euro, de la 20% la 40%.  
 
Senatorii au adoptat, luni, 29 februarie, cu unanimitate de voturi, legea dării în plată. Aceasta se află în faza reexaminării, iar Senatul este prima Cameră sesizată. Decizia finală aparţine Camerei Deputaţilor.
 
Senatorii au decis la sfârşitul lunii februarie ca programul „Prima Casă“ să rămână sub incidenţa legii, dar au admis propunerea Băncii Naţionale a României privind introducerea unui plafon maxim de 150.000 de euro pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, care vor fi luate în calcul la aplicarea legii.
 
Mariana Câmpeanu, senator PNL, a susţinut că aprobarea amendamentului care prevede plafon de 150.000 de euro va genera întârzierea aplicării legii. „Vă atrag atenţia că prin amendamentul pe care l-aţi votat cu 150.000 aţi dat posibilitatea ca legea să fie la CCR amendată ca discriminatorie şi de fapt să prelungiţi neaplicarea acestei legi. Poate veţi corecta la Cameră acest lucru“, a punctat Mariana Câmpeanu. O poziţie în acest sens a avut marţi şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea
citeste totul despre: