HTC M7 va ajunge pe piaţă sub numele de HTC One, iar pe Flickr a debutat deja

0
Publicat:
Ultima actualizare:
HTC M7 devine HTC One. FOTO Twitter/evleaks
HTC M7 devine HTC One. FOTO Twitter/evleaks

Prima imagine „scăpată“ pe Internet cu HTC M7 ilustra un telefon care semăna puţin cu iPhone 5. Se pare că acesta este cât se poate de real şi va ajunge la clienţi sub numele de HTC One.

Noua imagine a fost furnizată de acelaşi utilizator evleaks de pe Twitter. Acelaşi utilizator a spus că telefonul nu se va numi M7 (probabil un nume de cod), ci One, scrie „Engadget“. Printr-o fotografie nu prea artistică, telefonul a debutat pe reţeaua socială Flickr.

După cum se vede în imaginea de mai sus, telefonul nu are decât două butoane: Back şi Home, HTC renunţând la cel pentru meniul de multitasking. Acest lips poate însemna două lucruri: fie taiwanezii au ales să-l ascundă sub sigla de pe faţa aparatului, fie a rămas meniul de multitasking sub o apăsare prelungă a butonului Home, cum se întâmplă pe Android încă de la lansare. 

Tasta pentru multitasking a fost introdusă de Google pe Android 4.0, când a implementat tastele virtuale pentru a renunţa la tastele de pe smartphone-uri. 

HTC One va fi arătat lumii, cel mai probabil, pe 19 februarie. Atunci, compania susţine un eveniment în Londra unde îşi va prezenta strategia pentru 2013 şi unele dintre noile modele. Din specificaţiile preliminare, telefonul va avea un ecran de 4,7 inci ca al actualului One X, dar rezoluţia va fi una full HD. Desigur, procesorul nu va fi mai jos de quad-core şi Qualcomm este cel mai probabil furnizor. Memoria RAM va avea 2 GB şi camera foto este speculată a avea 13 megapixeli. Cât despre interfaţă, aceasta este schimbată şi se numeşte Sense 5. Vine cu o simplificare a principalelor aplicaţii şi o regândire a widgeturilor.

Prima imagine cu HTC One (sub numele M7)

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite