Efectele strategiei energetice, analizate
0Strategia energetică va fi finalizată în următoarele zile, iar peste aproximativ două luni va fi realizat un studiu de impact asupra mediului al măsurilor prevăzute în document, a declarat,
Strategia energetică va fi finalizată în următoarele zile, iar peste aproximativ două luni va fi realizat un studiu de impact asupra mediului al măsurilor prevăzute în document, a declarat, ieri, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian. El a arătat că, săptămâna viitoare, va fi organizată o întâlnire cu reprezentanţii patronatelor, sindicatelor şi Academiei Române pe tema strategiei energetice.