Corupţia, încă o problemă în privinţa aderării la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Raportul Naţional asupra Corupţiei 2006", prezentat, ieri, de Transparency International (TI) România, arată că, deşi s-au făcut progrese în prevenirea, combaterea şi sancţionarea

"Raportul Naţional asupra Corupţiei 2006", prezentat, ieri, de Transparency International (TI) România, arată că, deşi s-au făcut progrese în prevenirea, combaterea şi sancţionarea corupţiei, acest flagel rămâne principala problemă în privinţa aderării la Uniunea Europeană. În perioada analizată de TI - martie 2005-martie 2006 - instituţiile publice şi-au mai îmbunătăţit procedurile administrative, însă reformele anticorupţie nu au atins rezultatele scontate, mai ales din punctul de vedere al cetăţeanului, care se confruntă cu aceleaşi probleme în relaţia cu sectorul public. Transparency International a întocmit raportul pornind de la trei paliere: prevenirea, combaterea şi sancţionarea corupţiei.

Corupţia mică, reclamată de cetăţeni
Din perspectiva prevenţiei, s-au îmbunătăţit procedurile administrative în relaţia cu cetăţeanul, fără a avea însă impact în privinţa micii corupţii, mulţi cetăţeni considerând, de exemplu, că pentru a obţine un aviz favorabil de la o primărie trebuie "să fie atenţi". Conform TI, există şi un mare insucces, şi anume incapacitatea de a se înfiinţa o instituţie care să monitorizeze şi să sancţioneze conflictele de interese şi incompatibilităţile, cu atribuţii şi în controlul averilor.

Repatrierea averilor, un moment ratat
La capitolul combatere, Transparency International critică ratarea momentului prielnic pentru crearea instrumentelor de repatriere a averilor, precum şi capacitatea administrativă scăzută în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea spălării banilor. În privinţa sancţionării corupţiei, directorul executiv al Transparency International România, Victor Alistar, consideră că "anul 2005 a fost la fel de prost ca şi precedenţii". Din perspectiva cetăţeanului, a reieşit faptul că există încă fenomenul corupţiei în sectorul public, în special în domeniile sănătăţii, educaţiei, achiziţiilor publice, contractelor de infrastructură şi administraţiei publice locale. De asemenea, Alistar a subliniat faptul că nu au existat schimbări atitudinale semnificative din partea funcţionarilor publici, în raport cu cetăţenii şi alţi beneficiari ai serviciilor publice (exemplu: relaţia pacient - medic sau elev - profesor).

Examenul final al DNA - în instanţă
Victor Alistar a precizat că, în opinia TI, există legislaţia necesară combaterii corupţiei, iar DNA a făcut paşi importanţi în acest sens, fiind una dintre instituţiile anticorupţie cu cea mai mare credibilitate la public. "Examenul final al capacităţii administrative a DNA este însă în instanţă", a subliniat Alistar, adăugând că "este necesară menţinerea presiunii asupra guvernului pentru a continua eforturile în privinţa combaterii corupţiei şi creşterii nivelului de integritate publică". Dacă la nivel investigativ avem dosare de mare corupţie, nici una dintre aceste cauze nu a fost soluţionată în instanţă. Transparency International şi-a exprimat îngrijorarea faţă de viitoarele reforme anticorupţie, după momentul aderării la UE, în condiţiile în care, după ce România a încheiat negocierile pentru aderare, în 2004, s-a observat o scădere a interesului pentru implementarea reformelor instituţionale în vederea evitării activării clauzelor de salvgardare. Alistar a precizat că nu există indicii care să ateste că s-ar fi întocmit dosare penale la comandă politică.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite