VIDEO Manu Chao va concerta la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzicianul de origine franceză vine la Timişoara în ziua de 25 iunie. Concertul va avea loc pe scena din Muzeul Satului Bănăţean. Biletele pot fi achiziţionate la preţul de 75 de lei.

Muzicianul francez Manu Chao a ales Timişoara pentru un unic concert în România anul acesta. Concertul de la Muzeul Satului Bănăţean va fi o încălzire pentru Festivalul Plai, care se va desfăşura în luna septembrie. 

“Pentru că suntem nerabdători să ne vedem înainte de septembrie, vom organiza un concert cu un artist pe care ni l-am dorit de mult la Timişoara. A cântat în faţa a milioane de oameni, a vândut milioane de albume dar, cel mai important, este vocea unei întregi generaţii şi unul dintre cei mai influenţi muzicieni din lume”, au anunţat organizatorii de la Plai.
   

Manu Chao îşi găseşte inspiraţia în cultura stradală a diferitelor ţări şi naţionalităţi. Muzica sa multiculturală şi multilingvă este un amalgam de rock, reggae, punk, ska, sunete descoperite şi ritmuri din jurul lumii, cântând în engleză, spaniolă, franceză, italiană şi alte limbi pe care le îmbină câteodată în aceeaşi piesă.

Chao a lansat primul său album solo intitulat “Clandestino” în 1988 iar acesta a devenit un succes internaţional răsunător. Cel de-al doilea album al lui Chao împreună cu Radio Bemba Sound System, “Próxima Estación: Esperanza”, a fost lansat în 2001. Albumul a fost o reuşită instantă. După aceea au urmat "Sibérie m'était Contéee", primul album cântat doar în limba franceză şi “La Radiolina” al cărui hit “Rainin’ In Paradize” a beneficiat de un videoclip regizat de Emir Kusturica.

În ultimii ani, sute de mii de persoane din jurul lumii s-au bucurat de show-urile energetice ale band-ului Manu Chao La Ventura, pe care il va aduce şi la Timişoara, într-un concert intim pentru Manu: Numărul locurilor este limitat la 5.000.

Manu Chao va concerta la Muzeul Satului Bănăţean în ziua de 25 iunie. Biletele pot fi achiziţionate pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, la preţul de 75 de lei.

Citiţi şi:

Timişorenii de la Sebastian Spanache Trio, în faţa unei premiere naţionale: concert pe Podul de Fier, cu căştile pe urechi

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite