imbatranire - ultimele știri
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
Alimentația joacă un rol cheie în modul în care îmbătrânește corpul nostru, dar relația dintre cele două este mult mai complicată decât se știa până mai de curând.
Încercând să afle motivul pentru care unele tipuri de cancer sunt mai frecvente la adulții tineri, oamenii de știință au descoperit o legătură cu îmbătrânirea biologică accelerată.
Ai simțit vreodată că ai îmbătrânit peste noapte? În prezent, un studiu a indicat că somnul agitat chiar te face să te simți cu până la 10 ani mai bătrân, relatează Daily Mail.
Până în 2030, piața locală a muncii va avea nevoie de peste 600.000 de persoane care să ocupe locuri de muncă înalt calificate, potrivit unei analize realizate de CES Bucharest.
Îmbătrânirea este asociată de mulți dintre noi cu boala și neputința. Nu trebuie totuși să fie așa. Secretul stă în modul în care ne controlăm gândurile și emoțiile, dar și în funcție de cum ne programăm mintea
Genetica are rol important în felul în care îmbătrânim, dar și comportamentul și atitudinea noastră au un rol major. A îmbătrâni frumos înseamnă nu numai să fii sănătos din punct de vedere fizic, spune Dr. Theresa Allison, geriatru și profesor de medicină la Universitatea din California.
Cu toții ne dorim să trăim mai mult, însă pentru ca acest lucru să se întâmple este foarte important să ținem cont de câteva sfaturi oferite de specialiști. Iată ce trebuie și ce nu trebuie să faci.
În lume există aproximativ 200 de națiuni și în jur de 6.000 de limbi. Prin urmare, bilingvismul este mult mai comun decât am putea presupune mulți dintre noi.
Creierul este unul dintre cele mai importante oragane umane, care găzduiește miliarde de neuroni. Pe măsură ce îmbătrânești, stratul exterior al creierului se subțiază. Materia albă se micșorează, iar creierul generează mai puțină dopamină și serotonină.
În calitate de medici cu pregătire specifică în tratarea adulților în vârstă, geriatrii își pot da imediat seama care sunt acei oameni care trăiesc o bătrânețe sănătoasă și satisfăcătoare, în comparație cu cei care se chinuie în ultimii lor ani de viață.
Maladia care modifică structura creierului. Materia cenușie se reduce. Ce persoane sunt la mare risc
Cu cât o persoană are diabet de tip 2 mai mult timp, cu atât este mai probabil să prezinte modifică modificări în structura creierului, cum ar fi scăderea grosimii corticale și a volumelor de substanță cenușie.
SUA: China este o bombă cu ceas pe fondul problemelor economice, este opinia președintelui Joe Biden
Președintele american Joe Biden a susținut în timpul unui eveniment că cea de a doua putere economică a lumii, China, este o bombă cu ceas, făcând trimitere la problemele de natură economică și îmbătrânirea populației
Un aport mai mare de Omega-3, prin intermediul suplimentelor sau al ajustărilor dietetice, ar putea reduce riscul pierderii auzului, sugerează o cercetare preliminară, potrivit health.com.
În loc să-și înceapă ziua cu o cafea îndulcită, o brioșă sau cereale, care oferă doar explozii scurte de energie, Dr. Mark Hyman, un cunoscut expert în longevitate, apelează la ceea ce numește „shake-ul său de îmbătrânire sănătoasă", potrivit Fortune Well.
Cheia pentru a te menține în formă, odată cu trecerea anilor, nu constă doar în exerciții fizice. Antrenarea creierului și anumite obiceiuri zilnice, dezvoltate în timp, sunt, de asemenea, factori esențiali.
Cercetări recente arată că stresul ne îmbătrânește organismul, dar vestea bună e că procesul este reversibil.
Oamenii de știință cred că au descoperit mecanismul prin care părul devine cărunt, ceea ce ar putea ajuta la dezvoltarea unui tratament care să modifice celulele pentru a opri procesul sau pentru a-l face reversibil. Cu alte cuvinte, tratamente care ne-ar putea reda culoarea naturală a părului.
Ray Kurzweil - care are o rată de succes de 86% în ceea ce privește predicțiile sale - crede că progresele tehnologice vor duce rapid la apariția unor „nanoboți” care vor inversa vârsta.
Sam Altman, în vârstă de 37 de ani, a finanțat luna trecută start-up-ul biotehnologic Retro BioScience cu 180 de milioane de dolari. El este cel mai recent dintr-un lung șir de miliardari din Silicon Valley care și-au pus averea în slujba studiilor privind îmbătrânirea.
