Femeie de 65 de ani, dată în Urmărire Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 65 de ani din localitatea sălăjeană Deleni, comuna Dobrin, a fost dată dispărută, după ce în cursul zilei de miercuri, 30 iulie, ea a plecat de acasă şi nu s-a mai întors.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean  Sălaj, Tincuţa Dumuţa, femeia, pe nume Elena Iştoan, a plecat de acasă în jurul orei 15.00, cu intenţia de a vizita o livadă din imediata apropiere a localităţii. Văzând că se lasă seara şi femeia nu se mai întoarce, familia a sesizat, în jurul orei 22.00, prin apel la 112, dispariţia acesteia.

"De la data sesizării şi până în prezent s-au efectuat căutări cu efective mărite, pe raza localităţii, cea în cauză, nefiind de găsit, motiv pentru care s-a solicitat darea în Urmărire Naţională", precizează purtătorul de cuvânt.

Semnalmente: înălţime – 1.50 m, ochi căprui; păr cărunt, tuns scurt, ten deschis, constituţie astenică, iar la piciorul stâng prezintă o cicatrice. La data dispariţiei era îmbrăcată întrun capot de culoare bleumarin până la genunchi, prevăzut cu motive florale, pulover din PNA, de culoare roz, iar în picioare purta tenişi de culoare albastră. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să sune la poliţie, prin apelul de urgenţă 112.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite