Guvernul a aprobat oferta universitară pentru acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Admiterea va începe în acest an pe 16 iulie
Admiterea va începe în acest an pe 16 iulie

La facultate în acest an vor fi înscrişi 20.665 de tineri, inclusiv 6.745 de persoane la studii cu finanţare bugetară sau cu 222 de studenţi mai mult decât în anul 2011, transmite Info-Prim Neo cu referire la Planul de înmatriculare, aprobat de către Guvern.

Locurile cu finanţare bugetară sunt prevăzute numai pentru universităţile de stat. În universităţile private vor fi admişi la studii 4.005 tineri la studii în bază de contract.

De asemenea, pentru admiterea din acest an se propun 7.965 de locuri la masterat, inclusiv 3410 cu finanţare bugetară.

În colegii vor fi înmatriculaţi 10.120 de elevi, inclusiv 5.386 la locurile cu finanţare bugetară, în creştere cu 119 persoane faţă de anul 2011.

Numărul de tineri admişi în şcolile profesionale va fi la nivelul anului trecut - 14.340 de persoane, 94,1% din care cu finanţare bugetară.

Din străinătate în studii în universităţile din Moldova vor fi înmatriculate 1.075 de persoane, inclusiv 350 de persoane cu bursă.

Programul de studii prevede şi introducerea unor specialităţi noi cerute pe piaţa muncii, precum ingineria sudării, securitatea informaţională, securitatea ecologică, montator de utilaj şi sisteme tehno sanitare, electronist auto în învăţământul secundar profesional.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite