Fostul soţ: „Am vrut s-o sperii cu farmece cu argintul-viu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul soţ: „Am vrut s-o sperii cu farmece cu argintul-viu“
Fostul soţ: „Am vrut s-o sperii cu farmece cu argintul-viu“

Bărbatul care a încercat să-şi ucidă soţia, introducându-i mercur în ţigări, a fost trimis în instanţă. Un bucureştean riscă până la 10 ani de închisoare după ce a încercat să-şi otrăvească nevasta  pentru a-i lua copilul.

Adrian Miclea (50 de ani) a încercat în ianuarie să-şi ucidă soţia, în vârstă de 39 de ani, punându-i mercur în ţigări. Nici acum nu recunoaşte de unde a avut mercurul, susţinând că l-a luat dintr-un termometru. Cantitatea folosită l-a trădat însă: într-un termometru nu există decât maximum 2,6 grame de mercur, în timp ce bărbatul a folosit 5,4 grame.

Acuzat de tentativă de omor, Adrian Miclea a recunoscut că a băgat mercur în ţigări, dar că scopul nu era acela de a o ucide pe Elizabeta, ci de a face o glumă. El a povestit că certurile cu soţia lui au început din 2008, atunci când Elizabeta s-a întors de la muncă din Italia. „În decursul timpului m-a acuzat că o droghez şi că-i fac farmece cu argintul- viu“, a explicat el.

Adrian a mai spus că ideea acestei glume i-a venit după ce ar fi observat un termometru medical spart „în gecuţa lui“. „Atunci mi-am amintit că Elizabetei îi este frică de vrăjile cu argintul-viu şi am vrut să o sperii cu asta“, a declarat soţul părăsit.

Mercurul, pus în ţigări cu scobitoarea

„Am luat mercurul cu ajutorul unei scobitori şi beţe de chibrituri de pe masa din bucătărie şi le-am pus în cele două ţigări. Practic, cu degetele şi cu scobitoarea, cu ajutorul beţelor de chibrituri am deplasat biluţele de mercur care ajungeau la marginea mesei şi le puneam în ţigări“, a explicat Miclea modul de operare.

„Am scos tutunul din ţigări şi am pus mercurul, după care am completat cu tutun ţigările respective. Apoi, am lovit de câteva ori cu filtrul ţigării în masă pentru ca mercurul şi tutunul rămas să se preseze“, şi-a continuat povestea acesta.

„Recunosc şi regret fapta comisă“, şi-a încheiat declaraţia Adrian Miclea. Acum riscă 10 ani de închisoare.

A folosit doza letală

Elizabeta şi Adrian Miclea s-au cunoscut în 2001, iar în 2002 s-au căsătorit. Tot în 2002 s-a născut şi fetiţa lor, Diana. În timp, certurile dintre ei au devenit de notorietate, astfel că, la finele anului 2008, Adrian Miclea a cerut divorţul, dar şi custodia copilului.

Întrucât instanţa nu i-a dat câştig de cauză, stabilind ca micuţa să rămână în grija mamei, bărbatul a pus la cale un plan minuţios pentru a scăpa definitiv de cea care i-a fost soţie peste şase ani. S-a gândit să o otrăvească, iar din spusele femeii bărbatul nu era la prima ispravă de acest gen. Mai încercase de două ori să o omoare.

La 20 ianuarie 2009, Adrian Miclea a profitat de faptul că Elizabeta plecase la serviciu, a intrat în garsoniera din Drumul Taberei - în care femeia locuia cu micuţa Diana - şi s-a apucat să „prepare“ ţigări cu mercur. Ca să fie sigur de reuşita „operaţiunii“ sale, Adrian a folosit 5,4 grame de mercur lichid, în condiţiile în care doza letală este de 2,5 grame.

image


Conform medicilor legişti, „intoxicaţia acută cu vapori de mercur metalic conduce la afectarea severă a organelor interne, iar depăşirea dozei letale determină decesul“. Mercurul emană vapori la temperaturi scăzute (chiar la temperatura camerei), temperatura de ardere a ţigării, 550-600 de grade Celsius, fiind mai mult decât suficientă pentru emanarea vaporilor toxici.

Elizabeta nu a apucat însă să tragă din ţigara ucigaşă, întrucât, din cauza mercurului, era foarte grea. Apoi a găsit biluţe de mercur în toată bucătăria. Speriată, femeia a alertat poliţia, iar Adrian a fost arestat.

Reconstituirea

Adrian Miclea a fost pus, la 29 mai 2009, să reconstituie grozăvia la care se gândise. El le-a arătat procurorilor cum a preparat două ţigări cu mercur. Susţine însă că a făcut doar o glumă, în timp ce femeia îl acuză că Adrian a mai încercat de două ori să o omoare.

image
image

Am scos din pachet o ţigară, dar aceasta mi-a căzut din mână întrucât era foarte grea.

image



Elizabeta Miclea, soţia lui Adrian Miclea

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite