Primarul ales de localnici, deşi avea două condamnări la activ, demis de prefect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul judeţului Vaslui, Isabel Bogdan, a semnat, luni, ordinul privind demiterea din funcţie a primarului comunei Oşeşti, Grigore Lefter, condamnat la închisoare cu suspendare pentru săvârşirea unor fapte de corupţie.

Grigore Lefter a câştigat anul acesta al treilea mandat de primar, deşi avea două condamnări în antecedente. Abia după ce de-a doua condamnare a devenit definitivă Prefectura Vaslui a emis ordinul de demitere. Prima condamnare a primarului de Oşeşti a fost dispusă, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru conflict de interese, în timp ce în al doilea dosar Lefter a fost condamnat pentru fraude cu fonduri europene. 

"Printr-o adresă, a fost înştiinţată Autoritatea Electorală Permanentă în vederea stabilirii unei date la care urmează să se organizeze alegeri în comuna Oşeşti. Până la desemnarea prin vot a unui nou edil, prerogativele primarului vor fi preluate de actualul viceprimar al comunei, Didi Alexandroae", au precizat reprezentanţii Prefecturii Vaslui.

Grigore Lefter a fost condamnat definitiv, la începutul lunii octombrie, la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie, după ce au fost sesizate nereguli în derularea unui proiect cu fonduri europene vizând modernizarea unui drum din comuna Oşeşti. Edilul mai avea o condamnare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat fiul pe post de consilier.

Grigore Lefter este al doilea primar din Judeţul Vaslui care îşi pierde mandatul din cauza condamnării definitive. În luna august, primarul comunei Fruntişeni a fost demis tot prin ordin de prefect, după ce a fost condamnat pentru abuz în serviciu.

Deşi condamnat definitiv, primarul de Fruntişeni, Neculai Lupu, a contestat în instanţă ordinului de demitere, procesul aflându-se pe rolul Tribunalului Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite