Genică Boerică, ajuns din nou după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controversatul om de afaceri craiovean Genică Boerică s-a predat de bunăvoie poliţiştilor, sâmbătă, după ce magistraţii Tribunalului Dolj emiseseră pe numele său un mandat de arestare

Controversatul om de afaceri craiovean Genică Boerică s-a predat de bunăvoie poliţiştilor, sâmbătă, după ce magistraţii Tribunalului Dolj emiseseră pe numele său un mandat de arestare preventivă într-un dosar ce vizează o rambursare ilegală de TVA în valoare de 11 miliarde lei vechi.

Judecătorii au decurs la această măsură ca urmare a faptului că Boerică nu a venit în faţa organelor de cercetare penală în mai multe rânduri, în ciuda faptului că a fost citat legal. "Am fost internat la Institutul <> Bucureşti în ultima lună şi acum am venit ca să scap de alte belele, că ştiu cum e să ai mandat de arestare", a precizat Genică Boerică cu câteva minute înainte de a intra pe poarta IJP Dolj.

"Eu sunt infractorul de serviciu al Doljului"

Conform anchetatorilor, Genică Boerică, în calitate de administrator al firmei SC Regina SRL Craiova, alături de Constantin Radu Drăgan, din Bucureşti, administrator al SC Dragstro SRL Craiova, şi Dorian Aurel Prie, din Craiova, administrator al SC Stoneart&Design SRL Craiova, ar fi obţinut în baza unor documente fictive o rambursare ilegală de TVA, în valoare de 11 miliarde lei vechi. Cei trei ar fi întocmit documente fictive de vânzare-cumpărare a unei suprafeţe de teren de 25 de ha, cultivată cu viţă de vie, pentru suma de aproape 70 de miliarde lei vechi.

În urma cercetărilor, oamenii legii susţin că ştiu şi în ce mod au fost împărţiţi banii între cei trei oameni de afaceri: şase miliarde au ajuns în conturile lui Constantin Radu Drăgan, trei au intrat în buzunarele lui Boerică, bani ce ar fi fost folosiţi la renovarea vilei acestuia din Poiana Braşov, şi aproape două miliarde au fost încasate de Dorian Aurel Prie. "Eu sunt infractorul de serviciu al Doljului. Indiferent cine ce face, tot eu sunt vinovat. Practic, în acest caz, sunt acuzat pentru o rambursare ilegală de TVA, luată de un băiat din Bucureşti. Sper din tot sufletul ca magistraţii să discearnă cum se cuvine lucrurile în acest dosar şi să realizeze că eu nu am fugit de cercetări. Pur şi simplu sunt bolnav şi a trebuit să mă tratez la un spital din Bucureşti", a adăugat Genică Boerică. Omul de afaceri a fost dat în urmărire generală ca o consecinţă a faptului că nu s-a prezentat periodic la Secţia 2 Poliţie, aşa cum prevedea una dintre condiţiile puse de magistraţi atunci când, anul trecut, au decis eliberarea sa din puşcărie. Avocata lui Boerică, Alice Drăghici, a depus încă de vineri recurs împotriva deciziei magistraţilor Tribunalului Dolj de a-l aresta preventiv pe afaceristul craiovean, un complet de la Curtea de Apel Craiova urmând să se pronunţe astăzi sau cel târziu astăzi asupra acestuia.

Genică Boerică a mai fost arestat în anul 2004, când era acuzat de returnări ilegale de TVA.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite