Ce a păţit un tânăr care a sfidat restricţiile stării de urgenţă. După ce a plecat din izolare, a fugit de două ori din carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fugit de două ori din carantină FOTO Arhivă
Tânărul a fugit de două ori din carantină FOTO Arhivă

Tânărul întors în ţară din Marea Britanie fusese plasat în carantină după ce nu a respectat regulile izolării la domiciliu.

Un tânăr de 28 de ani din judeţul Sălaj a fost reţinut luni, 13 aprilie, de poliţişti, iar marţi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj în vederea luării unei măsuri preventive, pentru că a încălcat în repetate rânduri restricţiile impuse de starea de urgenţă.

Cercetările au stabilit că bărbatul s-a întors în 18 martie din Marea Britanie, fiind izolat la domiciliu pentru 14 zile. În 27 martie, el a fost depistat de către poliţişti în centrul Zalăului, motiv pentru care a fost plasat în carantină pentru 14 zile. O zi mai târziu, însă, a părăsit centrul de carantină, oamenii legii găsindu-l într-o locuinţă din municipiu. Conform prevederilor Ordonanţei Militare nr. 2, tânărul a fost plasat din nou în carantină, pentru alte 14 zile, mai precis până în 11 aprilie, pe numele său fiind deschis dosar penal.

În 10 aprilie, el a părăsit din nou centrul de carantină, de această dată fiind prins de un echipaj de jandarmi într-o benzinărie din Zalău, astfel că în prezent este urmărit penal pentru două infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor.

Citiţi şi:

Inconştienţă dusă la extrem. Un bărbat plasat în carantină după ce a ignorat izolarea a fugit din nou

Gestul făcut de şapte români întorşi din Italia: cum au reuşit să îşi trimită familiile în carantină

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite