Turnu Severin: Hoţii celor 80.000 lei dintr-o maşină a Consiliului Judeţean, parcată în faţa instituţiei, sunt în libertate
Poliţiştii lucrează, în acest moment, la portretele robot ale suspecţilor în cazul furtului celor 80.000 dintr-o maşină a Consiliului Judeţean Mehedinţi, parcată chiar în faţa instituţiei.
Incidentul a abut loc ieri, ziua, în amiaza mare. Banii aparţineau unuia dintre şoferii instituţiei şi doar ce fuseseră obţinuţi în urma unui credit bancar. Bărbatul a făcut imprudenţa să-i lase în autoturismul instituţiei şi a urcat câteva minute în Consiliul Judeţean. Când s-a întors, geanta în care se aflau banii dispăruse.
Poliţiştii au început o anchetă, având deja un cerc de suspecţi. În acest moment se lucrează la portretele robot ale hoţilor, luându-se în calcul existenţa a celor puţin doi autori, dar şi faptul ca aceştia să fie dintr-o altă localitate”. După întocmirea lor, portretele robot vor fi trimise la toate inspectoratele de poliţie din ţară şi vor fi transmise mass-media.
„Cei care pot oferi date sau informaţii cu privire la identificarea celor doi, sunt rugaţi să sune la 112. Toate datele de interes public vor fi oferite mass-media la finalizarea cercetărilor”, a precizat inspectorul principal Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.



















































