FP România şi Adevărul Europa/ Relația Turciei cu UE: frustrare, oboseală, speranţă

Întreabă orice turc (sau turcoaică) întâlnești pe strazile europene dacă își dorește ca țara lui (sau a ei) să fie parte din Uniunea Europeană. Peste 70% vor spune că da, însă nu au încredere că acest lucru se va întâmpla în curând sau se va mai întâmpla vreodată. Aşa susțin statisticile, experții și diplomații europeni.

Dacă acum șase ani, când Turcia a început negocierile de aderare la UE, avea speranța că discuțiile vor evolua rapid, acum poporul este dezamăgit, descurajat și obosit.

"Am avut și perioade mai bune în relatia cu UE, acum există multă dezamăgire și multă frustrare de partea turcească," spune consilierul și purtătorul de cuvânt pentru negocierile de aderare a Turciei la UE, Engin Arıkan.

Cea mai lungă listă de așteptare

Turcia este cea mai veche candidată la UE (1999) și a început negocierile de aderare în 2005, o dată cu Croația. Până în prezent, UE a închis provizoriu negocierile pentru doar un capitol - Știință și cercetare în cazul Turciei și 28 de capitole din cele 35 necesare intrării în UE în cazul Croației.

Ritmul reformelor cerute de Bruxelles Ankarei este încet. Însă lipsa de acțiune nu poate fi categorisită ca o delăsare, ci ca o lipsă de voință. "Problema nu este că Turcia nu poate, ci că Turcia nu mai vrea," explică Amanda Paul, consultant al unuia dintre cele mai faimoase think tank-uri din Bruxelles, European Policy Centre. "Există o lipsă de interes intenționată în momentul de față la Ankara," spune Paul.

Problema Cipru

Turcii din Cipru, conduși de Dervis Eroglu nu vor să împartă puterea cu grecii ciprioți, conduși de Demetris Cristofias - și vice-versa. Acest conflict de pe insula împărțită în două, dar a cărui jumătate grecească a intrat încă din 2004 în UE reprezintă cea mai greoaie piatră pe care Turcia o duce acum în discuțiile de negociere. "Doar un miracol ar putea schimba situația, poate după următoarele alegeri lucrurile se vor reașeza, "spune Paul. Grecii spun că turcii nu fac destule concesiuni, iar turcii susțin că grecii nu sunt interesați în gasirea unei soluții de compromis, din moment ce nu vor să accepte un termen-limită pentru începerea negocierilor de rezolvare a conflictului cipriot. "Va fi nevoie de mult curaj politic pentru a reduce această diferență," mai spune aceasta.

"Oamenii au obosit, s-au săturat"

Deși încă departe de Uniunea Europeană, Turcia se află din 1995 în uniunea vamală europeană. UE este cel mai important partener comercial al Turciei, acoperind 40% din exporturi. "Noi ne vindem produsele în UE, însă producătorii noștri nu au voie să călătorească în UE fără viză," spune Arıkan. Turcia și-a armonizat legislatia cu UE pentru uniunea vamală, însă nu are nicio influență asupra deciziilor pe care trebuie să le implementeze, după ce sunt discutate si votate de toți liderii statelor membre UE. Studenții, cercetătorii, oamenii de afaceri, toți umplu zilnic cozile ambasadelor europene din Ankara pentru a cere vize. "În ziarele naționale, în fiecare zi se mai plânge cineva de cât de mult a trebuit să aștepte pentru a obține o viză. Oamenii au obosit, s-au săturat," spune Arıkan.

Jumătăți de măsură și privilegii

Ce oferă UE Turciei momentan nu este suficient de bun, susțin atât Paul, cât și Arıkan. Catherine Ashton, șefa diplomației UE nu este de aceeași părere, la fel si Cecilia Malstrom, comisarul pentru afaceri interne, care "salută" des voința Turciei de a-și mulțumi negociatorii. De curând, Turcia a promis ca va semna un Acord de Readmisie, prin care imigranții ilegalii turci din statele membre vor fi repatriati de către statul turc. Negustori pățiți însă, turcii nu-și vor da acordul și nu vor investi bani într-un astfel de proiect până când UE nu începe procedura de liberalizare a vizelor.

Blocaje politice franco-germane

Președintele francez Nicholas Sarcozy, cel mai aspru paznic de la poarta Tuciei cu UE, care i-a blocat acesteia cinci capitole-cheie în negocierea aderării la UE, îi oferă în schimb diferite soluții de compromis. Cea mai nouă este Parteneriatul Privilegiat, ceea ce înseamnă că Turcia poate lua decizii cu ceilalți lideri ai UE numai în anumite situații și devine un partener care se bucură doar de o parte din beneficiile statelor membre. Poziția sa este sprijinită de Germania, cu mai puțină vehemență însă, de când Angela Merkel, cancelarul german s-a aliat cu partidul german socialist. Propunerea franco-germană, puternic influențată de interese electorale este sprijinită și de Olanda, însă complet respinsă de state membre precum Portugalia și Finlanda, care consideră că îndeplinirea tuturor criteriilor este suficientă pentru aderare.

Blocajul politic al Parisului îi determină pe turci să-și păstreze banii în buzunare. "Avem de investit 65 de miliarde de euro în politica mediului înconjurător, dar nu vom face nimic până când nu vom avea siguranța că muncim pentru un obiectiv clar," spune Arıkan.

În acordul semnat între UE și Turcia în 1963, aceștia au convenit, în articolul 28, că obiectivul negocierilor cu Turcia este aderarea la UE. Ministrul de externe turc, diplomații și negociatorii aderării Turciei la UE aduc acest argument în prim-plan de fiecare dată când au ocazia. "Mi se pare ridicol să propui un parteneriat privilegiat, când noi suntem deja membri privilegiați - suntem în uniunea vamală, contribuim politic, economic și militar," a spus Arıkan. "Nu vom accepta niciodată un alt fel de acord decât aderarea propriu-zisă," mai spune acesta.

Mândrie națională

Politica externă este una dintre marile calități ale Turciei. "Ashton îi sună pe miniștrii noștri în fiecare zi pentru a se consulta cu privire la politica externă a UE," susține Arıkan. Experții consideră însă ca mândria turcească "trebuie temperată", pentru că deși se pricepe la politică externă, UE nu depinde de ajutorul ei. Politica internă însă și capacitatea Turciei de a se menține deasupra problemelor, ar putea propulsa-o pe aceasta, dacă ar fi membră UE, printre cele mai influente puteri. "Ar fi probabil chiar mai importantă decât Germania," spune Paul. Turcia a oferit statelor membre un model economic de urmat în timpul celei mai grele crize financiare din ultimele decenii, păstrându-și economia la un nivel superior zonei euro.

Dacă economic și politic sunt mulțumiți, de ce mai vor atunci turcii să adere la o Uniune Europeană mult mai divizată, în special în contextul destabilizării monedei euro? "Vrem sa facem parte din poza de familie. Încă din timpul Imperiului (Otoman), noi am aparținut politic Europei și nu Orientului Mijlociu," spune Arıkan.

Experții explică altfel ambiția guvernului turc. "Trebuie să gândim pragmatic până la urmă. Turcia are nevoide de UE și UE are nevoie de Turcia. Vorbim de investiții străine și de politică externă - mai ales cu Rusia si Africa de Nord, precum și de un culoar de trecere al resurselor energetice din Rusia și alte țări în Europa," spune Paul.

An de stagnare sau an de schimbare?

2011 ar putea fi anul în care situația se schimbă radical sau anul în care nimic nu s-a mișcat în discuțiile de negociere ale Turciei. Aceasta are nevoie de o determinare politică mai solidă, care să rezolve problema Ciprului și să întețească pasul reformelor de la Ankara. Multe capitole rămân neîncheiate: Turciei îi trebuie o nouă constituție, are încă probleme cu sistemul judiciar, cu drepturile omului, cu drepturile femeilor, cu Armenia și securitatea națională. Însă o nouă politică a premierului turc Recep Tayyip Erdoğan ar putea aduce o gură de aer proaspăt Turciei. Momentan, atât UE, cât și Turcia, sunt obosite de negocieri și discuții. Însă Turcia este capabilă să devină un stat membru și nu-i lipsește decât puterea de a-și face ordine în casă și a le spune tuturor că acum a venit momentul ei.