Profesorul şi jurnalistul Sorin Preda a murit în urma unui infarct
0
Sorin Preda, profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, a murit miercuri, la vârsta de 63 de ani, după ce, în urmă cu trei luni, suferise o intervenţie pe cord.
Sorin Preda era în drum spre facultate, când i s-a facut rău şi a căzut. Studenţii au chemat Salvarea, dar a fost prea târziu. A fost resuscitat timp de 30 de minute, dar eforturile medicilor au fost în zadar, conform DCNews.
Sorin Preda s-a născut pe data de 12 decembrie 1951, la Bucureşti şi a fost prozator, publicist şi profesor de jurnalism. A absolvit în 1974 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti şi este doctor în Ştiinţele Comunicării. A fost membru al cenaclului „Junimea”. A debutat ca scriitor în 1981 cu volumul de proză scurtă „Povestiri terminate înainte de a începe”. Alături de ele, celelalte volume publicate sunt „Parţial color” (1985), „Plus-minus o zi” (1988) şi „Moromeţii: ultimul capitol” (2010).
La Editura Polirom i-au apărut volumele „Tehnici de redactare în presa scrisă” (2006) şi „Jurnalismul cultural şi de opinie” (2006). Sorin Preda a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România.