Alegeri prezidenţiale 2014 Marş PSD - UNPR - PC - PP-DD pentru susţinerea lui Victor Ponta (FOTO)
0
Aproape o mie de persoane au participat, vineri seara, cu câteva ore înainte de încheierea campaniei electorale, la un marş de susţinere a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale 2014.
Marşul a fost organizat de alianţa PSD-UNPR-PC, însă, pe lângă liderii celor trei partide din alianţă, din mulţime s-au remarcat şi politicieni de la alte partide, cum este Alin Demle, preşedintele PP-DD, partid lăsat, recent, fără primari, în Sălaj, de PSD, drept consecinţă a Ordonanţei 55.
O bună parte dintre participanţi au fost aduşi din mediul rural, în special din comunele unde PSD are primari (cum este comuna Bălan, bine reprezentată în mulţimea de simpatizanţi Victor Ponta).
Cu toţii au mărşăluit, în mare linişte, de la troiţa din zona Galerii, până la intersecţia de la Autogară şi înapoi, atrăgând atenţia trecătorilor mai degrabă prin prezenţă decât prin scandări electorale.






