Dumitru Buzatu, proces pentru recuperarea pensiei speciale în timp ce negocia șpaga de peste un milion de lei
0În timp ce negocia șpaga pentru care a fost reținut de DNA, președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a dat în judecată Camera Deputaților pentru recuperarea pensiei speciale pe care o primea ca fost parlamentar și care a fost tăiată prin lege.
Comunicatul prin care procurorii DNA au dispus reținerea șefului CJ Vaslui Dumitru Buzatu pentru 24 de ore arată că baronul PSD a negociat șpaga de 1,25 de milioane lei cu care a fost prins în flagrant, în perioada 8 mai – 7 septembrie 2023.
Datele disponibile pe portalul instanțelor de judecată arată că în acest interval, mai exact în 4 august 2023, președintele CJ Vaslui a dat în judecată Camera Deputaților cerând anularea ordinului emis de Secretarul General al Camerei Deputaților prin care pensia specială, de fost parlamentar, îi este tăiată ca urmare a promulgării legii.
Judecătorii Tribunalului Vaslui nu au stabilit încă un termen în procesul prin care Dumitru Buzatu, deputat în perioada 1992-2004, contestă anularea pensiei de parlamentar.
Potrivit ultimei declarații de avere, Buzatu a avut în 2023 o pensie specială de 73.300 de lei. Acesteia i se adaugă pensia pentru limită de vârstă în valoare de 95.820 de lei și salariul de președinte al Consiliului Județean Vaslui, în valoare de 164.000 de lei. Asta înseamnă că Buzatu a avut anul trecut un venit mediu lunar în valoare de 27.760 lei, echivalentul a 5.500 de euro.
Acuzațiile DNA
Președintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu a fost reținut după ce a fost prins în flagrant luând mită 1.250.000 de lei de la un om de afaceri care avea contract cu CJ Vaslui. Potrivit DNA, Buzatu a cerut 10 la sută din contractele pe care firma le avea pentru ca facturile să fie plătite la timp.
„În perioada 08.05.2023 - 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor). În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, a anunțat DNA.