Când vor fi numiţi noii prefecţi şi subprefecţi. Ministrul de Interne: „Vrem să numim oameni integri“

0
0
Liberalii au pierdut în Sălaj fotoliul de prefect FOTO Facebook.com/Lucian Bode
Liberalii au pierdut în Sălaj fotoliul de prefect FOTO Facebook.com/Lucian Bode

Conform negocierilor, liberalii vor avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS, 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR, cinci prefecţi şi 10 subprefecţi.

Toţi cei 127 de prefecţi şi subprefecţi negociaţi în cadrul coaliţiei guvernamentale vor fi numiţi până cel târziu în 8 martie, când se împlineasc 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a ordonanţei ce prevede transformarea prefecţilor în demnitari, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

"Termenul până la care toţi prefecţii şi subprefecţii, mai exact 127 la număr, trebuie să fie numiţi, conform reglementărilor din Ordonanţa 3 pe 2020, prin care prefectul este demnitar, este 8 martie. Deci până în data de 8 martie, toţi prefecţii şi subprefecţi din România vot fi numiţi în baza noilor reglementări legale adoptate de către Guvernul României", a precizat Bode vineri, 12 februarie, la Zalău.

Acesta a explicat care este procedura pe care va trebui să o respecte fiecare din formaţiunile politice partenerei: "Fiind vorba de demnitari, fiecare formaţiune politică îşi va valida în propriile structuri propunerile, le va înainta către structura centrală a partidului, care are obligaţia să verifice aceste propuneri şi să le valideze, după care aceste nominalizări vor veni la Ministerul Afacerilor Interne".

MAI va analiza fiecare propunere, în baza criteriilor de integritate în vigoare, a mai spus ministrul, "astfel încât pe fiecare funcţie de prefect şi subprefect să numim oameni integri, oameni care să corespundă atât din punct de vedere profesional, cât şi al respectării condiţiilor legale".

În judeţul Sălaj, postul de prefect, ocupat în prezent de Virgil Ţurcaş (susţinut de PNL) i-a revenit celor de la UDMR, care l-au propus pe inspectorul şcolar adjunct, Dari Toma. Cele două posturi de subprefect vor fi împărţile de liberali şi cei de la USR-PLUS. Conform unor surse politice, actualul prefect va prelua fotoliul de subprefect, înlocuindu-l astfel pe un alt fost liberal, Romeo Sîrca.

Vă mai recomandăm:

PNL, USR-PLUS şi UDMR şi-au împărţit Prefectura Sălaj. Cine a câştigat în judeţul ministrului de Interne

Subprefect prins beat la volan. Cât a indicat alcooltestul

Zalău


Ultimele știri
Cele mai citite