VIDEO Demonizarea faunei prădătoare a României. Cât de dăunători sunt, în realitate, cormoranii, şacalii sau lupii
0
Specialiştii în fauna Deltei Dunării consideră incorectă demonizarea şacalilor învinovăţiţi de distrugeri prin gospodăriile localnicilor sau chiar de dezgroparea cadavrelor din cimitire. Asemănătoare este problema cormoranilor, despre care Uniunea Europeană se abţine în a da un verdict, afirmând că impactul lor este greu de evaluat în mod obiectiv.
Dr. Antal Boncoi, medic veterinar din Tulcea, a dat detalii despre specia de şacal auriu care este întâlnit în România, încercând să lămurească pericolul reprezentat de acest animal.
El s-a bazat pe studii ştiinţifice din ţări vecine precum Bulgaria şi Ungaria, în lipsa unora întocmite în România. Medicul compară şacalul cu coiotul din America de Nord.
„Am încercat să explic ce este cu şacalii. Se întâmplă acelaşi lucru ca în cazul lupilor. În fiecare ţară există nişte densităţi de animale, cu comportamente identice, numai la noi lupii şi şacalii sunt mult mai mulţi, mult mai perfizi, se organizează complet aberant şi tot aşa.
Legat de cormorani, am văzut că exista un punct de vedere al UE. Produc pagube, numărul lor este mare, dar e greu de evaluat în mod obiectiv impactul“, spune medicul veterinar din Tulcea.
Iată postarea de pe Facebook a doctorului veterinar Antal Boncoi:
„Şacalul auriu.
De obicei auziţi aproape exclusiv ştiri negative legate de şacal, la tv apare descris că"fiară" ,"bestia" sau alţi termeni tâmpiţi, tipici ştirilor subţiri. Că face prăpăd în populaţia de animale sălbatice sau domestice (aici nu e clar pentru reporterii cu puţini neuroni), că fură etc. Ce mai, un derbedeu notoriu, mai lipseşte să-l vedem arestat de Poliţia Rutieră sau aruncând în aer cu euro pe ritmuri de manele.
Canis aureus moreoticus este subspecia care trăieşte în Europa. Sunt mai multe subspecii de şacal auriu, dar diferenţele dintre ele sunt mici.
Şacalii sunt împărţiţi în trei specii, dintre care două trăiesc în Africa. Speciile africane sunt mult mai vechi şi mai puţin înrudite cu şacalul auriu.
Şacalul auriu a evoluat dintr-un canid primitiv acum 1,9 milioane de ani. Este o specie de canid bazală, primitivă, mult mai veche decât lupul, de care îl despart cam 800.000 de ani de evoluţie.
Şacal din Delta Dunării Sursa Facebook Antal Boncoi
Deşi este prezentat că o ciudăţenie nouă, trebuie să ştiţi că poate fi considerat, într-un fel, o specie europeană. Cea mai veche fosilă din Europa provine din Grecia şi are cca 6900 de ani. A apărut pe continentul european la sfârşitul ultimei ere glaciare, prin expansiune din India (unde se retrăsese acum 37000 de ani, e mai complicat).
Deşi arealul său includea majoritatea ţărilor mediteraneene şi Balcanii, menţiunile istorice despre şacal sunt puţine. Este şi normal, e o specie mică, retrasă, foarte greu de văzut.
Cert este că populaţiile de şacali au fost întotdeauna ţinute sub control de lupi, aceştia îi alungă de pe teritoriul lor şi îi extermina activ. Odată cu reducerea masivă a efectivelor de lupi în anii '50, prin folosirea criminală a momelilor cu stricnină, teritoriile controlate de aceştia au rămas libere, iar acest canid umil şi oportunist şi-a început expansiunea.
Astăzi s-a răspândit până în ţările baltice, iar evoluţia viitoare a acestei cuceriri teritoriale nu poate fi estimată.
Datele ştiinţifice, obţinute prin studii serioase, evident că nu la noi, arată că dietă şacalului conţine în medie 50% rozătoare mici, restul fiind format din păsări, vegetale şi ungulate sălbatice.
Este mult mai omnivor comparativ cu lupul. Ocupă aceeaşi nişă ecologică pe care o deţine coiotul din America de Nord.
Referitor la "dezastrul" pe care îl face în populaţiile de ierbivore sălbatice, este o exagerare tipică pentru o ţara în care informaţiile certe se bazează pe sintagma "crede-mă pe cuvânt". Dar lupii, care sunt vânători perfecţi, ce dezastre produc în populaţiile de ierbivore sălbatice? Parcă nu am auzit că au dispărut cerbii, mistreţii şi căprioarele de pe teritoriile în care se găsesc haite de lupi.
Ca să ştim despre ce discutăm, şacalul are o lungime de cca 120 cm, din care numai coadă are 30 cm. Cântăreşte în jur de 10-12 kg, imaginaţi-va un căţel lunguieţ de greutatea această. Înfiorător, nu? O bestie...
Diferenţele între lup şi şacal nu se opresc aici. În timp ce lupul este un alergător de cursă lungă, care atacă şi urmăreşte pradă până la epuizare, şacalul are o altă conformaţie anatomica, picioarele lui scurte nu îi permit o alergare eficientă pe o durată mare de timp. De aceea este un prădător de tufiş, atacă prin abuscade, prin pândă.
O altă imagine complet greşită este cea a"miilor" sau "sutelor" de şacali. Probabil că lumea are impresia că haite masive de şacali bântuie prin Dobrogea ca tătarii şi pustiesc ţinuturile.
Adevărul: unitatea bazală a şacalilor este o pereche, spre deosebire de lupi care formează haite. Şacalul este o specie monogamă, formează o pereche până la moarte. Părinţii pot păstra cu ei puii din anul anterior, dar acesta este o excepţie şi nu o regulă. De obicei, puii adolescenţi părăsesc familia şi pleacă în căutarea unor noi teritorii. În Ungaria a fost marcată cu un dispozitiv GPS o femelă tânără de şacal. Această s-a deplasat activ în jur de 220 de km în 12 zile şi în final s-a stabilit la peste 60 de km de părinţii ei, acolo unde s-a şi reprodus. Este felul natural al şacalilor de a împiedică consangvinizarea.
Perechea de şacali are un teritoriu cuprins între 2 şi 10 km pătraţi, variază în funcţie de resursele de hrană. Şacalii nu sunt mari amatori de bârfe cu prietenii, nu au amiciţii şi nu-i încânta absolut deloc prezenţa unui alt şacal pe teritoriul lor, acesta fiind privit că un competitor pe aceeaşi resursa. De aceea îşi verifică teritoriul în fiecare noapte şi vocalizează puternic.
Urletele de şacali au rolul de a-şi întări prezenţa teritorială, de a-i anunţa pe ceilalţi sau pe un eventual intrus că "băi, sunt acasă, să nu îndrăzniţi să intraţi pe proprietatea mea, dacă va prind va nenorocesc, va distrug etc."
Pentru cineva care nu e obişnuit cu vocalizarile lor, urletele şacalilor în noapte pot fi puţin deranjante, te trec nişte fiori. Pe mine mă distrează. Este diferit de urletul lupului. Şacalul are un urlet modulat, nu scoate un sunet continuu cu modificări crescătoare, ci îşi tremură vocea. De aceea, doi şacali care urlă te fac să crezi că acolo este o adevărată haită.
Şacal din Delta Dunării Sursa Facebook Antal Boncoi
Aşadar, povestea haitelor masive de şacali trebuie privită cu suspiciune. Sigur, în anumite condiţii, hrană abundenţă sau prăzi foarte uşoare, pot fi întâlniţi mai mulţi şacali în acelaşi loc, dar este doar o tolerantă momentana şi nu o organizare permanenţă, aşa cum se întâmplă în cazul lupilor.
Pot vâna o pradă de 4-5 ori greutatea lor, de exemplu, capre sau oi. Pot, asta nu înseamnă că vânează oile aşa cum le vânează lupii, în mod activ şi coordonat. Un câine ciobănesc nu are ce discuta cu un şacal, acesta este o glumă.
Vânează păsări de curte? Sigur, chiar cu mare plăcere!
Vaai, ce ne facem? Va faceţi garduri cum trebuie, dacă staţi ca nesimţiţii... asta e!
Vă atacă oile? Nu vă cred, dar fie, de dragul argumentului, câini ciobăneşti aveţi? Nu? Atunci vă plătiţi prostia.
Trebuie să înţelegeţi că nu există un ecosistem sănătos fără răpitori, aşa funcţionează lumea noastră, aşa au evoluat speciile. Acolo unde ai ierbivore, ai şi carnivorele potrivite.
Fiecare nişă are perechea ei de prădător-pradă.
Nu mai vreţi şacali? Soluţia este lupul, de la exterminarea acestuia a pornit totul. Câteva perechi de lupi în Dobrogea ar rarefia populaţia de şacali până la dispariţia aproape completă. Este un subiect delicat, lupii dau bine în poze sau pe cârnatul ăla dacic, sunt admiraţi la nivel teoretic, să nu-i ştim la noi în păduri.
Puţină lume ştie că au început să apară şi în Dobrogea, deocamdată doar indivizi izolaţi în căutare de noi teritorii, proveniţi din Bulgaria. Cea mai nordică menţionare prin observaţie certă a fost în zona Cernavodă. Probabil au ajuns şi la noi în judeţ.
Aşa că, s-ar putea să asistăm la o reducere tăcută a populaţiei de şacali. Asta dacă nu s-or isteriza măsele lărgi şi nu vor ucide mintenaş lupii, că aşa suntem noi, mândrii şi ne fudulim cu asta, nu gândim că obosim, nu ştim şi nici nu vrem să ştim, ne bazăm pe vorbe goale şi pe tradiţii idioate. Sau poate mă înşel, s-o fi schimbat ceva...
Până atunci, dacă va fi un atunci, şacalul rămâne singurul mamifer răpitor dominant din multe zone ale ţării şi de top în Dobrogea. Are rolul lui în natură, altfel nu evolua ca specie.
O referire scurtă la fotografierea lui. Este foarte dificilă, este tot timpul în alertă, nu stă o clipă locului, urechile scanează în toate direcţiile, adulmecă şi verifică peste tot. Are puţine momente când stă liniştit. Este activ în perioadele cu lumină puţină, de obicei noaptea sau pe înserat/răsărit, ceea ce îl face greu de fotografiat în condiţii optime. De aceea, fotografiile de wildlife cu şacali sunt puţine.“
Dr. Antal Boncoi, medic veterinar din Tulcea Sursa Facebook A.B.
Şacalii, vânaţi ca mistreţii, din cauza pestei porcine
Administraţia Rezervaţiei Bioseferei Delta Dunării a anunţat că la 27 noiembrie 2018 începe vânătoarea tuturor exemplarelor de mistreţi şi şacali din 6 foste fonduri cinegetice aflate în perimetrul rezervaţiei: Ceamurlia, Heraclea, Bălteni, Rusca, Popina şi Stipoc. Măsura era luată ca urmare a deciziilor rezultate din programul de combatere a pestei porcine africane.
Mălin Muşetescu, guvernatorul Deltei Dunării, a declarat pentru „Adevărul” că, până la ora actuală, au fost omorâţi 57 de şacali şi că urmează a doua etapă a vânătorii. În acest moment, pe teritoriul ARBDD sunt aproximativ 2.000 de şacali.
Cu toate acestea, vânătorii din zonă spun că este aproape imposibil să se omoare totţi mistreţii şi şacalii deoarece Delta este plină de turişti (de primăvara până toamna târziu), iar în unele zone accesul omului este foarte greoi, vegetaţia fiind abundentă.
Guvernatorul ARBDD apreciază că doar o parte din ceea ce susţin oamenii în legătură cu atacurile şacalilor se susţine şi în realitate. „Avem reclamaţii de vite omorâte, dar şacalul nu omoară decât animale mici. În niciun caz vita. Poate una bolnavă. Sunt convins că multe din problemele create de câinii vagabonzi sau vulpile din Deltă sunt puse tot pe seama şacalilor. Cât despre mormintele răvăşite din cimitirul satului Caraorman, Mălin Muşetescu a spus că acestea ar trebui să aibă o placă de beton deasupra, deoarece pânza freatică este foarte sus, iar unele gropi sunt săpate cu o adâncime de doar 60 de centimetri.
„ARBDD are o poziţie echilibrată momentan. Cred că ar fi foarte bine dacă ar solicita un studiu şi o evaluare a speciei, în fond ar trebui să aibă specialişti. O hotărâre trebuie luată la nivel central, la Ministerul Mediului. Ei ar pasa studiul către Romsilva, care şi aşa supraevaluează masiv efectivele de prădători“, este de părere medicul veterinar Antal Boncoi.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
