One World Romania 2020: Ultimele filme din competiţie

A 13-a ediţie a festivalului internaţional de documentar şi drepturile omului One World Romania continuă la Bucureşti până duminică, 30 august 2020, cu proiecţii şi evenimente în aer liber şi online.

Despre primele patru lungmetraje din competiţia internaţională a ediţiei am scris deja aici. Mai jos, note despre ultimele cinci filme nonficţionale din competiţie.

Poem

„Călătoria în jurul lumii când tu erai de vârsta mea” („A Volta ao Mundo quando tinhas 30 Anos”, Portugalia) de Aya Koretzky îşi anunţă premisa încă din titlu. În 1970, când avea 30 de ani, tatăl cineastei, Jiro, care nu mai părăsise niciodată Japonia, îşi pune cariera pe pauză şi pleacă să vadă lumea. Timp de 11 luni, el adună experienţe de viaţă în multe ţări de pe patru continente. După aproape jumătate de veac, fiica sa face un film în care, deşi recurge la fotografiile şi însemnările de jurnal ale voiajorului Jiro, nu aspiră doar să reconstituie, cu o inventivitate debordantă, călătoria sa. Traseul narativ este deturnat de comentarii privind contextul politic mondial sau backstory-ul protagonistului (de profesie arhitect peisagist), dar şi de paralelisme trecut-prezent (de pildă, între Japonia din 1945 şi Siria de azi). Un film superb, care, asemenea pavajului folosit în Portugalia (ţara unde Jiro s-a stabilit ulterior), pune accentul pe frumuseţea poeziei, nu pe eficienţa prozei.

Post-mortem

Protagonistul eponim din „Oroslan” (Slovenia-Republica Cehă) nu apare defel în cadru, dintr-un motiv simplu: e mort. Stimulat de o povestire a scriitorului Zdravko Duša despre dispariţia fratelui său, regizorul-scenarist Matjaž Ivanišin a acceptat provocarea de a construi portretul unui personaj absent (în esenţă, o ficţiune), plasându-l într-un sat maghiar cu o minoritate slovenă numeroasă. Insolitul film este segmentat în trei părţi. Ivanišin începe prin a surprinde – prin detalii şi gesturi – ritmul cotidian al comunităţii. Secţiunea mediană, inspirată de proza lui Duša, ar fi putut funcţiona şi ca un scurtmetraj carverian de tip „despre ce vorbim când vorbim despre moarte”. Iar ultima parte produce o imagine contradictorie a defunctului alăturând mărturiile unor „capete vorbitoare”, închise, în dulcele stil clasic, cu „Era un om bun”. Deşi Oroslan rămâne un mister, joaca lui Ivanišin cu convenţiile genurilor şi expectativele spectatorilor transformă filmul într-o experienţă tonică.

Portret

Cliff, un imigrant nigerian din Austria, se află în prim-plan în documentarul lui Sebastian Brameshuber „Mişcările unui munte din apropiere” („Bewegungen eines nahen Bergs”, Austria-Franţa). Cineastul revine la acest protagonist după ce în 2014 îi dedicase un scurtmetraj. Mecanic autodidact, Cliff se străduie să trăiască din afacerea sa transcontinentală cu maşini vechi şi componente auto. El domneşte singur într-un garaj uriaş, lângă un teren de paintball şi un munte cunoscut pentru minereurile sale de fier. Iar fierul – după cum afirmă mitul relatat de Cliff, mai întâi în germană, apoi în dialectul său natal – este etern. Brameshuber inserează, într-un documentar aparent observaţional, momente de realism magic ce nu par deloc nelalocul lor (de pildă, secvenţele cu Magnus, un fel de spirit precum cel din mitul amintit). Un documentar-portret excelent, cu valenţe plastice, care transcende problematica socială (clienţii lui Cliff sunt şi ei imigranţi) printr-un metaforism bine temperat.

Povestaşi

Mediumetrajul experimental „Nelinişte fordlandiană” („Fordlandia Malaise”, Portugalia), al Susanei de Sousa Dias, porneşte de la un proiect neocolonialist eşuat cu mult înainte ca Sartre să introducă termenul. În 1928, megalomanul Henry Ford a înălţat în jungla amazoniană braziliană un oraş a cărei producţie de cauciuc pentru automobile ar fi trebuit să contracareze monopolul britanic. Prin imagini de arhivă derulate accelerat în acompaniament de tobe, filmări cu drone şi mărturii din off privind Fordlandia de odinioară sau legendele cu suflete rătăcitoare şi o armată a morţilor anonimi, acest frapant şi îndrăzneţ eseu cinematografic vorbeşte despre supremaţia omului alb cu buzunarele burduşite, dar şi despre îngropata cultură precolonială.

Post-post-scriptum

Decizia de a închide competiţia cu „Nici să nu vă gândiţi că urlu” („Ne croyez surtout pas que je hurle”, Franţa) a fost foarte inspirată. Lungmetrajul de debut al lui Frank Beauvais ar fi putut fi realizat în contextul pandemiei actuale, dar recluziunea cineastului într-un sat alsacian a fost, dacă nu dorită, cel puţin generată de motivaţii individuale. Este un film-jurnal (cu voice-over-ul constant al lui Beauvais) incluzând imagini din 400 de filme ingerate de autor pe parcursul a şase luni din 2016 (printre ele, unele de Daneliuc, Jude sau Porumboiu). Această cinéphilie degenerează, într-un impuls autodistructiv, în „cinéfolie”. Şi, dacă, pentru Cocteau, „cinematograful filmează moartea la lucru”, pentru Beauvais, care şi-a văzut tatăl dându-şi ultima suflare în timpul vizionării unui film, şi poziţia spectatorului e inevitabil legată de moarte. Turnul de fildeş (sau de celuloid) este, desigur, iluzoriu, revenirea la Paris atenuează anxietăţile, iar sfârşitul anunţă un nou început.

Selecţia filmelor din competiţia internaţională One World Romania 2020, curatoriată de Andrei Rus şi Vanina Vignal, s-a dovedit remarcabilă, reflectând exemplar tendinţele cinematografului documentar contemporan. Juriul ediţiei a 13-a (alcătuit, pentru prima oară, exclusiv din cineaşti: Claire Simon, Mariana Otero, Abbas Fahdel, Ana Lungu şi Ivana Mladenovic) are, astfel, o misiune foarte dificilă. Ceremonia de premiere va avea loc sâmbătă, 29 august, iar filmele distinse (nu doar cu Trofeul OWR acordat de juriul principal, ci şi cu premiul oferit de Juriul Liceenilor şi cu Premiul Publicului, stabilit pe baza voturilor spectatorilor) vor fi proiectate în ultima zi a festivalului.