Mari erori judiciare. Vinovaţi fără vină

România a fost zguduită de-a lungul timpului de greşeli colosale ale unor magistraţi care au aruncat după gratii oameni nevinovaţi şi nu au fost niciodată traşi la răspundere.

Încătuşaţi şi aruncaţi după gratii pentru crime comise cu sadism. Judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare, în final - eliberaţi. Verdictul: eroare judiciară, o noţiune care în România aproape că-şi găseşte locul doar în dicţionarele de specialitate. În Franţa, o eroare judiciară a dus la reformarea sistemului. În România, victimele erorilor din Justiţie n-au primit nici măcar o scuză. În ţara noastră, meseria de magistrat se numără printre puţinele în care nimeni nu plăteşte erorile dovedite. Mărturie în acest sens stau statisticile din 2004  (când au fost reglementate erorile judiciare) până în prezent: statul nu a făcut nicio acţiune în regres împotriva celor care au aruncat nevinovaţi în ghearele unei justiţii care s-a dovedit a fi nedreaptă.

Cea mai odioasă eroare judiciară rămâne, fără îndoială, cazul „Anca". În 1977, când groaza încă stăpânea minţile oamenilor după omorurile în serie comise de diabolicul Ion Rîmaru, o altă crimă avea să înspăimânteze Capitala. O tânără, Anca Broscăţeanu, era ucisă cu bestialitate. Cazul s-a soldat cu condamnarea la 25 de ani a unui şofer de taxi nevinovat, din care a executat 4 ani. Eroarea judiciară este acum material de studiu în facultăţile de Drept şi a fost privită mult timp ca pe o măsură opresivă a sistemului comunist neinteresat de soarta oamenilor.

Ororile au continuat însă şi după 1989 şi chiar când nici cei mai pesimişti nu şi-ar fi imaginat că istoria avea să se repete, începea calvarul unui bărbat acuzat pe nedrept de viol şi ucidere. În 1992, Mioara Gherase, de 14 ani, era violată şi ucisă cu bestialitate. Anchetatorii, coordonaţi de procurorul Ion Diaconescu, l-au aruncat după gratii pe Marcel Ţundrea, un vecin din sat al victimei. În ciuda faptului că probele lipseau cu desăvârşire, Ţundrea a fost condamnat, iar după 12 ani de detenţie a fost eliberat. A murit nereabilitat şi nimeni n-a plătit pentru chinurile suportate de bărbat timp de peste 12 ani. Un alt caz cutremurător este cel al Vioricăi Dulamă (fostă Vişan), femeia care a stat 10 ani după gratii pentru o crimă pe care o comisese şi o mărturisise în nenumărate rânduri fiul său. Lista cu erori judiciare nu se opreşte aici.

Gheorghe Avram este considerat adevăratul autor al violului şi al crimei comise, în 1992, în Pogojeni - Gorj

Acţiunea în regres, doar în teorie

Teoretic, există pârghiile necesare ca vinovaţii pentru erorile din Justiţie să plătească. Practic, e imposibil. Există acţiunea în regres, în sensul că, dacă statul pierde anumite sume de bani în favoarea victimelor erorilor judiciare, pot fi acţionaţi în judecată - în vederea recuperării prejudiciului - magistraţii care se fac răspunzători de greşeala de a fi acuzat sau condamnat nevinovaţi.

Condiţionări

În realitate însă, răspunderea materială a magistraţilor este condiţionată de o prealabilă răspundere penală sau disciplinară. În cazurile de erori judiciare identificate până în prezent şi care ar fi putut angaja răspunderea materială s-a invocat prescripţia răspunderii penale şi a celei disciplinare. Pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti nu pot fi evaluate administrativ, ci doar în instanţă, pe cale judecătorească.

O altă problemă ar fi că pentru a face răspunzător un magistrat de vreo eroare trebuie dovedite mai întâi reaua-credinţă  sau neglijenţa. Nici una, nici alta nu sunt clar definitive în sistemul judiciar din ţara noastră. De altfel, însuşi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, de curând, că a observat că în România nu se doreşte deocamdată răspunderea materială efectivă a magistraţilor.

Dispute

Propunerea ministrului Justiţiei de a schimba Legea privind statutul magistraţilor pentru a fi reglementată şi răspunderea procurorilor şi judecătorilor a întâmpinat critici vehemente atât din partea CSM, cât şi a asociaţiilor magistraţilor. Motivul: se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. În aceste condiţii, autorităţile nu pot decât să dea neputincioase din umeri, iar Justiţia să-şi asume mecanismele dăunătoare care duc, implicit, la scăderea încrederii în sistemul judiciar. „Adevărul" prezintă patru cazuri cutremurătoare, în care oameni nevinovaţi au trecut din ghearele unei Justiţii oarbe în lupta cu morile de vânt în încercarea de a-şi reabilita numele pe nedrept ajuns într-un dosar penal.

După 12 ani de groază, Ţundrea, salvat de ADN

La 16 iunie 1992, Mioara Gherasie, în vârstă de 14 ani, din Pogojeni - Gorj pleca să spele rufele la râul de sub podul sătesc. N-a mai apucat,
căci o minte criminală avea să-i ia viaţa cu cruzime, nu înainte de a o viola cu bestialitate. În zadar a încercat micuţa să se smulgă din mâinile bestiei cu chip de om care îi rupea hainele pentru a o batjocori. În timp ce ţipa după ajutor, Mioara a fost redusă pentru totdeauna la tăcere: monstrul i-a introdus pe gât trei pietre de râu, iar micuţa a murit asfixiată.

Din raţiuni greu de explicat chiar şi după 19 ani de la abominabila faptă, o altă dramă avea să se consume în timp ce anchetatorii instrumentau dosarul de viol şi crimă. Ion Diaconescu, procurorul de caz şi şef la acea vreme al Parchetului Tribunalului Gorj, îl arunca după gratii pe Marcel Ţundrea, un consătean de-al fetei, fiind acuzat de viol şi omor deosebit de grav. Singura certitudine era că Mioara a fost violată de un bărbat care avea grupa sangvină A2, care corespundea şi în cazul lui Ţundrea.

Alibiurile, neluate în seamă

Procurorul n-a luat în calcul nici faptul că Marcel Ţundrea, în vârstă de 42 de ani la acea vreme, susţinea, cu dovezi, că la data şi ora violului şi crimei nu se afla în sat. N-a interesat pe nimeni alibiurile invocate de cel pe care îl condamnaseră chiar înainte de a-l judeca. Un martor, care avea să devină cu 18 ani, principalul acuzat în acest caz, a susţinut la Parchet că Marcel Ţundrea i-ar fi mărturisit că el a violat şi a ucis copila. Iresponsabilitatea procurorului Diaconescu a fost continuată de judecători, care rând pe rând l-au condamnat nevinovat pe Marcel Ţundrea. După cinci ani de procese, Ţundrea primea la 27 noiembrie 1997 verdictul final la Curtea Supremă de Justiţie:  condamnat la 25 de ani de închisoare. Sentinţa devenită cea mai mare eroare judiciară din Justiţia română a fost semnată de judecătorii Dimitrie Onica, Emil Gherguţ şi Alexandrina Cochinescu.

Eliberat, dar mort înainte de achitare

Abia după 12 ani, Marcel Ţundrea a fost eliberat ca urmare a promovării unei revizuiri de către procurorul Emil Moţa, fost şef al Parchetului Tribunalului Gorj după Ion Diaconescu. Moţa a susţinut necesitatea realizării unui test ADN, probă care nu exista în România în 1992. Realizarea testului ADN avea să scoată la iveală că Ţundrea stătea nevinovat la închisoare, iar principalul autor nu exista nici măcar la nivel de bănuială printre anchetatori. În 2004, Marcel Ţundrea a fost eliberat din închisoare.

 Ancheta de după anchetă

Anchetatorii au realizat proba ADN de pe tamponul luat de la fată, în 1992, şi păstrat la dosar. Rezultatele au arătat că tamponul are urmele a două ADN-uri, unul posibil al fetei şi unul al celui care a violat-o şi a ucis-o. Mioara Gherasie a fost exhumată, însă legiştii nu au reuşit să ia probe ADN din oasele fetei, fiind foarte degradate. În aceste condiţii a fost comparat ADN-ul de pe tampon - presupus a fi al tinerei - cu cel al fratelui şi al tatălui său. Fără dubiu a reieşit că ADN-ul aparţine fetei.

Cel de-al doilea ADN a fost comparat cu cel al lui Ţundrea, însă a reieşit, din nou fără dubiu, că nu aparţine bărbatului. Aşa a început „vânătoarea" adevăratului autor al oribilei fapte. Pentru Marcel Ţundrea a fost o uşurare. A cerut achitarea, dar n-a mai apucat s-o obţină. A murit cu inima neîmpăcată, „ucis" de o Justiţie oarbă. La începutul acestui an a fost prins şi arestat Gheorghe Avram (40 de ani), cel despre care procurorii Parchetului General spun că este adevăratul autor,  în baza probei care nu minte niciodată - testul ADN.

25 de ani de închisoare a  primit Marcel Ţundrea, în timp ce presupusul autor Gheorghe Avram se plimba liniştit în libertate.

Filmul unei erori istorice

- 16 iunie 1992. Mioara Gherasie, în vârstă de 14 ani, este violată şi ucisă în Pogojeni - Gorj. Fata a murit asfixiată, după ce agresorul i-a băgat pe gât trei pietre de râu.
- 25 iunie 1992. Marcel Ţundrea, un vecin al Mioarei, este internat la Spitalul Judeţean Gorj, în vederea efectuării unei expertize psihiatrice, cu toate că pe numele bărbatului nu fusese începută urmărirea penală şi nici nu fusese audiat.
- 13 iulie 1992. Marcel Ţundrea este pus sub acuzare pentru viol şi omor deosebit de grav de către procurorul Ion Diaconescu.
- Singura dovadă în baza căreia Ţundrea a fost considerat principalul vinovat a fost grupa sanguină - A II, care corespundea cu cea găsit în probele genetice recoltate din vaginul tinerei.
- Una dintre ultimele persoane care o văzuseră pe Mioara Gherasie în viaţă, Gheorghe Avram, nu a fost audiată.
- Ion Diaconescu ar fi influenţat, conform Parchetului General, un martor  să declare că l-a văzut pe Ţundrea lângă victimă la data săvârşirii violului şi a crimei.
- 27 noiembrie 1997. Curtea Supremă de Justiţie - prin magistraţii Alexandrina Cochinescu, Dimitrie Onica şi Emil Gherguţ - dispune condamnarea definitivă a lui Marcel Ţundrea la 25 de ani de închisoare.
- 2004. Prim-procurorul Parchetului Gorj, Emil Moţa, dispune redeschiderea dosarului Ţundrea şi efectuarea unui test ADN.
- 5 mai 2004. Marcel Ţundrea este eliberat.
- 17 septembrie 2004. Proba ADN confirmă nevinovăţia lui Marcel Ţundrea.
- Mai 2006. Ţundrea este achitat definitiv pentru viol.
- 19 ianuarie 2007. Ţundrea a încetat din viaţă la vârsta de 57 de ani, în urma unei infecţii pulmonare.
- 23 august 2009. Marcel Ţundrea este achitat post-mortem şi pentru omor.
- 1 februarie 2011. Este arestat Gheorghe Avram, cel considerat adevăratul autor al violului şi al crimei comise în 1992 în Pogojeni Gorj.

1.000 de euro pentru zece ani de închisoare pe nedrept

Prahoveanca Viorica Vişan (61 de ani) a fost arestată în 1994 pentru uciderea soacrei sale, crimă comisă şi recunoscută de fiul său. Opt judecători au decis că femeia şi-a omorât soacra şi a îngropat cadavrul. Fiul Vioricăi s-a autodenunţat de nenumărate ori ca fiind autorul crimei, dar nu a fost luat în seamă.

Viorica Vişan a fost condamnată la 16 ani de detenţie, din care a executat 10, pentru o crimă pe care o comisese fiul ei Foto: adevărul

După ce Viorica a stat 10 ani în închisoare, oamenii legii au dat crezare celor spuse de fiul său, Florin Vişan, pentru că acesta s-a automutilat în semn de protest. După anchetă, femeia a fost eliberată în 2004. Pentru daunele suferite în cei 10 ani staţi degeaba după gratii, judecătorii au despăgubit-o cu 1.000 de euro.

Calvarul Vioricăi Vişan nu s-a sfârşit odată cu punerea sa în libertate.„Am fost închisă chiar când ne mergea mai bine. Terminaserăm de construit casa, copiii erau mari şi ne înţelegeam toţi bine. Când am ieşit din puşcărie, nu mai aveam casă, nu mai aveam serviciu, bărbatul meu divorţase şi se însurase cu alta, iar copiii se îndepărtaseră de mine. Am pierdut tot", povesteşte Viorica cu ochii în lacrimi. După ce a fost eliberată din închisoare, femeia din Comarnic (Prahova) a plecat în Spania pentru a-şi câştiga existenţa.

Şi-a evaluat suferinţa la 5 milioane de euro

Cu puţinii bani câştigaţi în Spania, Viorica Vişan a deschis proces împotriva statului român solicitând să primească despăgubiri pentru suferinţele pe care le-a îndurat pe nedrept. Procesul a  fost deschis în 2006, iar femeia şi-a evaluat suferinţa la 5 milioane de euro. După doi ani de judecată, Tribunalul Prahova a decis că Viorica Vişan are dreptul la o pensie viageră de 900 de lei/lună. Curtea de Apel din Ploieşti a considerat însă că 1.000 de euro este „preţul" corect pentru suferinţa femeii. Decizia judecătorilor prahoveni a rămas irevocabilă la Curtea Supremă de Justiţie, la 28 octombrie 2009. Viorica Vişan a formulat şi o contestaţie în anulare, dar cererea i-a fost respinsă definitiv, de Curtea Supremă, la 5 octombrie 2010.

„Vreau să-mi fac o cameră la mine în sat"

„Mi-am luat lumea în cap din disperare şi am plecat în Spania. Vreau să strâng bani, ca să-mi fac măcar o cameră la mine în sat, să am unde pune capul la bătrâneţe. Dacă mor pe aici, mă îngroapă ca pe un câine", povestea, în 2008, Viorica Vişan. Femeia nu poate uita suferinţele prin care a trecut timp de 14 ani şi doreşte ca măcar acum procurorul şi judecătorii care i-au distrus viaţa să plătească pentru cele făcute. „Cu bani, nu îmi mai pot recupera nici anii pierduţi, nici familia, dar vreau ca acum, la bătrâneţe, să stau măcar liniştită, pentru că fericită ştiu că n-o să mai fiu niciodată. Judecătorii şi procurorii m-au lăsat pe drumuri. Ei ar trebui să plătească pentru răul pe care mi l-au făcut."

Cine a girat eroarea judiciară

Cel puţin nouă magistraţi au girat eroarea judiciară în cazul Vioricăi Vişan: procurorul care a condus ancheta şi a redactat rechizitoriul, Constantin Plăcintă, judecătorii Sergiu Tudorache şi Ioan Bordeanu, de la Tribunalul Prahova, care au dat verdicul de vinovat şi condamnarea de 16 ani, judecătorii Aurel Ionescu, Victoria Nicolau şi Aurelia Androne, de la Curtea de Apel Ploieşti, care au respins apelul, şi judecătorii Nineta Anghelina, Lucia Popescu şi Mircea Aron, care au respins ­recursul, lăsând sentinţa de condamnare definitivă.

CSM nu a găsit niciun vinovat

Consiliul Superior al Magistraturii s-a autosesizat din presă în 2006, în dosarul acestei erori judiciare, dar inspectorii nu au găsit niciun magistrat vinovat. În cazul procurorului Constantin Plăcintă, nota inspecţiei a admis că acesta a făcut o „anchetă incompletă",  şi că urmărirea penală efectuată de acesta „în anul 1994/1995 a fost efectuată cu respectarea normelor procedurale şi a garanţiilor procesuale ale inculpatei". „Verificările efectuate au evidenţiat faptul că probele administrate în cauză, în anii 1994/1995, nu puteau crea suspiciunea săvârşirii faptei de omor de altă persoană decât Viorica Vişan", se mai arată în nota CSM.

5 milioane de euro a cerut despăgubiri de la statul român Viorica Vişan.

Crima de la farmacie, reţetă administrată greşit

Două farmaciste din Braşov erau ucise cu bestialitate la 6 decembrie 2004. După şapte ani, cazul a rămas cu autor necunoscut, iar un tânăr a stat nevinovat la închisoare aproape un an.  Principalul suspect al procurorilor, Alexandru Diaconescu, arestat şi trimis în judecată pentru execuţia celor două farmaciste, a fost achitat de trei instanţe judecătoreşti.

Alexandru Diaconescu (30 de ani) a fost arestat pe nedrept în cazul farmacistelor ucise în 2004, la Braşov   Foto: mediafax

După ce a fost achitat, Alexandru Diaconescu a continuat lupta în instanţă şi a cerut statului român daune morale de 12.600.000 de lei (aproximativ 3 milioane de euro) şi despăgubiri materiale de 150.000 de lei. „Sunt victima unei grave erori judiciare, aşa cum rezultă din decizia definitivă de achitare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din câte cunosc eu, sunt singura persoană din România care a fost trimisă în judecată, în stare de arest, pentru omor deosebit de grav şi care a fost achitată de toate cele trei instanţe (fond, apel şi recurs - n.r.)", şi-a motivat cererea acesta.

Diaconescu a  fost trimis în judecată pentru că le-ar fi ucis, la 6 decembrie 2004, cu două focuri trase în cap pe farmacistele Manuela Cistian şi Susan Daga. În timpul anchetei, el a fost arestat preventiv aproximativ zece luni (15 decembrie 2004 - 27 octombrie 2005). După eliberare, Diaconescu a avut interdicţia de a părăsi oraşul Braşov, timp de aproximativ 16 luni (28 octombrie 2005 - 7 februarie 2007).

Curtea de Apel Bucureşti a decis, la 10 mai 2011, să-l despăgubească pe Diaconescu cu aproximativ 50.000 de euro: 51.998 de lei (12.000 de euro) despăgubiri materiale şi 150.000 de lei (38.000 de euro) daune morale. În urmă cu un an, la 25 mai 2010, Tribunalul Bucureşti decisese despăgubiri de aproape zece ori mai mari, aproape 500.000 de euro. În această cauză, ultimul cuvânt îl vor avea judecătorii Curţii Supreme de Justiţie. „Am avut tentative de sinucidere, în momentul în care credeam că nu se va mai termina coşmarul arestării mele", se mai arată în cererea de chemare în judecată.

Judecătorii au aruncat vina pe procurori

În motivarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie de achitare a lui Diaconescu se arată că anchetatorii au acordat prea mult „credit" mărturiilor martorului Dumitru ­Mareş, un fost coleg de celulă de-al presupusului făptaş. „De altfel, creditul pe care organele de anchetă l-au acordat informaţiilor acestui martor şi canalizarea anchetei doar asupra lui Diaconescu, fără a lua în calcul şi alţi posibili suspecţi, reprezintă o carenţă a anchetei penale, anchetatorii pierzând şansa să abordeze şi să exploateze şi alte piste", au motivat judecătorii. 

50.000 de euro a câştigat Diaconescu în instanţă drept despăgubiri pentru perioada în care a stat pe nedrept la închisoare.

Condamnat pentru crimă. Dovada: un fir de păr

Romică Valentin Chiperi vrea despăgubiri de un milion de euro

Ieşeanul Romică Valentin Chiperi (41 de ani) a stat după gratii 17 luni, fiind acuzat de o crimă pe care nu a  comis-o. Pentru suferinţa sa, bărbatul cere magistraţilor ca statul să-l despăgubească cu un milion de euro. Romică Valentin Chiperi, din comuna ieşeană Coarnele Caprei, a fost acuzat de procurori că, pe 14 martie 2000, l-ar fi ucis, cu nouă lovituri de cuţit, pe Gheorghe Paşcu (59 de ani) şi i-ar fi luat un pachet de ţigări Plai. „Ne-am întâlnit într-un bar. Nu l-am văzut niciodată până atunci şi nici de atunci", a declarat Chiperi.

Condamnat pentru un fir de păr

Anchetatorii au găsit sub unghia victimei un fir de păr, iar pe baza unui test ADN s-a stabilit că acesta ar fi aparţinut bărbatului din Coarnele Caprei. Astfel, după mai bine de doi ani de la crimă, a fost arestat şi, ulterior, trimis în judecată pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie. Tribunalul Iaşi l-a condamnat, la 28 martie 2005, pe Chiperi la 22 de ani de închisoare, Curtea de Apel Iaşi i-a redus, la 1 noiembrie 2005,  pedeapsa la 18 ani de închisoare, dar în 2006, Curtea Supremă a decis rejudecarea cazului. Trei ani mai târziu, în 2009, în urma unei noi expertize ADN, judecătorii îi dădeau ieşeanului verdictul final: nevinovat.  

La 15 iulie 2011, Chiperi a adresat o cerere la Tribunalul Bucureşti prin care cere daune morale de un milion de euro şi despăgubiri materiale de 12.000 de lei, constând în veniturile nerealizate în perioada în care a fost arestat (4 decembrie 2002-4 mai 2004).„Am fost condamnat la 22 de ani de închisoare. Am trăit sub teroarea acestei arestări, zile şi nopţi de stres şi suferinţă, am fost supus la suferinţe fizice şi psihice, cu consecinţe grave asupra stării mele de sănătate", arată Chiperi în cererea de chemare în judecată.