Cronicile Festivalului NETA. Visul shakespearian între ironie, romantism şi tragic

Mai mult decât în alte dăţi ori în alte spectacole cu atât de cunoscuta piesă shakespeariană „Visul unei nopţi de vară“, contează în montarea realizată de David Doiashvili de la Teatrul de Muzică şi Dramă din Tbilisi faptul că acţiunea se petrece în noaptea de Sânziene.

Atunci când sunt suspendate toate regulile, când se manifestă fără niciun fel de zăgaz şi în absenţa oricărei legi libertatea. Când principiul lumii pe dos devine, în fapt, regulă. Când nebunia este stare de fapt, iar Ielele se dezlănţuie la modul absolut. Numai într-o astfel de noapte şi-ar fi putut îngădui Oberon să se joace cu dragostea şi cu sentimentele tinerilor Lysander, Demetrius, Hermia şi Helena sau, în complicitate cu Puck, să pună la cale imensa bătaie de joc la adresa Titaniei făcută să se îndrăgostească de Fundulea înzestrat cu superbele-i urechi de măgar.

Dar oare nu cumva tot acest joc, întreagă această demonstraţie de forţă şi de putere, de suspendare a cotidianului în numele jocului şi al arbitrariului au un preţ? Trec oare toate aceste schimbări cu încurcăturile lor cu tot îndată ce noaptea se va fi încheiat şi visul a luat sfârşit? Atunci când, de obicei, în cele mai multe reprezentări scenice ale piesei shakespeariene, cuplurile se recoagulează în linişte şi nunta lui Tezeu cu Hipolita, plănuită şi anunţată încă de la începutul piesei, devine faptă sărbătorită prin caraghiosul şi vajnicul comentat şi ironizat spectacol al meşteşugarilor. Oare nunta aceasta chiar poate avea loc câtă vreme Hipolita e pradă, prizonieră şi sclavă, fiinţă doar aparent supusă, a cărei voinţă doar pare că nu contează?

Aceasta pe de o parte.  Pe de alta, de ce oare în cele mai multe spectacole, dacă nu chiar în toate, Tezeu şi Hipolita, uneori şi Filostrat sunt interpretaţi de aceiaşi actori ce-i joacă pe Oberon şi pe Titania, respectiv pe Puck? Numai şi numai spre a fi ilustrat principiul alternanţei, disjungerii şi complementarităţii dintre diurn şi nocturn?  Ar fi, cred, prea puţin.

Sunt întrebări la care, fără doar şi poate, a meditat îndelung regizorul spectacolului georgian. Găsindu-le răspunsuri dintre cele mai originale, solide şi justificate deopotrivă transpuse într-o ecuaţie scenică ai cărei termeni se dovedesc a fi fost, atunci când spectacolul se va fi încheiat, exacţi şi riguroşi. Nu şi reci, nu şi lipsiţi de emoţie. Spectacolul pendulează între ironie şi romantism, de aici melanjul muzical a cărui dominantă chopiniană e foarte bine aleasă. Întreruptă pe neaşteptate, atunci când stilul însuşi al montării dă semne a se schimba, devenind treptat cu totul altul, înlocuind calmul cu îngrijorarea, ironia ori parodia discretă cu starea de alarmă, în a doua parte a acesteia, de Stromae şi al său Formidable (sound design: Emzar Begiashvili).

Visul unei nopţi de vară, cu Lysander şi Demetrius, cu Hermia şi cu Tezeu, cu Titania metamorfozaţi în prizonieri neliniştiţi ai visului, speriaţi de-a dreptul către sfârşitul primei părţi de atotputernicia şi necunoscutul lui primejdios, nu mai e în spectacolul regizat de David Doiashvili, aproape deloc o feerie. Cum nici spectacolul meşteşugarilor nu mai e acela al unor diletanţi, tragedia lui Priam punând parcă stăpânire pe toţi înalţii curteni ai Atenei invitaţi la nuntă (rangurile le sunt remarcabil sugerate de accesoriile, îndeosebi de pălăriile ataşate scaunelor ce le sunt rezervate), prefaţând tragedia ce se va petrece chiar sub ochii lor. Oberon, un fel de alter-ego al unui Prospero „întors”, e încercat parcă de foarte devreme de presentimentul că e pe cale să săvârşească o greşeală, că ceva nu e ori nu va fi cum trebuie, că lucrurile vor scăpa de sub control, că nesăbuinţa şi îngâmfarea îl vor costa. De unde încercările sale neizbutite de a o întoarce din somn pe Titania.

Presentimentele se dovedesc întemeiate, iar revolverul cu care, în primele secvenţe ale spectacolului, doar se jucau personajele, va fi întrebuinţat la final de Oberon/Tezeu spre a-şi lua viaţa. Nu doar pentru că a zărit medalionul consfinţind imposibilitatea ruperii de origini şi de trecut de la gâtul Hipolitei, ci pentru a-şi curma suferinţa devenită obsesie, chin, nebunie.

Întreg acest eşafodaj ideatic nu doar nou, nicidecum gratuit, coerent şi cât se poate de convingător, e prezentat scenic într-un continuum vizual cuceritor. Uneori copleşitor de-a dreptul. Contribuie la împlinirea lui decorurile simple, defel costisitoare, gândite de însuşi regizorul spectacolului. Nişte „dulapuri” pe roţi care, pe neaşteptate, dobândesc, graţie unor accesorii inteligent găsite, funcţii multiple, potenţând complexitatea noilor raporturi şi a noului statut al celor patru tineri. Ca şi lighting design-ul semnat de Ia Nadrashvilli ori atât de percutantul amestec dintre video- proiecţiile datorate Studioului „Zebra” şi animaţiile video aparţinând Sudioului „Opiu”.

Meritoriul concept general de spectacol se împlineşte la modul cu totul remarcabil graţie contribuţiei fundamentale a actorilor, cu toţii foarte buni, cu toţii impecabil distribuiţi. Actori ce constituie o trupă. Cu toţii au avut de trecut şi au făcut-o foarte bine nu doar peste emoţiile întâlnirii cu un public ale cărui gusturi şi aşteptări le erau până atunci necunoscute, dar şi peste şocul de a vedea, după pauză, o sală considerabil rărită. Nu din vina artiştilor, în niciun caz din vina lor. Poate nici din cea a spectatorilor. Ci, îmi place să cred, din pricina gravelor deficienţe tehnice ale unei supratitrări cu un contrast prost şi un text greu de desluşit şi, prea adesea, într-un regretabil defazaj faţă de ceea ce se întâmpla pe scenă.

Teatrul de Stat de Muzică şi Dramă din Tbilisi- Georgia-VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ de William Shakespeare;

Regia şi decorul: David Doiashvili;

Costumele: Anano Mosideze;

Coregrafia: Konstantin Purtseladze;

Lighting designer: la Nadirashvili;

Sound design: Emzar Begiashvili;

Video proiecţii: Studio „Zebra”;

Animaţii video: Studio „Opio”;

Cu: Kakha Kintsurasvili, Buba Gogorishvili, Archil Sologashvili, David Beshitaisvili, Ana Tsereteli, Levan Kakheli, Aria Akekishvili, Gigi Karseladze, Tato Csaxunashvili, Badri Begalishvili, Aleko Begalisvili, Nata Berezhiani, Giorgi Toriashvili, Girgi Bakhutashvili;

Data reprezentaţiei: 28 august 2015 (Festivalul NETA-Bucureşti)