Catedrala Mântuirii Neamului va schimba definitiv aspectul centrului Bucureştiului. În bine sau nu ?
0În urmă cu doar câteva zile au demarat lucrările la fundaţia celui mai mare lăcaş ortodox din România, Catedrala Mântuirii Neamului. Construcţia, amplasată chiar în curtea Palatului Parlamentului, va avea dimensiuni impresionante. De exemplu, catedrala va depăşi, în înălţime, Casa Poporului!
Lucrările pentru Catedrala Mântuirii Neamului, cea mai mare construcţie ortodoxă din România, înaltă cât un bloc cu 25 de etaje, au început oficial la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut.
Construcţia gigantică din curtea Casei Poporului, o altă clădire de Cartea Recordurilor din Bucureşti, va schimba definitiv, în momentul în care va fi finalizată, aspectul architectonic al zonei aflate în chiar inima Bucureştiului.
VEZI AICI O GALERIE FOTO CU PRIMELE PROIECTE ALE CATEDRALEI
Construcţie în stil bizantin românesc
Catedrala Mântuirii Neamului, construită în stil bizantin românesc, va avea o înălţime de 100 de metri şi o capacitate de 5.000 de pelerini şi va fi asigurată împotriva cutremurelor de peste 8 grade. Potrivit proiectantului, arhitectul Constantin Amaiei de la firma Vanel Exim, clădirea ar trebui să reziste cel puţin 1.000 de ani.
Construcţia va avea 14 lifturi şi peste 700 de locuri de parcare. Ansamblul arhitectural al bisericii va cuprinde, în afară de clădirea propriu-zisă, alte patru corpuri. În partea din faţă-stânga va fi Casa „Sf. Apostol Andrei", unde va fi un cămin pentru pelerinii clerici, în partea din faţă-dreapta va fi Casa „Sf. Apostol Pavel", unde va fi un cămin pentru pelerinii mireni, în spate-dreapta va fi Centrul Cultural Misionar „Sf. Apostol Pavel", pentru românii din ţară şi din străinătate, iar în spate-stânga va fi Centrul Social Medical Casa „Sf. Apostol Luca", pentru pelerinii bolnavi şi pentru bătrâni.
Catedrala Neamului "prinde aripi" cu zece milioane de lei de la Guvern
*Preţul construcţiei este de aproximativ 200 de milioane de euro, proveniţi inclusiv dintr-un împrumut bancar
Patriarhia face credit pentru Catedrala Neamului
*Catedrala va avea 120 de metri lungime, 70 de metri lăţime, 120 de metri înalţime. Sala principală va avea o capacitate de cinci mii de persoane şi va rezista la cutremure de până la 8,5 grade pe scara Richter
*La subsolul clădirii se vor construi două cantine sociale, iar pentru pelerini care vor veni să se închine în noul lăcaş, dar şi pentru preoţii care vor veni din toate colţurile ţării, se vor ridica două case în care vor putea rămâne peste noapte
*Aproximativ patru ani va dura până când construcţia va fi ridicată "la roşu"
*Proiectul este considerat unul dintre cele mai mari din România de după 1990
*Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o donaţie în valoare de 100.000 de euro pentru construcţia Catedralei în timpul vizitei efectuate în România.
Citeşte şi: În România există 18.300 de biserici şi doar 4.700 de şcoli generale
AŞA ARATĂ ACUM LOCUL UNDE SE VA CONSTRUI CATEDRALA
MACHETĂ. AŞA VA ARĂTA ZONA DUPĂ FINALIZAREA CONSTRUCŢIEI
Noua construcţie ortodoxă care va "răsări" în curtea Palatului Parlamentului va aduce o schimbare radicală în arhitectura uneia dintre cele mai cunoscute zone din centrul Bucureştiului. adevarul.ro vă invită să vă spuneţi părerea: cum credeţi că va influenţa noua clădire de dimensiuni gigantice aspectul centrului Bucureştiului ?
Citeşte şi:
basilica.ro: Studiu geotehnic al terenului unde se va construi Catedrala Mântuirii Neamului
catedralaneamului.ro: Istoricul proiectului Catedralei Mântuirii Neamului, de la 1881 până astăzi
INFOGRAFIE. AŞA AR PUTEA ARĂTA ZONA DIN SPATELE CASEI POPORULUI DUPĂ FINALIZAREA CONSTRUCŢIEI
FOTO. AŞA ARATĂ ACUM ZONA ÎN CARE VA FI CONSTRUITĂ CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI