"Sa schimbi istoria, asta da provocare!"

- Doamna Grete Tartler, surprindeti pe oricine incearca sa va inteleaga si sa va defineasca personalitatea. V-ati pregatit pentru o cariera muzicala serioasa (Conservatorul Ciprian Porumbescu), dar

- Doamna Grete Tartler, surprindeti pe oricine incearca sa va inteleaga si sa va defineasca personalitatea. V-ati pregatit pentru o cariera muzicala serioasa (Conservatorul Ciprian Porumbescu), dar apoi ati absolvit si filologia (engleza si araba), ati obtinut un doctorat in filosofie, ati publicat volume de versuri, eseuri si traduceri, ati facut cronica literara saptamanala, de cativa ani buni ati intrat in diplomatie, ati publicat o carte despre Uniunea Europeana si ati scris, in periodice, analize de politica externa. Mi se pare un traseu cvasi-labirintic, cu mai multe raspantii in care ati facut alegeri neasteptate. Dumneavoastra cum il vedeti, privind in urma? - Entuziastii, adica imbatatii de zei, apuca si ei pe mai multe carari odata. Cum sa traiesti si sa mergi pe un singur drum? Daca toate celelalte sunt mai interesante? Daca poti face mai multe descoperiri? O fi adevarat ca toate drumurile duc la Roma, dar pana acolo, drumurile in sine nu sunt nicidecum la fel. Or, stim cu totii ca drumul conteaza, nu tinta. Desigur, toate astea le spun acum, dupa ce lucrurile s-au legat prin dorinta de a intelege. Sa inteleg, sa trec dincolo de limbaj (muzica e si ea un limbaj) si poate voi afla ce se ascunde dincolo! Poate voi afla secretul. Ca orice elev la scoala germana, am trecut prin romantism la o varsta receptiva. "Contaminarea" a fost ca in loc sa ma ocup de filologie germana, ca majoritatea colegilor, am ales "in mod neasteptat" muzica. Am fost incurajata de mama, care m-a sfatuit sa aleg o cariera "unde nu e nevoie de cuvinte" (tata, sas din Transilvania, trecuse cu greu prin toate necazurile razboiului, mama se temea in acei ani de fiecare cuvant rostit cu voce tare...). Muzica m-ar fi obligat mai putin la implicare sociala. (Si intr-adevar, a avut dreptate. N-am fost obligata la compromisuri, tocmai pentru ca nu traiam din literatura. Scriam ce voiam; daca nu publicam, nu era nici o paguba). Asa am dat admitere la conservator - erau anii unor concerte extraordinare, anii '70, cand ii puteai asculta pe Karajan, Szering, Mehta ... muzica de cea mai inalta clasa, modele desavarsite. Totusi, studiind ore in sir la viola, secretul nu se dezvaluia!... Poate in literaturile antice, poate in cele orientale, poate in filosofie, mi-am zis. Poate in literatura engleza, poate in cartile care tocmai apar... asa am trait intr-o continua cautare - ma incapatanam de fiecare data sa nu abandonez noul domeniu cucerit, sa cercetez cu profesionalism. Cat despre secretul de care vorbeam, de fapt il stiusem de la zece ani - scriind poezie. Dar n-ar fi fost un secret adevarat daca mi-as fi dat seama! Dupa revolutie, mai multi scriitori au fost indemnati sa se ocupe de diplomatie. Era etapa responsabilitatii, cand iti pui problema ca nu ai facut destul pentru societate, cand te consideri obligat sa te implici. "Daca lucrurile merg rau, e vina celor care stau de-o parte" suna sloganul intelectualilor acum 12 ani. "Am stat destul de-o parte, gata cu anistorismul". Acuma, sigur, vorbele astea par deja usor ridicole (are cine sa se implice, nu? intelectualul sa-si vada de carti). Atunci a inceput pentru mine o noua etapa, un nou mod de exprimare. in fond, ca si interpretarea instrumentala, ca si traducerea, diplomatia mi se parea tot o transpunere dintr-o sfera a intelegerii in alta, dar, in plus, aceasta intelegere putea fi incununata de fapte, infaptuirea. intelegand ce vor popoarele lumii, facandu-le si pe ele sa inteleaga, aducand armonie, poti sa pui pietricica ta in matca istoriei... Sa schimbi istoria, asta da provocare! Textul integral in Adevarul literar si artistic