Este una dintre vitaminele indispensabile organismului, cea mai puternică substanță antioxidantă din natură care ne apără de boli. Organismul nu poate sintetiza vitamina C și nici rezerve nu poate face, motiv pentru care trebuie luată din alimentație.
În urmă cu câțiva ani, cercetătorii italieni au descoperit ceva special la persoanele care trăiesc până la 90 de ani și chiar mai mult: acestea au în mod obișnuit o versiune a unei gene numite BPIFB4 care protejează împotriva daunelor cardiovasculare.
Populaţia Chinei, cea mai populată ţară din lume, a scăzut în 2022, a indicat marţi un organism oficial, o premieră istorică de la începutul anilor 1960, notează AFP.
Nu există organisme cunoscute pe Pământ care să trăiască pentru eternitate. Dar sunt numeroase organisme care trăiesc foarte mult timp. Iar unele dintre ele au o biologie foarte asemănătoare cu a noastră.
Oamenii de știință din Spania au deblocat codul genetic al meduzei nemuritoare – o creatură capabilă să revină în mod repetat la o stare juvenilă – în speranța de a descoperi secretul longevității lor unice și de a găsi noi indicii privind îmbătrânirea umană.
Joe Biden a fost ironizat ,vineri, pe reţelele sociale, după ce a făcut o gafă, aparentă citind inclusiv indicaţiile pentru un discur. Preşedintele vorbea despre protejarea drepturilor reproductive ale femeilor când accidental a citit „sfârşitul cita...
După activarea forţată a genei FOXM1, şoarecii au trăit cu 20-25 de săptămâni mai mult şi au suferit mai puţine boli.
Populaţia României scade datorită scăderii natalităţii şi a migraţiei externe masive, mai ales după aderarea ţării la UE. Până în 1990, piramida populaţiei – instrument de descriere a structurii populaţiei în demografie – arăta o ţară cu o populaţie ...
Cercetătorii au măsurat cu precizie metabolismul de-a lungul vieţii şi arată că acesta încetineşte mult mai târziu decât am crede noi.
Cu siguranţă aţi auzit celebra expresie: „Un măr pe zi ţine doctorul departe”. A fost rostită pentru prima oară în 1913, inspirată dintr-un proverb ce datează din 1866. Este ea însă adevărată sau e un simplu mit?
Noua terapie implică dezactivarea genei numite kat7. Testele au fost efectuate până acum pe şoareci şi au dat rezultate.
Yakuza, legendara mafie japoneză, trece printr-un declin ce pare să o ducă într-un punct fără întoarcere faţă de anii săi de glorie.
Ce substanţe conţine porumbul fiert. Cui îi este indicat alimentul care împiedică depunea grăsimilor
Porumbul fiert este plin de fibre, esenţiale pentru digestie, minerale, dar şi vitamina C, calităţi care îl fac ideal în curele de slăbire. Un porumb fiert ne asigura 10% din vitamina C necesară pentru o zi şi 15% din necesarul de vitamina B5.
Oamenii de ştiinţă, cu un pas mai aproape de descoperirea secretului pentru încetinirea îmbătrânirii
Îmbătrânirea este inevitabilă, dar oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California San Diego (UCSD) sunt cu un pas mai aproape de descoperirea care ar putea întârzia procesul de îmbătrânire.
Îmbătrânirea populaţiei (îmbătrânirea demografică) este o problemă a lumii contemporane, care afectează mai ales ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare.
Piaţa analizelor medicale din România a explodat în ultimii 10 ani pe fondul îmbătrânirii populaţiei, bolilor profesionale şi a viruşilor care fac tot mai multe victime.
Metformina este cel mai frecvent prescris medicament pentru diabetul de tip 2, însă oamenii de ştiinţă încă nu ştiu pe deplin cum funcţionează pentru a controla nivelul de zahăr din sânge. Rezultatele de ultimă oră ar putea explica, de asemenea, de c...
Cancerul de prostată se plasează pe locul al doilea între cancerele bărbatului, anual, la nivel mondial fiind diagnosticate peste un milion de cazuri. În cadrul campaniei „Asumă-ţi să fii sănătos“, medicul specialist urolog dr. Vlad Olaru, la Institu...
Avocado este fructul minune eficient în alimentaţia de zi cu zi, căci are un conţinut mare de grăsimi mono-saturate şi poli-saturate, care au rolul de a menţine ritmul sănătos al inimii.
Numărul femeilor care fac sex în mod regulat scade odată cu vârsta, iar numărul femeilor care se bucură de sex după menopauză este chiar mai mic. Potrivit rezultatelor unui studiu, acest lucru e pus pe seama unor aspecte psihosociale.
Oameni de ştiinţă britanici au descoperit că o combinaţie de trei medicamente administrată musculiţelor de oţet le-a crescut acestora durata de viaţă cu aproape 50%. Aceştia pretind că nu încearcă să păcălească moartea, ci să înţeleagă mai bine proc...
Un studiu clinic de mici dimensiuni, efectuat de oamenii de ştiinţă americani, pare să indice faptul că procesul de îmbătrânire poate fi inversat. Cercetătorii au publicat rezultatele unei astfel de cercetări în revista Aging Cell....
Îmbătrânirea şi reducerea rapidă a populaţiei din Europa Centrală şi de Sud-Est ar putea afecta semnificativ creşterea economică şi convergenţa cu economiile europene mai dezvoltate, a declarat luni Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Previn boala Alzheimer, îmbunătăţesc vederea şi reduc nivelul de zahăr din sânge. Sunt doar câteva din alimentele despre care cercetătorii susţin că reduc procesul de îmbătrânire a organismului....
Întind harnic spuma pe obraji, sub bărbie, până la mărul meu, Mărul lui Adam. Te întreb în oglindă, băi, tată: „De ce să-l schimb?“. Ce mi-a venit? Nu are nicio pată de rugină....
Sportul şi dieta sunt câteva dintre lucrurile pe care le putem face pentru a întârzia apariţia efectelor îmbătrânirii. Lygia Alexandrescu, preşedinte al Societăţii Române de Educaţie Nutriţională, explică la Adevărul Live de ce reguli alimentare ar t...
Apariţia ridurilor, a părului alb şi un sistem imunitar slăbit pot fi puse pe seama unei cauze comune. Specialiştii vorbesc despre cauzele care duc la îmbătrânirea înainte de vreme....
Un model şi stilist, în vârstă de 56 de ani, a dezvăluit secretele ei pentru a avea un look tânăr la bătrâneţe şi a menţionat de ce trebuie să ţii cont de-a lungul timpului, fie că ai 20, 30, 40 sau 50 de ani.
Făcută celebră mai ales de reclamele de la TV, coenzima Q10 este un factor nutritiv care se găseşte în toate celulele vii. Ea este esenţială pentru că asigură energia necesară pentru realizarea eficientă a funcţiilor organismului....
Lâmâia, mierea, albuşul de ou şi fructele sunt doar câteva din ingredientele pe care le putem folosi pentru măşti de faţă făcute în casă. Specialiştii vin cu recomandări privind cele mai apreciate combinaţii şi modul în care acestea ar trebui aplicat...
Înaintarea în vârstă este principalul inamic al tenului, dar prin acţiunile noastre – cât stăm la soare, ce mâncăm, cât ne hidratăm, cum ne îngrijim pielea – putem fie să întârziem, fie să grăbim apariţia ridurilor şi a aspectului îmbătrânit al pieli...
Academicianul Ovidiu Bojor explică cum fenomenul îmbătrânirii poate fi încetinit prin alimentarea organismului cu acizii care au capacitatea de a reînnoi celulele apărute pe măsură ce înaintăm în vârstă....
Siber Grigore, specialist în cosmetică, oferă câteva sfaturi de îngrijire a tenului la început de primăvară. Mănâncă mai multe legume şi fructe bogate în vitamine şi nutrient. Bea doi litri de apă pe zi. Fă mişcare, ieşi la aer în fiecare zi, dacă îţ...
Cercetătorii spun că planta extinde durata de viaţă cu 20% şi împiedică îmbătrânirea ţesuturilor. Testele pe şoareci au demonstrat că aduce numeroase beneficii şi inimii....
Oamenii de ştiinţă au găsit o nouă diferenţă între creierul bărbaţilor şi al femeilor: modificările legate de procesul de îmbătrânire. Creierul femeilor este cu trei ani mai tânăr decât al bărbaţilor....
Cercetătorii olandezi au descoperit că activitatea fizică nu doar că este foarte sănătoasă, dar creşte şansele femeilor cu 21% de a atinge vârsta de 90 de ani. Specialiştii amintesc că alţi factori care au jucat un rol important în longevitatea subie...
Cercetătorii au descoperit dovezi conform cărora postul negru afectează ceasurile circadiane ale ficatului şi ale muşchilor scheletici, ceea ce poate duce la îmbunătăţirea stării generale de sănătate şi la protecţia împotriva bolilor asociate îmbătrâ...
Dieta are un puternic impact asupra funcţiilor fizice şi mentale, influenţând greutatea, memoria, starea de spirit şi chiar procesul de îmbătrânire. Morcovii, somonul şi citricele sunt doar câteva din alimentele care luptă împotriva îmbătrânirii prem...