Cum poţi „lumina“ ultimul episod din Game of Thrones

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via HBO
FOTO via HBO

Episodul 3 al ultimului sezon din Game of Thrones (The Battle of Winterfell) s-a dovedit a fi o adevărată provocare nu numai pentru personajele serialului, ci şi pentru majoritatea televizoarelor fanilor.

Acţiunea se petrece în întregime pe timp de noapte, astfel încât luminozitatea este destul de redusă, iar foarte mulţi fani s-au plâns din cauza acestui lucru. 

Întunericul scenelor este însă voit. Directorul de imagine al episodului, Fabian Wagner, a vorbit cu cei de la Vanity Fair, spunând că a contat în cea mai mare parte pe lumină naturală, produsă de foc sau lumânări, pentru a menţine apariţia naturală, reală a întunericului.  

Cu toate acestea, scenele întunecate tind să ceară mai mult de la televizoarele noastre, fiind mult mai problematice pentru acestea decât cele foarte luminate. 

Game of Thrones 8 FOTO via HBO

Foto via HBO

Principalul ajutor al televizorului în astfel de momente de întuneric este black level-ul, arată cnet.com. Acesta este un termen care exprimă cât de puternică este culoarea neagră (care, pe majoritatea televizoarelor este mai mult un gri foarte închis) şi creează un contrast şi o dimensiune mai bună în condiţii de întuneric.  

Chiar şi cele mai bune televizoare pot fi însă extrem de solicitate în cazul unor scene din The Battle of Winterfell. Iată câteva soluţii pe care le poţi încerca, pentru a distinge mai bine ce se întâmplă în ultimul episod din Game of Thrones: 

Modifică luminozitatea 

Probabil că acesta a fost primul lucru pe care l-ai încercat, dacă ai cunoştinţe de bază cu privire la televizorul tău. Este însă posibil ca simpla modificare a luminozităţii să nu ajute foarte mult şi să fii nevoit să recurgi la alte soluţii. 

Joacă-te cu ”Picture mode” 

Toate televizoarele din zilele noastre au ”Picture mode”, sau altfel spus, anumite presetări pentru diferite tipuri de evenimente pe care ai putea să le urmăreşti pe un ecran: meciuri de fotbal, filme, seriale etc. Diferenţa dintre acestea este de obicei vizibilă, iar unul dintre ele te poate ajuta să distingi mai bine ce fac personajele tale favorite în timpul bătăliei. 

Stinge lumina 

Chiar şi dacă lumina nu se reflectă pe ecranul televizorului, simpla prezenţă a acesteia în cameră poate îngreuna vizibilitatea. Astfel, este bine să urmăreşti episodul în întuneric complet. 

Modifică setarea gamma 

Setarea gamma funcţionează după un principiu foarte simplu: cu cât este mai mare valoarea ei, cu atât devine mai întunecată imaginea. Astfel, poţi încerca să reduci valoarea gamma pentru a putea distinge mai bine acţiunea. 

Aşadar, dacă nu ai văzut încă episodul, ar fi bine să te joci puţin cu setările de imagine pentru a te asigura că vei avea cea mai bună luminozitate pentru bătălia care urmează. Iar dacă ai supravieţuit deja bătăliei, poţi să te întorci încă o dată pe câmpul de luptă pentru a vedea mai bine ce s-a întâmplat.  

Val de ironii după episodul întunecat la propriu din Game of Thrones: Am înţeles că se luptă noaptea, dar chiar nu puteaţi să măriţi un pic luminozitatea?

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite