Direcţia Silvică Vaslui, dată în judecată de pădurarul concediat pentru tăieri ilegale de arbori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
defrisari paduri adevarul

Valeriu Ciobanu, pădurarul acuzat că a devastat pădurea de la Râpa Galbenă, din comuna Cozmesti,tăind ilegal arbori, a fost concediat de conducerea Direcţiei Silvice Vaslui. Pădurarul, care în 2006 a fost condamnat cu suspendare tocmai pentru tăieri ilegale de arbori, a cerut judecătorilor de la Tribunal anularea deciziei prin care s-a dispus concedierea sa.

Solicitarea lui Ciobanu a fost înregistrată luni pe rolul Tribunalului Vaslui. Direcţia Silvică Vaslui a dispus desfacerea contractului de muncă pădurarului Valeriu Ciobanu, în urma controalelor efectuate de Inspecţia Silvică la cantonul de la Râpa Galbenă.  Potrivit unui raport întocmit de reprezentanţii DS Vaslui  pe parcursul anului trecut, s-au tăiat ilegal arbori care totalizează un volum de 1.156 de metri cubi, în valoare de circa 200.000 de lei. Cercetările au arătat că hoţii au sustras 621 de mc, în timp ce diferenţa de 532 de mc revine unui număr de 12 pădurari.
De departe, cel mai mare duşman al silviculturii vasluiene s-a dovedit a fi pădurarul Valeriu Ciobanu, cel care avea în pază cantonul Râpa Galbenă, din districtul Fâstâci. Modalitatea prin care acesta a încercat să acopere urmele jafului din pădure i-a lăsat ca la dentist pe şefii săi.
“Un asemenea caz nu am mai întâlnit în ultimii zece ani. Pe numele lui Valeriu Ciobanu sunt două plângeri penale, una pentru tăieri ilegale de arbori şi una pentru folosirea ilegală a ciocanului de marcat”, a declarat şeful Serviciului Pază din cadrul DS Vaslui.
Împotriva pădurarului s-au făcut sesizări şi la Regia Naţională a Pădurilor.
În urma controale au fost efectuate în toamna anului trecut în pâdurea Râpa Galbenă, Inspecţiei Silvice au confirmat tăierile ilegale de arbori, marcaţi de pădurarul Ciobanu. Scandalul de la pădurea Râpa Galbenă, s-a soldat cu demiterea lui Dumitru Popoiu, directorul DS Vaslui, suspectat că l-ar fi protejat pe păduraru acuzat de tăierea ilegală de arbori. Popoiu este acuzat a făcut un schimb avantajos de terenuri cu socrul pădurarului, Vasile Aporcăriţei, fost primar al comunei Cozmeşti, unde se află şi pădurea Râpa Galbenă. Valeriu Ciobanu a şi fost concediat si în  anul 2006 tot din cauză că “dispăruseră” mai mulţi arbori, tot de la Râpa Galbenă, în valoare de 300 de milioane de lei vechi. Doi ani mai târziu, a fost reangajat pe acelaşi post. În 2012, a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare, pentru tăieri ilegale, dar a rămas să «păzească» pădurea de la Fâstâci.

Citeşte şi: 

Pădurar din Vaslui, condamnat definitiv pentru furt de lemne, este angajat în continuare la Direcţia Silvică

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite