Dentiştii au o „armă“ nouă. În curând aceştia ar putea regenera dinţii pacienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii au descoperit recent că anumite medicamente precum unul folosit în tratarea bolii Alzheimer pot stimula mecanisme înnăscute de regenerare, relatează Scientific American.

În prezent, pentru dentişti, tratarea unei cavităţi reprezintă un mic paradox. Pentru a salva dintele, aceştia trebuie să perforeze dintele pentru a-l curăţa înainte de a umple apoi craterul cu un material surogat precum metal, plastic sau ciment din sticlă.

Recent însă, Paul Sharpe, bioinginer la King’s College din Londra a publicat împreună cu colegii săi un studiu în care au demonstrat că e posibil să stimuleze regenerarea dinţilor la şoareci. De atunci, acesta a făcut mai multe progrese, aducând procedura experimentală mai aproape de un studiu clinic pe oameni. În cazul în care tratamentul va devenit standard în instrumentul unui dentist, oamenii de ştiinţă spun că ar fi unul din cele mai importante progrese în domeniu din ultimii 50 de ani.

De-a lungul cercetării Sharpe a suspectat că ar putea stimula drastic capacitatea de vindecare naturală a dinţilor prin mobilizarea celulelor stem din pulpa dentară. Pentru asta, cercetătorul a ajuns la concluzia că s-ar putea folosi de proteinele WNT (n.red.: o familie de molecule de semnalizare ce reglementează interacţiunile dintre celule) şi că expunerea dinţilor deterioraţi la medicamente ce stimulează această proteină le-ar putea oferi superputeri de regenerare precum au plantele, salamandrele sau crustaceele.

Pentru a teste ipoteza Sharpe şi echipa sa au forat găuri în molarii şoarecilor, după care au înmuiat mici bureţi de colagen în diferite medicamente cunoscute că stimulează proteinele WNT. Printre acestea s-a regăsit şi tideglusibul, un medicament folosit de cercetători în studiile pentru tratarea Alzeheimerului şi a altor tulburări neurologice. Oamenii de ştiinţă au pus apoi bureţii în interiorul molarilor şoarecilor şi i-au lăsat între patru şi şase săptămâni. 

„În esenţă a fost o reparaţie completă. Abia se vede articulaţia dintre dentina veche şi cea nouă. Această descoperire ar putea duce în cele din urmă la primul tratament farmaceutic de rutină în stomatologie”, a declarat Paul Sharpe.

Alţi cercetători şi bioingineri au recunoscut descoperirea lui Sharpe şi sunt de părere că în curând, trusa de instrumente a dentiştilor ar putea fi revoluţionată.

Sharpe mai spune că testul a fost un succes şi pe şobolani şi că se pregăteşte să ducă testul mai departe. Pentru ca tratamentul să fie introdus în trusa dentiştilor cercetătorii vor avea de făcut şi teste clinice pe pacienţi umani, iar până acolo procesul ar putea dura mai mulţi ani. Totuşi, Sharpe e de părere că poate să grăbească procesul întrucât o parte din medicamentele testate sunt deja aprobate în privinţa testelor clinice pe oameni. „Foarte multe tratamente dentare se află în continuare în Evul Mediu. E timpul să mergem mai departe”, a completat cercetătorul.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite