REPORTAJ Marele rol al micilor agricultori. Ce am învăţat în perioada izolării: „Avem nevoie de surse alternative de hrană“
0
Fondatoarea Asociaţiei pentru Susţinerea Agriculturii Ţărăneşti din Timişoara, o antreprenoare în legumicultură din Argeş şi preşedinta unui ONG internaţional din Buzău vorbesc despre relaţia dintre micii producători şi consumatori, despre modele de succes şi despre obstacolele întâlnite înainte şi în timpul pandemiei.
Criza din sănătate a schimbat şi obiceiurile de consum ale românilor, aşa că micii agricultori au fost nevoiţi să se adapteze rapid la noua realitate şi să găsească soluţii de livrare. Ei sunt printre cei mai vulnerabili pioni din lanţul alimentar, dar, în acelaşi timp, ei sunt cei care ne-ar putea salva dacă o criză ar îngreuna importurile. Deşi în timpul pandemiei interesul pentru comenzi a crescut, oamenii n-au devenit brusc mai conştienţi de rolul important pe care micii producători îl joacă în securitatea alimentară a ţării. „Speram că în această perioadă de criză ne vom da seama cât de importanţi sunt pentru noi micii producători, pentru că se spunea că vor fi probleme în aducerea produselor de la mari distanţe, că se vor pune anumite cote“, spune Mihaela Veţan, fondatoarea şi preşedinta Asociaţiei pentru Susţinerea Agriculturii Ţărăneşti (ASAT). Totuşi, în ultimele luni, a existat „o conştientizare generală că avem nevoie şi de surse alternative de hrană, nu doar de cele din supermarket“, consideră ea.
Mihaela Veţan (39 de ani) este şi fondatoarea Centrului de Resurse pentru Iniţiative Etice şi Solidare (CRIES) din Timişoara şi face voluntariat la Reciproc Café, prima cafenea întreprindere socială din Timişoara, la care este şi cofondatoare. Pandemia de coronavirus şi restricţiile impuse i-au făcut munca mai dificilă, însă, chiar şi aşa, Mihaela a izbutit să se organizeze, iar activitatea a mers înainte în ultimele luni.
„Ne-am implicat voluntar în atragerea unei finanţări de 19.500 de lei de la Fundaţia Comunitară Timişoara, bani pe care i-am folosit pentru a achiziţiona măşti, dezinfectant şi hrană pentru persoanele fără adăpost de la Azilul de Noapte din Timişoara şi de la Fundaţia Timişoara ’89“, spune Mihaela Veţan (foto dreapta). Ea s-a gândit că este o şansă de a-i ajuta atât pe cei vulnerabili, cât şi pe micii producători şi întreprinderile sociale, aşa că produsele alimentare le-a cumpărat de la ei. „Ne-am dorit să atragem atenţia că putem avea impact social la ambele capete. Produsele au fost folosite pentru oamenii străzii, dar şi cei de la care am cumpărat au fost susţinuţi“, explică ea.
Mihaela Veţan este unica angajată a ONG-ului CRIES şi mai este ajutată de cinci voluntari. Organizaţia ar fi trebuit să pună pe roate şi un proiect dedicat promovării comerţului echitabil, la care urmau să participe aproximativ 30 de persoane şi să se întâlnească la Bucureşti cu membri ai Parlamentului European şi cu parlamentari români. Evenimentul s-a anulat din cauza crizei de COVID-19, însă, cu o parte din banii alocaţi, asociaţia a achiziţionat cafea şi ceai din sfera comerţului echitabil, produse pe care le-a donat Spitalului „Victor Babeş“ din Timişoara şi altor două servicii sociale din oraş. Scopul comerţului echitabil, sistem puţin cunoscut în România, este să le ofere fermierilor din ţările în curs de dezvoltare şansa să-şi vândă produsele în magazine şi supermarketuri la un preţ corect în raport cu munca depusă.
Parteneriate de solidaritate
Mihaela a terminat Ştiinţe Politice la Universitatea de Vest din Timişoara, unde a învăţat despre globalizare, dezvoltare internaţională şi injustiţie socială. Încă din anii studenţiei s-a orientat către proiecte prin care să-i ajute pe cei din jur să evolueze. Economia socială şi solidară, încurajată de CRIES, „este o iniţiativă colectivă a cetăţenilor, care vine să rezolve nişte dezechilibre şi să pună nişte valori în demersurile economice“, spune ea. În 2008, Mihaela a fondat Asociaţia pentru Susţinerea Agriculturii Ţărăneşti, după ce Timişoara a fost partener într-un proiect al Consiliului Europei (CoE), iar ea a fost desemnată coordonator în oraşul ei.
Prin ASAT, proiect care se desfăşoară sub umbrela CRIES, se formează parteneriate între consumatori şi mici producători români care cultivă legume în mod natural. În prezent, există trei astfel de parteneriate în Timişoara, unul în Sibiu, unul în Bucureşti şi unul în Odorheiu Secuiesc. Pentru înfiinţarea unui nou parteneriat e nevoie de un producător care să cultive fără chimicale şi de un grup de consumatori care să-l susţină financiar. Pentru început, agricultorul are nevoie de sprijinul a 15-20 de consumatori, iar numărul poate creşte anual chiar şi până la 50 de clienţi. „Până în decembrie, ar trebui definitivat parteneriatul, ca producătorul să-şi poată face un plan“, explică Mihaela. La începutul pandemiei, în martie, chiar dacă ar fi fost un interes ridicat din partea clienţilor, pentru un producător nou ar fi fost târziu să înceapă să se organizeze.
Consumatorii suportă pierderile producătorului
Când s-a instituit starea de urgenţă, la ASAT Timişoara mai erau 15 locuri libere pentru parteneriate. „Am observat că într-o perioadă scurtă am primit multe mesaje din partea consumatorilor care erau interesaţi să comande şi să li se aducă produsele la domiciliu“, îşi aminteşte Mihaela. „Din cele 200 de persoane interesate iniţial, maximum zece s-au angajat în parteneriatul ASAT când au înţeles că e un alt tip de angajament.“ Unul de lungă durată. Din 2008, Mihaela promovează parteneriatele în care consumatorii susţin costurile de producţie ale unui mic producător cel puţin un an. „Dacă sunt anumite pierderi în producţie din cauze naturale, plătim acelaşi preţ pe care l-am agreat la începutul sezonului, suportăm aceste pierderi“, mai explică Mihaela. „Se plăteşte un avans când se semnează contractul, de obicei iarna, pentru ca producătorul să aibă nişte bani cu care să facă lucrările agricole.“ Un parteneriat costă între 2.443 (35 de coşuri cu legume) şi 2.750 de lei pe an (43 de coşuri).
Legume din grădinile parteneriatelor ASAT, în aşteptarea consumatorilor
O altă dificultate pentru modelul ASAT este că unii producători nu vor ca activitatea lor să fie transparentă şi preferă să renunţe la parteneriat. La semnarea contractului, ei se angajează să le ofere consumatorilor toate informaţiile despre seminţele folosite, să discute despre tratamentele aplicate, chiar dacă sunt naturale, despre bugetul în care se încadrează şi să le permită vizite în zonele de lucru.
Lipsesc cooperativele producătorilor
Unii agricultori au vândut şi încă vând de acasă, în special cei care nu au făcut pasul spre mediul online. Nu toţi pot livra la domiciliu, cu atât mai puţin cei din familii cu puţine persoane implicate în afacere. Pentru producătorii mai puţin obişnuiţi cu tehnologia şi cu primirea comenzilor online este, de asemena, dificil. În perioada stării de urgenţă, pentru o parte dintre parteneriatele ASAT s-au făcut livrări la domiciliu. De obicei, există un loc fix de unde clienţii îşi pot ridica produsele într-un interval de două ore.
În România sunt puţine cooperative ale producătorilor – nu există o deschidere din partea lor să se asocieze, poate pentru că sunt puţine modele de succes – sau magazine specializate unde aceştia ar putea să-şi vândă marfa. Pentru că au preţuri mai ridicate, motivate de costurile mai mari de producţie, dacă micii agricultori ar alege să vândă în piaţă, ar risca să rămână cu legumele pe tarabe, pentru că în jur sunt multe produse de import mai ieftine. Consumatorii încă n-au fost educaţi să facă diferenţa între tipurile de produse, consideră Mihaela, şi când aleg ţin cont mai ales de preţ.
O platformă online pentru micii agricultori
La finalul lunii martie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat lansarea platformei online rndr.ro, unde micii producători îşi pot prezenta legumele, iar retailerii pot comunica direct cu ei. „A fost creată ca să-i sprijinim în dialogul cu marile lanţuri de retail, pentru a găsi soluţii ca aceste produse să ajungă pe masa consumatorilor“, declara ministrul Adrian Oros.
Ceea ce rămâne o constantă universală este faptul că oamenii trebuie să mănânce. Agricultura este, în acest context, alături de sistemul medical, unul dintre sectoarele prioritare strategice ale unei ţări, care trebuie să rămână în picioare şi să asigure securitatea alimentară, Centrul Român de Politici Europene
Situaţia micilor agricultori a atras atenţia mai multor instituţii din România, printre care şi Centrul Român de Politici Europene (CRPE), care a redactat, în aprilie, un raport despre problemele cu care aceştia se confruntă şi a propus câteva soluţii. „Ceea ce rămâne o constantă universală este faptul că oamenii trebuie să mănânce. Agricultura este, în acest context, alături de sistemul medical, unul dintre sectoarele prioritare strategice ale unei ţări, care trebuie să rămână în picioare şi să asigure securitatea alimentară.“
O soluţie expusă de CRPE ar fi ca fermierii mici şi mijlocii să furnizeze mâncare la sate şi oraşe, adaptându-se la vânzările online sau la livrări prin cooperative agricole către retaileri. „Pentru acei fermieri care n-au putut sau ştiut să se mute în online, nu au spaţii de stocare şi nu au fost asociaţi, situaţia a devenit dramatică rapid, mulţi legumicultori mici fiind nevoiţi să arunce mare parte din producţie.“
„Am avut de lucru de trei ori mai mult faţă de perioada de dinainte de pandemie“
Valentina Ioniţă (dreapta), alături de mama şi de fratele ei
Valentina Ioniţă (38 de ani), fondatoarea brandului Legume de ţară, a fost unul dintre producătorii pentru care pandemia a fost, într-un fel, o oportunitate. A primit mai multe comenzi decât înainte de intrarea în starea de urgenţă. Clienţii au contactat-o doar online sau la telefon, după ce a închis pentru o vreme băcănia din Voluntari, din apropierea Bucureştiului. La „Băcănia cu poveşti“ vinde legume, mezeluri, lactate şi dulceţuri. Pe lângă Valentina, care coordonează afacerea, şi colega de la băcănie, care se ocupă de facturare şi vânzare în magazin, mai sunt implicaţi în producţie mama, tatăl şi fratele ei – care muncesc în grădina de legume din comuna Albota, judeţul Argeş –, soţul ei, IT-ist, care o ajută cu site-ul, şi un angajat – şoferul care livrează produsele, cu ajutorul unei maşini frigorifice, în Piteşti, Bucureşti şi Ilfov. În timpul stării de urgenţă, o dificultate a fost aprovizionarea cu mănuşi, dezinfectanţi şi măşti pentru livrator, căci el interacţiona cu toţi clienţii.
Comenzi mai mari decât cele de la Crăciun
„Am avut de lucru de trei ori mai mult faţă de perioada de dinainte de pandemie“, spune antreprenoarea. „Cea mai mare provocare a fost să-i ajutăm pe clienţii noi să înţeleagă care este modul nostru de lucru, pentru că mulţi se aşteptau să dea comanda, iar în ziua respectivă sau a doua zi să o şi primească.“ Legumele le culeg doar când vin comenzile, ca să nu se altereze. De aceea, le livrează în 48 sau 72 de ore de la solicitare. Unii clienţi, nemulţumiţi, mai anulau comenzile. „Eram supărată dacă nu reuşeam să-i livrez cuiva o comandă, nu neapărat că nu mai făceam eu încă o vânzare, ci pentru că omul chiar se baza pe noi“, explică ea.
Când s-a anunţat la televizor că sunt rafturi goale în magazine, oamenii s-au aprovizionat şi de la micii producători, deşi produsele lor au un termen de valabilitate mai mic. „Dacă în mod normal un client lua un coş de 150 de lei, în primele două săptămâni de pandemie, coşul mediu a ajuns la 300 de lei“, spune Valentina. „Au fost şi comenzi de 1.000 de lei pentru o singură familie. Nici de Paşte sau de Crăciun nu primeam aşa.“
Cu ani în urmă, au încheiat parteneriate cu alţi producători din ţară, aşa că livrează şi alte alimente pe lângă legumele din grădina lor. Făina, dulceţurile, puii şi curcanii au fost, de asemenea, la mare căutare. „Colaboratorul nostru a epuizat stocul de curcani“, spune Valentina. „A fost un moment în care am crezut că o să rămânem fără verdeţuri în grădină. Acum nu prea mai avem nimic, aşteptăm cultura de vară. Pe cea de primăvară – ceapa, spanacul, salata – am epuizat-o.“
Lupta cu omizile şi cu necunoscutul
Valentina, care are studii în marketing, şi familia ei au pornit afacerea în 2013, când fratele său, care lucra în construcţii, rămăsese fără serviciu, iar ea şi soţul aşteptau un copil şi se gândeau la calitatea mâncării pe care aveau să i-o ofere. „În 2013 am născut băieţelul. Practic are aceeaşi vârstă cu afacerea“, spune Valentina. „Primul an a fost de sacrificiu. Nu aveam studii în agricultură, tot ce ştiam era din vacanţele de vară petrecute la bunici. Ne-a fost destul de greu să găsim soiurile tradiţionale care să se potrivească pe terenul nostru.“ Firma au deschis-o în primăvara lui 2013, primele vânzări au fost în iunie sau iulie, prin Facebook şi telefon, iar în august au avut o invazie de omizi care le-a dat peste cap cultura de roşii. Din septembrie au lansat şi un site, iar de atunci au primit comenzi constant.
S-ar fi asociat într-o cooperativă agricolă dacă ar fi găsit alţi agricultori în Argeş. „Nu prea se mai cultivă în zona noastră“, spune Valentina. Avantajele, la asociere, ar fi fost în ceea ce priveşte costurile, care s-ar fi împărţit: contabilitate, transport, ambalaje. „Una este să comanzi 100 de pungi de hârtie şi alta e să comanzi mai multe, altfel poţi negocia preţul. În plus, dacă ai o gamă mai largă de produse, şi clienţii apelează mai des la tine, ca să nu comande din mai multe părţi.“ Cooperativele atrag şi avantaje fiscale, potrivit Legii nr. 21/ 2019, precum scutiri de la plata unor impozite pe clădirile şi terenurile utilizate pentru obţinerea producţiei agricole.
Cumperi un coş cu legume pentru tine şi hrăneşti copiii fără familii
Didi Deshaies şi Cristina Barbu, care are grijă de Grădina AMURTEL
Roadele din grădina socială a ONG-ului AMURTEL au fost culese în ritmul obişnuit în ultimele luni. Organizaţia internaţională este activă în România de la începutul anilor ’90 şi de atunci sprijină copiii vulnerabili: le asigură hrană şi acces la educaţie. La Centrul Rezidenţial Familia AMURTEL din comuna Pănătău, judeţul Buzău, locuiesc 12 copii fără familie. Clienţii care cumpără legume din grădina ONG-ului, aflată în acelaşi judeţ, în localitatea Poienile, asigură prin suma de bani plătită şi legumele cu care se hrănesc cei mici. „Sunt oameni care au încredere în partea socială, sunt încântaţi că un mic procent din ceea ce plătesc acoperă coşurile copiilor“, spune Didi Deshaies, preşedinta asociaţiei.
Născută în Statele Unite, Didi s-a mutat în România în urmă cu 15 ani. Vorbeşte fluent limba română, dar şi-a păstrat accentul american. Locuieşte în Bucureşti, unde e sediul asociaţiei, şi merge la Pănătău de două ori pe lună, pentru câteva zile.
„Să nu vă fie frică, o să fim înţelegători“
Modelul organizaţiei din judeţul Buzău este asemănător celui de la ASAT, adică încheie parteneriate de lungă durată între asociaţie şi consumatori. Clienţii se abonează pentru un sezon, din aprilie până în decembrie, ceea ce le asigură în jur de 35 de coşuri cu legume. Organizaţia are locuri pentru 33 de clienţi şi mai asigură între trei şi cinci coşuri pentru proiectele sociale. „Dacă sunt momente în care e producţie extra, o împărţim cu clienţii, iar ei se bucură de surprize care nu fac parte din contract: flori de soc, struguri sau nuci“, explică entuziasmată Didi Deshaies. Un coş mai mare de legume costă 70 de lei, iar unul mic, 55 de lei. În anii care s-au scurs de când s-a mutat în România, Didi a remarcat că oamenii nu sunt obişnuiţi să plătească adevăratul cost pentru agricultura bio, făcută manual. „Avem nouă angajaţi şi trebuie să-i plătim lunar, inclusiv în cele patru luni în care nu avem livrări.“ Până acum organizaţia a fidelizat consumatori din judeţul Buzău şi din Bucureşti.
Didi Deshaies povesteşte că în starea de urgenţă livrarea a fost mai complicată, iar autorităţile i-au obligat pe angajaţi şi pe copii să rămână în carantină preventivă. „Au fost reguli mai severe pentru centrele rezidenţiale“, explică femeia. Adulţii au fost izolaţi la locul de muncă 14 zile, iar copiii au avut voie să iasă după 38 de zile. „Copiii au devenit mai empatici şi au apreciat acest sacrificiu, au creat un poster şi au scris: «Să nu vă fie frică, o să fim înţelegători». M-a amuzat, dar m-a şi atins la inimă. Sunt foarte mândră de toată lumea“, spune ea.
Nici nu se gândeşte să plece din România. Când s-a mutat aici avea deja o prietenă româncă, pe care a cunoscut-o în SUA şi datorită căreia adaptarea a fost mai uşoară. „De când am venit în România, am văzut schimbări în mentalitatea oamenilor şi în sistemele de asistenţă socială. Dar mai este de lucru şi asta mă atrage.“
Se încarcă comentariile...
