Refugiul in fictiune

...Intr-o frumoasa seara de vara a anului 1941, intr-o linistita asezare evreiasca pierduta undeva in Europa de Est, nebunul satului alearga pe ulite, strigand din rasputeri: vin nazistii, a inceput

...Intr-o frumoasa seara de vara a anului 1941, intr-o linistita asezare evreiasca pierduta undeva in Europa de Est, nebunul satului alearga pe ulite, strigand din rasputeri: vin nazistii, a inceput deportarea. Intr-o pagina de carte, un astfel de inceput ar putea parea o blasfemie. Filmul si-o asuma, indrazneste. Imaginea nu ne scoate ochii, nu avem prea mult timp sa vedem cat de frumoasa este seara de vara pentru ca toata acea imposibila, in aparenta, alaturare, va fi inghitita de un amanunt si mai socant. Acelasi nebun, mai intelept decat tot sfatul obstii, in frunte cu Rabinul, avanseaza o idee salvatoare: un fals tren cu deportati - directia Palestina! - in care locuitorii sa joace dupa reguli bine stabilite atat rolul evreilor, cat si pe al gardienilor nemti, i-ar pune la adapost. Cu mic, cu mare, comunitatea se asterne pe pregatirea "deportarii", a injghebarii vehiculului, a identificarii consatenilor in stare sa devina nemti fara accent, totul cu o frenezie asemanatoare celei cu care artistii de circ isi instaleaza cortul. Muzica indracita a lui Goran Bregovic isi face datoria. Se poate "vorbi" astfel despre Holocaust? Nu cred ca toti cineastii i-au citit neaparat pe istoricii pentru care secolul XX incepea cu adevarat in 1945, dupa Auschwitz si Hiroshima cand, aruncat la o rascruce a istoriei, individul si-a vazut atatea certitudini despre umanitate si progres calcate in picioare. Multa vreme insa cinematograful nu a mai indraznit sa detensioneze registrul apropierii de tragediile trecutului nu prea indepartat. Woody Allen mai trimitea cate o aluzie amara, din cand in cand. Iata insa ca, in urma cu patru ani, vedeam, la Cannes, "La vita e bella" al lui Roberto Benigni, iar peste cateva luni, acest "Trenul vietii" al lui Radu Mihaileanu, cineast de origine romana, stabilit in Franta, era inclus in selectia oficiala la Venetia. Astazi nu mai este chiar un secret ca scenariul "Train de vie" i-a fost oferit mai intai cineastului italian, in speranta ca va accepta rolul principal. Ce s-a intamplat, de ce a aparut nu peste mult timp "Viata este frumoasa", cu o anecdotica asemanatoare, de ce Benigni a ajuns pe Croazeta si colegul sau nu, se va deslusi, poate, mai tarziu. Intamplarea se cere insa amintita, pentru a evita o eventuala nedreapta plasare a inspiratiei lui Radu Mihaileanu, cu atat mai mult cu cat noi vedem "Trenul vietii" la o distanta de patru ani. Comparatia, inevitabila, joaca insa in favoarea lui. "Train de vie" ramane un film de o cuceritoare energie, inteligent alimentata de suceala umorului evreiesc si, asa cum nu ezita sa scrie un comentator francez care cunostea bine "episodul Benigni", "o opera moralmente inatacabila". Sfarsitul ne readuce cu picioarele pe pamant, rastoarna povestea: nebunul ne spune o incheiere fantezista despre destinele celor vazuti pe ecran, dar il vedem in haine de detinut, dupa sarma ghimpata. "Trenul vietii" nu a fost o gluma, ci doar refugiul temporar in fictiune.