Ucrainenii sunt decişi să transforme proiectul privind trecerea Ro-Ro de la Isaccea - Orlovka în realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai important proiect promovat de Euroregiunea Dunărea de Jos, trecerea Ro-Ro de la Isaccea – Orlovka, va fi realizat, anunţă Consiliul Judeţean Tulcea.

Preşedintele Consiliului Judeţean s-a întâlnit, joi, cu guvernatorul regiunii Odesa, preşedintele Administraţiei de Stat a regiunii Odesa,  Skoryk Nikolai Leonidovich şi cu preşedintele Consiliului regional Odesa, Dl.Tyndiuk Nikolai Andreevich.

Principala temă de discuţie a fost trecerea Ro-Ro de la Isaccea – Orlovka. Au fost dezbătute şi posibilele schimburi culturale sau proiecte ce ar putea fi implementare de cele două  regiuni, ca părţi componente ale Euroregiunii Dunărea de Jos (organism al cărui preşedinte este Horia Teodorescu).

„Am discutat cu partenerii din Odesa despre punctul de trecere de la Isaccea – Orlovka şi am aflat, în acest sens, că sunt determinaţi să ducă acest proiect la bun sfârşit. Acesta este cel mai important proiect promovat de Euroregiunea Dunărea de Jos. Oficialii ucraineni sunt mai determinaţi decât oricând să transforme acest proiect în realitate, iar până pe data de 25 aprilie 2014 ei doresc să înceapă lucrările pe partea ucraineană“, spune preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

În februarie 2010, Consiliul Local Isaccea s-a asociat cu firma MBS pentru demararea proiectului.  Conform proiectului de Hotărâre de Consiliu Local, redevenţa stabilită de ambele părţi va fi de 33.335 de euro pe euro pe an până la edificarea construcţiei, dar nu mai mult de trei ani de zile.

Termenul de finalizare este de 24 de luni de la demararea lucrărilor. Construcţia se va realiza pe  o suprafaţă de 13,9 hectare  extravilan din domeniul privat al localităţii Isaccea.  

Primăria Isaccea va asfalta drumul orăşenesc 53 ce va face legătura între punctul de trecere al frontierei de tip RO-RO, Isaccea – Orlovka, în valoare de 2.753.350  euro.

Trecerea va aduce un important beneficiu prin crearea de locuri de muncă, şi dezvoltarea pe orizontală a  mai multor servicii: fast – food, restaurant, schimb valutar.
 

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite