Guvernul Statelor Unite îl dă în judecată pe Elon Musk. Ce sancţiuni drastice riscă antreprenorul după ce a fost acuzat de declaraţii mincinoase

Guvernul Statelor Unite îl dă în judecată pe Elon Musk. Ce sancţiuni drastice riscă antreprenorul după ce a fost acuzat de declaraţii mincinoase

Comisia pentru Supravegherea Comerţului (SEC – Securities and Exchange Comission), agenţie federală arondată Guvernului Statelor Unite ale Americii, l-a pus oficial sub acuzazre pe Elon Musk pentru declaraţii minicinoase care au cauzat haos pe bursă şi au indus în eroare investitorii Tesla, companie fondată şi condusă de antreprenorul născut în Africa de Sud.

Ştiri pe aceeaşi temă

Chiar dacă nu poate fi comparată cu Facebook, Twitter este o sursă constantă de scandal în SUA. Dacă preşedintele Trump este un obişnuit al declaraţiilor scandaloase făcute prin intermediul reţelei de socializare, iată că Musk îi face concurenţă. 

În urmă cu două luni, când acesta a vrut să privatizeze Tesla şi s-o scoată de bursă, antreprenorul a postat un mesaj pe Twitter: „Funding secured” (n.r. Fondurile au fost asigurate), făcând referire la banii cu care avea să cumpere întreg capitalul de acţiuni al Tesla.

Fiind (încă) o companie publică, Tesla trebuie să respecte anumite norme etice reglementate de comisia SEC, iar asta înseamnă că mai ales CEO-ul companiei trebuie să aibă o conduită corectă. 

Comisia care l-a pus sub acuzare pe Musk a considerat că acesta i-a indus în eroare pe acţionarii Tesla, în urma tweet-ului cu pricina, cauzând o fluctuaţie a cotaţiei companiei pe bursă.

Elon Musk a declarat pentru publicaţia BuzzFeed că este dezamăgit de decizia SEC şi că a încercat mereu să protejeze compania prin transparenţă în declaraţii. 

Dacă a fi vinovat, antreprenorul riscă să primească interdicţia de a mai ocupa funcţia de CEO al unei companii publice, listate pe bursă, ceea ce înseamnă că ar putea fi obligat să demisioneze din fruntea Tesla.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: