Istoria unui construct politic aberant

Alte aproape 1000 de pagini, toate foarte bine scrise, precise, mustind de fapte, de dovezi, de argumente, chiar de comentarii cu caracter explicativ, nu arareori făcute cu o voit şi asumată implicare emoţională, se alătură primelor 1000 din tomul I, cel consacrat „Călăilor”, de Thierry Wolton.

Autorul unei monumentale şi, cred, unice nu doar prin dimensiuni, ci şi prin anvergura ideatică a cercetării, istorie a comunismului universal.

Cel de-al doilea volum, subintitulat Victimele, din O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigaţie istorică, a văzut lumina tiparului în româneşte, graţie eforturilor susţinute ale editurii bucureştene Humanitas şi ale traducătorilor Wilhelm Tauwinki, Mariana Piroteală, Elena Ciocoiu, Adina Cobuz, Emanoil Marcu şi Vlad Russo, la finele anului 2019.

Volumul beneficiază de o binevenită Prefaţă la ediţia în limba română care conţine o mărturisire importantă a lui Thierry Wolton. “…prezentul volum, Victimele, îmi este cel mai drag; ele, victimele, au fost pentru mine, de la început, motorul principal al întregului proiect al  Istoriei mondiale. Am urmărit să subliniez caracterul permanent şi invariabil al comunismului, dincolo de particularităţile ţărilor care i-au căzut pradă. Închisoarea, torturile, deportările, foametea organizată, exterminarea în masă, abrutizarea şi dependenţa totală a oamenilor faţă de stat inegalităţile de neconceput, impuse sub aparenţa demagogiei egalitariste, acestea sunt trăsăturile specific comunismului. Dincolo de Cortina de Fier s-a dezlănţuit infernul, Iar cercurile lui nu se diferenţiau decât prin intensitatea răului, la capătul căruia aştepta moartea, moartea spiritului pentru cei mai mulţi, moartea fizică pentru cei martirizaţi ”.

Am reprodus intenţionat acest citat, relativ amplu, din Prefaţa în chestiune fiindcă mi se pare că el enumeră toate marile teme ale cărţii. Dezvoltate în cele cinci părţi ale sale, relevant intitulate Războiul civil permanent, Cercurile infernului, Homo communistus, Ei şi ceilalţi şi, în fine, Rezistenţa.

Care sunt ideile de bază exprimate în carte şi care atuurile acesteia ? La loc de cinste, aş menţiona detaliul, în opinia mea, extrem de important, că Thierry Wolton nu se mulţumeşte cu prezentarea în amănunţime a comunismului european. Ci şi a celui din America, din Asia sau Africa. Autorul cărţii ne poartă când la Moscova, când la Bucureşti, la Budapesta,  la Tirana, Varşovia sau la Praga, când la Pekin, la Havana la Phnom Penh sau la Hanoi. Demonstrând astfel natura mimetică a comunismului. Faptul că pretutindeni el s-a străduit să fie concretizarea unui model unic. Aplicat mecanic.

 Comunismul şi-a fundamentat existenţa pe o minciună sau, poate, o iluzie imensă. Eu aş zice că minciuna a fost aceea a călăilor, iluzia fiindu-le rezervată victimelor. Aceea a superiorităţii sale în raport cu capitalismul. Superioritate garantată de faptul că el, comunismul, promitea egalitatea între oameni şi fericirea generală. Numai că şi una, şi cealaltă erau impuse cu de-a sila. Comunismul nu a fost efectul unei legităţi istorice, aşa cum susţinea mitologia aferentă. În nici o ţară din lume, comunismul nu a dobândit puterea ca efect al unei revoluţii populare. Adică al voinţei maselor. Un grup relativ mic de oameni şi-a impus prin forţă voinţa. Şi şi-a menţinut-o, indiferent de metode sau de costuri.

Odată puterea dobândită, crima, teroarea, frica, foamea, deportările în masă au fost folosite pe scară largă în vederea menţinerii şi perpetuării acesteia. Starea de bază a comunismului mecanismul lui fundamental a fost  declararea şi păstrarea războiului civil. Război ca mod de existenţă. Au făcut-o conducători vremelnici care, în timp, au dobândit statutul de nomenklatură.

Principalul obiectiv al comunismului nu a fost, aşa cum s-ar putea crede, înfrângerea capitalismului, ci înfrângerea populaţiei din ţările în care el s-a instaurat prin forţă, prin minciună, cu ajutorul tancurilor sovietice. De aici şi mai sus-menţionata idee a războiului civil care nu a luat şi nici nu trebuia să ia vreodată pauză. Nu este defel adevărată ideea, repetată frecvent şi obsesiv, cu gândul că poate nu ar fi deloc nejustificată posibilitatea de a i se mai da comunismului o şansă, că acesta ar fi fost o idee bună, din nefericire, prost ori abuziv aplicată. În realitate, comunismul a fost, din start, o idee proastă pusă în aplicare cum nu se poate mai bine. Un construct aberant bazat pe legea crimei. Urmărindu-se în acest chip nimicirea populaţiei, a rezistenţilor, chiar inventarea unor opozanţi, adesea în numele ideii fixe de a fi amplificată teroarea.Şi aceasta deoarece comunismul a avut în bagajul său genetic, crima, omorul, nimicirea. De aici lupta de clasă, de aici marea teroarea, foametea, de aici omniprezenţa partidului-stat, a serviciilor secrete, a nomenclaturii, a privilegiilor.

Important, valoros mi se pare faptul că Thierry Wolton nu se mulţumeşte cu inventarierea victimelor, a umilinţelor şi terorii la care acestea au fost supuse. Cartea le consemnează şi reacţiile, nesupunerea, revoltele. Încercările de reafirmare a demnităţii.

Thierry Wolton- O ISTORIE MONDIALĂ A COMUNISMULUI; ÎNCERCARE DE INVESTIGAŢIE ISTORICĂ; vol 2, VICTMELE, colecţia Istorie ; Editura Humanitas, Bucureşti, 2019