Samsung Galaxy S6 şi S6 Edge ar putea bate toate recordurile de vânzări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Samsung Galaxy S6 Edge lângă un iPhone 6 FOTO Vlad Andriescu
Samsung Galaxy S6 Edge lângă un iPhone 6 FOTO Vlad Andriescu

Samsung pare a face istorie cu cele două telefoane pe care le-a prezentat la Mobile World Congress Barcelona. Potrivit datelor interne, Samsung a primit un număr record de comenzi înainte de lansarea pe piaţă a telefonului.

„Samsung a primit 20 de milioane de precomenzi pentru Galaxy S6 şi Galaxy S6 Edge. 15 milioane au fost pentru S6 şi restul pentru varianta Edge. Comenzile au venit de la operatori mobili din toată lumea şi este un record“, a declarat un reprezentant Samsung pentru „Korea Times“.

Deşi declaraţia vine dinspre Samsung, cel mai probabil telefoanele vor fi un succes pe piaţă, inclusiv răspunsul general fiind unul pozitiv. Jurnaliştii au avut review-uri pozitive la adresa telefonului, iar Samsung pare a fi găsit un compromis între design şi funcţionalităţi care duce telefonul în zona premium.

Aceste rezultate urmează să vină după primul trimestru în care Samsung a înregistrat pierderi pe segmentul high-end, din 2010 încoace.

Precomandă în România

Telefoanele au fost lansate la precomandă şi în România, preţurile fiind unele obişnuite pentru un high-end, cu deosebiri de la un magazin la altul.

La Domo, cel mai ieftin este Samsung Galaxy S6 de 32 de GB, care poate fi comandat cu 3.300 de lei, iar cel mai scump este Samsung Galaxy S6 Edge de 128 de GB, la 4.800 de lei.

La QuickMobile, Samsung Galaxy S6 Edge de 32 de GB costă 4.600 de lei. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite