Patru condiţii pentru a scăpa de MCV
0Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană au adoptat în cadrul Consiliului de Afaceri Generale de ieri de la Bruxelles concluziile privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România şi Bulgaria.
Textul concluziilor fusese deja decis la nivel tehnic pe 17 martie în consiliul reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre (COREPER), în urma observaţiilor raportului intermediar al Comisiei Europene privind reforma Justiţiei din România şi Bulgaria, prezentat în luna februarie.
„România trebuie să se concentreze în perioada următoare pe implementarea noilor coduri, reforma sistemului disciplinar pentru magistraţi, îmbunătăţirea operativităţii, calităţii şi consecvenţei procesului judiciar, în special cu privire la procesele de corupţie la nivel înalt," a spus astăzi la Bruxelles secretarul de stat pentru afaceri europene în MAE, Bogdan Aurescu. România este apreciată pentru „maniera constructivă în care a urmat recomandările Executivului UE şi a dat un nou impuls reformelor", a mai spus Aurescu.
MCV continuă să fie aplicat în cadrul de funcţionare stabilit. „Ultimul paragraf al concluziilor arată că sunt aşteptate rezultate tangibile şi durabile, în conformitate cu cele patru condiţionalităţi convenite în cazul României," a mai spus Aurescu.