Londra underground

Cartierul New Cross, din capitala britanică, este faimos pentru Universitatea Goldsmiths, dar şi pentru “crime line”, punctul cel mai fierbinte al infracţionalităţii.Cartierul e împărţit între studenţi la arte şi criminali, plus Regina, care locuieşte în apropiere, la un sfert de oră distanţă, lângă parcul Greenwich.

În fiecare week-end, în New Cross se lasă cu party-uri şi sânge. La sfârşitul fiecărei săptămâni, englezii se îmbată, se droghează şi se taie sau îşi sparg capetele. Au ambulanţe speciale pentru beţivi şi în fiecare dimineaţă zona e invadată de poliţişti cu pixuri şi carneţele. Dacă eşti alb, te opresc mai rar şi ţi se pun mai puţine întrebări.

Populaţia cartierului e însă majoritar formată din imigranţi, în special caraibieni. 90% din schizofrenicii paranoizi londonezi sunt caraibieni, emigranţi pe care statutul social, clima dificilă pentru cei care au crescut la tropice, alcoolul şi drogurile îi alienează. Vorbesc singuri pe stradă, îşi bat femeile şi fac vitrinele zob cu gloanţe. Butoanele bancomatelor sunt tot timpul pătate cu sânge închegat.

În iunie 2008, un apartament închiriat de doi studenţi francezi – amândoi aveau 23 de ani - a fost spart şi golit. Din fericire, cei doi nu erau în acea zi acasă. Din nefericire, după o săptămână, spărgătorii s-au întors şi au dat peste ei, i-au legat, i-au torturat ca să le obţină codul PIN, i-au înjunghiat – pe unul de 47 de ori şi pe celălalt de 196 de ori – şi le-au dat foc.

Căminul studenţesc în care am locuit o lună era protejat cu porţi şi zeci de uşi care se deschideau cu cartele magnetice, camere video, gratii la ferestre, paznici şi poliţişti, şi cu toate acestea, dispăreau frecvent laptopuri din camere sau chiar canapele din curtea interioară, trecute peste ziduri, cumva, într-un mod imposibil de imaginat, de heroinomani şi vîndute apoi pe cîteva lire.

Păr vopsit şi fuste scurte

Violenţa, oricât de extremă, nu-i impresionează totuşi atât de mult pe britanici încât să se ascundă în case. Până la urmă, mottoul lor istoric a fost dintotdeauna, cum îmi spunea un punker londonez, “Go everywhere, kill every-one” (“Du-te peste tot, omoară-i pe toţi”). Aşa că firescul vieţii lor, reversul părţii blestemate, e unul mai sexy decât al altora. La Goldsmiths University a studiat designul Mary Quant, cea care a inventat fusta scurtă, iar rezidentele din New Cross ştiu să-i onoreze creaţia.

Frizeriile şi magazinele de cosmetice sunt locuri de socializare, unde se ascultă muzică, se dansează şi se fumează skunk, un tip de marijuana cu o concentraţie foarte mare de tetrahidrocanabinol, care te face foarte vesel şi de multe ori foarte psihotic. Părul e important pentru ei şi vopselele de păr sunt superbe.

Mâncarea congelată e bună şi ieftină, iar dacă preferi să iei prânzul în oraş, există locuri în care poţi mânca fără limită, cât de mult vrei, la un preţ fix (5-6 lire) şi ai voie să-ţi aduci şi băutura de acasă.

Clădirile sunt mici şi, astfel, o parte importantă a oraşului este cerul care, într-o oră, îşi schimbă de patru ori culoarea. Peste tot sunt parcuri cu iazuri şi raţe, veveriţe şi porumbei. Vulpile blochează uneori intersecţiile.

Studentele feministe se leagă cu lanţuri de gardurile universităţii ca să protesteze împotriva concursurilor de frumuseţe. În martie, ziarele îl dădeau ca favorit pentru titlul de Miss University London pe Cristopher, un student de 20 de ani de la filosofie. Şi bărbaţii şi femeile, albi sau negri sau asiatici, au în comun o atitudine: mândria.

Toată lumea e pe „pride“, într-o asemenea măsură, că oricât de inhibat şi complexat ai intra în Londra, după o lună ieşi de acolo cu capul sus. Pentru mine, efectul a fost şi mai mare, datorită unei mode binecuvântate care-i bântuie de câţiva ani pe englezi: bărbaţii slăbănogi sunt văzuţi ca adevăraţii masculi. Când am plecat, aveam părul vopsit portocaliu şi duceam cu mine înapoi în Bucureşti 60 de kg de mândrie băţoasă.

La Londra cu Dan Sociu

Scriitorul Dan Sociu s-a născut în Botoşani, la 20 mai 1978. A publicat: „borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână” (Editura Junimea, 2002, Premiul Naţional pentru Poezie „Mihai Eminescu” – debut); „fratele păduche” (Editura Vinea, 2004); „cântece eXcesive” (Editura Cartea Românească, 2005, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România); „Urbancolia” (proză, Editura Polirom, 2008); „Brother louse” (Editura Eloisa Cartonera, Buenos Aires, 2008).  În 2007, a tradus prima antologie în limba română a poeziilor lui Charles Bukowski, „Dragostea e un câine venit din iad” (Editura Polirom).

Nu rataţi!

Între 24 iulie şi 16 august, sunteţi invitaţi la „Once On This Island“, un antrenant musical caraibian, găzduit de Hackney Empire, care o are în rolul principal pe Sharon D Clarke, cunoscută pentru apariţiile sale în cele mai bune  creaţii englezeşti ale genului.

Până la 31 iulie, mergeţi la „Blaze“, un eveniment muzical ce cuprinde concerte în aer liber prin toată Londra şi concerte în sală.Evenimentul este încorporat Seriei Barbican Jazz şi este destinat celebrării muzicii cubaneze. Este însoţit de ateliere de dans, în care puteţi învăţa să vă mişcaţi în ritmurile pieselor prezentate de legende ale jazzului, dar şi de artişti contemporani

Între 1 august şi 27 septembrie, puteţi vizita Palatul Buckingham, cu colecţiile sale de pictură (Rembrandt, Rubens, Vermeer, Poussin), cu exemplare dintre cele mai fine de porţelan de Sevres, cu mobilele lui preţioase de mobilier englezesc şi franţuzesc. Puteţi vedea, de asemenea, sala tronului, sala de bal şi grădinile.