Un jandarm din Tulcea înoată 12 ore pentru a salva viaţa unui coleg VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Andrici înoată pentru colegul său foto: Jandarmeria Tulcea
Sorin Andrici înoată pentru colegul său foto: Jandarmeria Tulcea

Jandarmul înoată pentru a strânge fonduri cu care colegul său va putea să-şi plătească tratamentul care-i va slava viaţa. Timp de 12 ore, Sorin Andrici înoată la Bazinul Didactic de Înot din municipiul Tulcea.

Sorin Andrici este cel care, de-a lungul timpului, a susţinut cauzele umanitare ale copiilor cu autism, celor cu sindrom Down, dar şi a persoanelor care, la un moment în viaţă, au avut nevoie de sprijin pentru a merge mai departe.

A participat la nenumărate ultramaratoane, iar oamenii au donat pentru diferite cauze umanitare. „Tot ceea ce a făcut a fost din altruism şi solidaritate pentru a susţine cauzele umanitare a celor care au nevoie de sprijin, şansă la viaţă şi speranţă. Acum, a venit rândul ca Sorin să îşi ajute colegul”, spun cei de la Jandarmeria Tulcea.

Pentru a-şi ajuta colegul, plutonierul adjutant Aftene Vasile,  care trece printr-o grea încercare, Sorin înoată sâmbătă, 13 martie, 12 ore în continuu.

„Pentru ca viaţa să-i zâmbească din nou lui Vasile, are nevoie de mai bine de 100.000 de lei, sumă ce îl va ajuta să aibă parte de recuperare medicală şi tratamente necesare îmbunătăţirii stării de sănătate”, mai spun jandarmii tulceni.

Cei care doresc, pot contribui cu donaţii în conturile:
RO93BRDE370SV06022373700 (RON) şi  RO64BRDE450SV17130924500 (EUR), deschise pe numele VASILE AFTENE la BRD.

Citeşte şi:

O femeie din Tulcea a născut tripleţi: doi băieţi şi o fată. Cel mai mic are 1.800 de grame

Trei bărbaţi au violat un minor şi au distribuit imaginile pe o reţea de socializare


 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite