Atentate la Paris. Fratele lui Ciprian Calciu cere ajutor prietenilor, pe Facebook, după ce doi copii au rămas orfani
0
Mircea Calciu, unul dintre cei doi fraţi gemeni ai lui Ciprian, tânărul din Tulcea mort în atentatele din Paris, a deschis un cont unde prietenii pot ajuta familia.
După moartea lui Ciprian şi a Lăcămioarei, doi copii au rămas familiilor lor. Este vorba de Kevin, copilul celor doi, şi de fetiţa mai mare pe care Lăcrămioara o avea din altă relaţie.
Mircea Calciu a transmis un mesaj emoţionant pe pagina sa de Facebook. „Vă mulţumim tuturor pentru gândurile bune, pentru că ne sunteţi aproape şi pentru sprijinul acordat.
Cei care doresc să ajute familia punem la dispoziţie conturile. Vă mulţumim anticipat. Calciu Mircea IBAN FR76 3000 3040 8100 0500 3249 077“.
Ciprian Calciu a plecat în Franţa în urmă cu vreo zece ani. Băiat cuminte şi muncitor, imediat şi-a găsit de lucru. La scurt timp, el a reuşit să aibă o firmă care se ocupa de siguranţa lifturilor. Departe de ţară a întâlnit-o pe Anişoara, din Baia Mare, de care s-a îndrăgostit nebuneşte şi alături de care vroia să îmbătrânească. Împreună l-au avut pe Kevin. Anişoara mai avea o fată dintr-o altă relaţie şi părinţii au decis că cel mai bine este ca fraţii să fie crescuţi împreună, la Paris.
În urmă cu câţiva ani, cei doi au spus că viaţa în străinătate este grea şi au încercat să-şi deschidă o mică afacere în ţară. Şi-au cumpărat un apartament în Bucureşti în cartierul Pantelimon şi o casă la Parcheş, în Tulcea. Dar nu au reuşit să răzbească birocraţia şi corupţia din România. Au vândut tot şi au plecat iar în Franţa.
Acum, tânărul se simţea împlinit. Era fericit. Avea o iubită şi un copil, minunea vieţii sale.
O tragedie avea să-l aducă în ţară pentru o scurtă perioadă de timp. Tatăl său, Gheorghe, a murit în apartamentul de pe Viitorului. Vecinii i-au ţinut lumânarea la căpătâi.
În luna august a acestui an, unul din gemeni urma să se căsătorească, dar a amânat nunta, pentru că familia era încă în doliu.
Pe aceeaşi temă:
Atentate teroriste la Paris. Presa franceză: „Război în plin Paris“
Atentate teroriste la Paris. Principalele atacuri comise în Franţa în ultimii ani