Condiţii de spitalizare moderne la Pneumologie. Cum arată secţia în care se investesc 4 milioane de lei
0Bolnavii care suferă de afecţiuni ale sistemului respirator vor fi trataţi în condiţii moderne, graţie unei investiţii derulate de Ministerul Sănătăţii împreună cu administraţia judeţeană.
Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Sălaj, instituţie care cofinanţează investiţia în valoare de aproape 4 milioane de lei şi în a cărei subordine se află unitatea sanitară, după finalizarea primei etape a lucrărilor, este disponibil un spaţiu complet nou, dotat cu toate facilităţile medicale. „Până la finele anului, întreaga clădire va fi modernizată”, dă garanţii Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj.
Prima etapă a presupus refuncţionalizarea mansardei clădirii, unde au fost amenajate şase saloane, cu 19 paturi, şapte grupuri sanitare, un cabinet pentru asistenţi medicali, un cabinet medical, o sală de tratamente şi o cameră de gardă cu grup sanitar.
Etapa a doua, al cărei termen de finalizare este 15 iunie, prevede amenajarea, la primul etaj, a cinci saloane, cu 17 paturi, o sală de tratamente, un spaţiu pentru explorări funcţionale, un cabinet medic şef de secţie, trei grupuri sanitare şi două cabinete pentru asistenţi medicali. În ceea ce priveşte spaţiile de la parter şi exteriorul clădirii, acestea vor fi refăcute până la finalul anului în curs.
Secţia Pneumologie a celei mai mari unităţi spitaliceşti funcţionează din 1978 într-o clădire monument istoric, construită la finalul secolului al XIX-lea, cu destinaţia de spital. De la inaugurarea şi până în prezent, imobilul nu a fost niciodată modernizat în întregime.
Investiţia în derulare este asigurată din fonduri ale Ministerului Sănătăţii şi de la bugetul judeţean.
Corpul de control al ministrului Sănătăţii a găsit nereguli
Modul în care au fost efectuate plăţile pentru lucrările de modernizare a făcut obiectul unui control tematic efectuat de către Corpul de control al ministrului Sănătăţii în perioada 22-26 februarie 2016.
Cu acest prilej, inspectorii au descoperit că „pentru situaţiile de lucrări încheiate până la data de 31 decembrie 2015, respectiv pentru materialele şi echipamentele achiziţionate şi plătite de către beneficiar (Spitalul Judeţean – n. red.), nu există proces-verbal de punere în funcţiune şi nu a fost decontată manopera aferentă, rezultând faptul că în mod nelegal s-au imobilizat fondurile publice în materiale şi echipamente stocate cu nerespectarea prevederilor art. 22 din Legea 500/2002 a finanţelor publice, republicată”, potrivit informaţiilor furnizate de către oficialii Ministerului.
Sursa citată mai arată că acest aspect a fost reţinut şi de către auditorii de la Camera de Conturi Sălaj, care au calculat un prejudiciu economico-financiar în valoare de peste 79.000 de lei. Suma a fost, însă, restituită unităţii sanitare de către firma constructoare, SC Rom Liant Construct SRL Baia-Mare, în 29 februarie.
Vă mai recomandăm:
Criză de medici în Sălaj. Cum speră autorităţile să atragă specialişti pentru Spitalul Judeţean
Medicii unui spital din Sălaj au făcut eczeme şi rinite alergice de la produsele Hexi Pharma