Năstase, casat de Oficiul pentru Spălarea Banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În exclusivitate pentru Adevărul, Ilie Botoş spune că în dosarul Zambaccian erau indicii legate de mătuşa Tamara

Celulă de criză la Iliescu
Mai-marii PSD s-au dus ieri să-l consulte pe Ion Iliescu în privinţa căilor pe care partidul le va urma pentru a scăpa de efectele scandalului legat de moştenirile lui Adrian Năstase.

Traseul celor 400.000 $ plătiţi de Alexandru Bitner, mătuşii Tamara, sumă care ulterior a ajuns în contul Danei Năstase, a fost, în 1999, monitorizat de Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. Deşi oficiul a declanşat verificări încrucişate, Adrian Năstase a scăpat cu faţa curată. Lucrarea cu pricina a fost casată, fără ca Parchetul să fie sesizat pentru verificări, deşi erau indicii clare de săvârşirea unor infracţiuni. Reporterii ziarului Adevărul i-au solicitat în acest sens un punct de vedere procurorului general, Ilie Botoş. "Am dat ordin să se verifice la nivelul DIICOT şi Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică existenţa sau inexistenţa unei asemenea sesizări de la oficiu, însă materialul nu a ajuns la Parchet, fiind clasat la nivelul plenului oficiului", ne-a declarat Ilie Botoş.
Între timp, DNA a început verificările privind fabuloasa avere a lui Adrian Năstase, dar mai ales misterioasa moştenire primită de la mătuşa Tamara. El va da, luni, procurorilor anticorupţie, primele declaraţii legate de acest scandal. Faptele, chiar dacă unele sunt anterior apariţiei Legii anticorupţie, au fost contopite cu suspiciunile legate de achiziţionarea de către Adrian Năstase a terenului din strada Zambaccian, unde construcţia vilei s-ar fi făcut tot cu banii misterioasei mătuşi. Sesizarea făcută de Năstase, joi, procurorului general, a ajuns tot la DNA. "Adrian Năstase a solicitat să se verifice toate aspectele legate de această moştenire, însă, întrucât DNA a declanşat o anchetă punctuală în cadrul unei investigaţii penale (respectiv dosarul Zambaccian - n.r.) în care erau date vizavi şi de această persoană care a lăsat moştenirea, documentaţia a fost trimisă la DNA, care are obligaţia să verifice modul în care s-a dobândit această avere", ne-a mai precizat Botoş. DNA a solicitat Parchetului toate datele şi informaţiile legate de aceste aspecte care documentează anumite aspecte de natură infracţională în ceea ce-l priveşte pe Adrian Năstase, în urma multiplelor semnale de alarmă legate de modificările declaraţiilor de avere.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite