Pe cine propune UDMR pentru postul de prefect al Sălajului. Este unul dintre cei mai vechi membri ai partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dari Toma are la activ cinci mandate de consilier judeţean FOTO Facebook.com
Dari Toma are la activ cinci mandate de consilier judeţean FOTO Facebook.com

În vârstă de 48 de ani, udemeristul a fost director de liceu timp de un deceniu, iar din 2017 ocupă funcţia de inspector şcolar adjunct.

Consiliul Permanent al UDMR Sălaj, reunit marţi, 9 februarie, l-a desemnat, cu unanimitate de voturi, pe profesorul Dari Toma pentru funcţia de prefect al judeţului Sălaj. În vârstă de 48 de ani, Dari Toma este unul dintre cei mai vechi membri ai formaţiunii politice.
Absolvent al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, în 1996, Dari Toma a activat ca inginer în domeniul privat până în 1998, când şi-a început cariera didactică la Grupul Şcolar Industrial din Sărmăşag. Doi ani mai târziu a devenit director adjunct al unităţii de învăţământ, pentru ca între 2007 şi 2017 să ocupe fotoliul de director. Din vara lui 2017 este inspector şcolar adjunct.

Este membru fondator al Asociaţiei Vânătoreşti Nimrod Sărmăşag, membru fondator al Asociaţie Pro Alma Mater Sărmăşag şi vicepreşedinte al Asociaţiei S.O.S. Sarmasag.

Dari Toma se laudă cu o experienţă vastă în administraţia publică, aflându-se la al cincilea mandat de consilier judeţean, calitate în care conduce Comisia de învăţământ, sănătate, protecţie socială, cultură, sport şi tineret.

"Având în vedere bogata biografie profesională a lui Dari Toma, avem convingerea, că în calitate de reprezentant al guvernului în judeţ, îşi va putea achita cu responsabilitate şi pragmatism toate responsabilităţile prevăzute în constituţie şi legile care reglementează acest domeniu, în beneficiul tuturor locuitorilor judeţului Sălaj", au transmis reprezentanţii UDMR într-un comunicat de presă.

Dari Toma îl va înlocui în funcţie pe Virgil Ţurcaş, susţinut de liberali, care, potrivit unor surse politice, va prelua scaunul de subprefect ocupat în prezent de PNL-istul Romeo Sârca.

Mai puteţi citi:

PNL şi UDMR au bătut palma pentru Consiliul Judeţean Sălaj. Ce pretenţie au avut maghiarii

Cum şi-au împărţit partidele primăriile din Sălaj. PNL, învingător în mediul rural

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite