„Bibilici“ şi „sindicate de dreapta“ în dezbaterea PDL
0„Bibilicile” ministrului Muncii, Ioan Botiş, şi ideea cu „sindicatele de dreapta”, susţinută de ministrul de Externe, Teodor Baconschi (foto), au stârnit hohote de râs în şedinţa de ieri a conducerii PDL. După ce a fost sursa amuzamentului general în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută, ministrul Muncii a revenit cu explicaţii în reuniunea Biroului Permanent Naţional (BPN) al PDL de ieri.
„Deşi nu l-a întrebat nimeni nimic, în prezentarea prevederilor Codului Muncii, Botiş a simţit nevoia să explice cum a fost cu bibilicile socotite în schema acordării ajutorului social. În timp ce unii colegi îşi dădeau deja coate, Botiş a insistat că bibilicile sunt şi ele nişte orătănii, care nu trebuie scăpate din vedere", a relatat unul dintre liderii democrat-liberali. Zâmbetele înfundate au continuat şi în timpul discursului pe care ministrul Baconschi l-a ţinut în faţa colegilor din conducerea PDL, cărora le-a explicat importanţa unor „sindicate de dreapta".
„Toată lumea ştie orientarea istorică a sindicatelor către stânga, numai ministrul Baconschi n-a aflat-o încă", a mai spus sursa citată. Propunerea ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, ca PDL Diaspora să fie împărţită în patru organizaţii l-a pus pe jar pe William Brânză, liderul democrat-liberalilor din străinătate. După ce săptămâna trecută, ideea lui Boagiu a fost votată de BPN în lipsa lui Brânză, la şedinţa de ieri, potrivit unor surse, acesta l-a ameninţat pe Boc că pleacă din partid „dacă nu este lăsat să-şi continue proiectul".