Spitalul Municipal din Orșova, la un pas de colaps. Angajații protestează pentru remedierea situației

0
Publicat:

Situația critică de la Spitalul Municipal din Orșova i-a scos pe angajați la protest marți, 13 decembrie. Scandalul dintre autoritățile locale și conducerea unității medicale duce spitalul la un pas de colaps.

Spitalul din Orșova este la un pas de colaps FOTO Adevărul
Spitalul din Orșova este la un pas de colaps FOTO Adevărul

De mai multe luni, situația mocnește la Spitalul Municipal care cere Primăriei și Consiliului Local să deblocheze criza. Spitalul poate pierde două proiecte PNRR în valoare de 11 milioane de euro și riscă să rămână fără servicii medicale autorizate, de la 1 ianuarie 2023, deși are bani în cont.

 „Spitalul Municipal din Orșova este la un pas de închidere și de a intra într-un colaps financiar cu banii în cont. Cred că este noaptea minții în România ca un spital cu 3,4 milioane de lei excedent, bani în cont, să nu mai poată face plăți din cauza unor decidenți politici de la nivel local. În al doilea rând, în data de 16 decembrie 2022, adică săptămâna viitoare, Spitalul Municipal și comunitatea locală și limitrofă vor pierde două proiecte în valoare de 11 milioane de euro. Fără să fie nevoie de cofinanțare, era nevoie doar ca primarul și Consiliul Local să semneze un accord de parteneriat. Pierdem un ambulatoriu nou, un RMN nou, cabinet stomatologice care nu au existat niciodată la Orșova, două blocuri operatorii care nu au existat niciodată la Orșova și servicii medicale care odată cu aceste proiecte s-ar pierde fără a mai exista cale de întoarcere. Suntem la câteva zile de a pierde aceste proiecte în valoare de 11 milioane de euro, a declarat Adrian Cican, manager al Spitalului Municipal Orșova, pentru informatiadeseverin.eu. 

În aceste condiții, mai multe servicii medicale ar dispărea, iar zeci de angajați ar urma să fie concediați. Primăria ar fi trebuie să semneze, să avizeze și să emită dispoziții pentru rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2022. Astfel, conducerea spitalului ar fi reușit să efectueze plăți în vederea depunerii celor două proiecte PNNR, precum și achitarea procedurilor de relocare și punere în funcțiune a RMN-ului, transferat cu titlu gratuit de către Primăria Municipiului Caransebeș.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite