Închisoare pentru vasluianul care a încercat să violeze două bătrâne, dar s-a ales cu o bătaie zdravănă
0
Tânăr de 19 ani, din satul Beneşti, comuna Tanacu, arestat arestat în luna iulie după ce a încercat să violeze două femei, dar s-a ales cu o bătaie zdravănă, a fost condamnat de judecători.
Magistraţii Judecătoriei Vaslui au dispus condamnarea lui George Sălăvăstru (19 ani) la patru ani şi patru luni de închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de viol, respectiv două violări de domiciliu. Poliţiştii au demarat cercetările în acest caz în urma primirii unei sesizări în noaptea de 20/21 iulie, cu privire la faptul că un tânăr necunoscut a pătruns fără drept în curtea unei femei în vârstă de 81 de ani, din localitatea Beneşti, comuna Tanacu. Tânărul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a lovit bătrâna cu pumnul peste faţă şi i-a cerut să întreţină raport sexual. Pentru a nu fi recunoscut, individul a încercat să acopere faţa victimei cu un sac. Femeia, fostă învăţătoare, a reuşit să strige după ajutor şi să alerteze vecinii, fapt ce l-a determinat pe agresor să părăsească în grabă locul faptei. În urma cercetărilor, cadrele Secţiei de Poliţie Rurală 2 Vaslui au dat de urma individului. George Sălăvăstru şi-a recunoscut fapta, punând totul pe seama băuturii.
Pe parcursul audierilor, le-a declarat poliţiştilor că, în aceeaşi noapte, la o oră distanţă, a încercat să violeze o altă femeie din sat, însă planul nu i-a ieşit nici de această dată, fiind luat la bătaie de victimă.
Poliţiştii au stabilit că, în noaptea respectivă, tânărul a pătruns fără drept şi în curtea unei femei în vârstă de 40 ani, din aceeaşi localitate. A lovit-o cu pumnul în zona feţei, i-a rupt obiectele de îmbrăcăminte şi a încercat să întreţină raport sexual. Victima s-a împotrivit şi l-a lovit pe tânăr, iar acesta a fugit. Reţinut de poliţişti şi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui, Sălăvăstru a fost arestat 30 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de viol.