Peste 200 de pachete de ţigări ascunse într-un autocar care avea destinaţia Republica Moldova-Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, şoferul unui autocar care a plecat din Republica Moldova cu destinaţia Italia, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de poliţiştii de frontieră vasluieni, în Vama Albiţa, în timp ce încerca să intre în ţară cu 219 de pachete de ţigări pe care nu le declarase la controlul vamal.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei (PTF) Albiţa, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit, în această dimineaţă, la controlul de frontieră, cantitatea de 4.380 ţigarete, ascunsă sub o placa a compartimentului dormitor al unui autocar.

Potrivit poliţiştilor de frontieră, aceştia aveau informaţii despre existenţa acestor ţigări şi au decis să efectueze un control amănunţit. Oamenii legii au găsit ţigările ascunse sub placa compartimentului dormitor de la mijlocul autocarului.

Conform prevederilor legale în vigoare, ţigările au fost confiscate, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 lei.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite