Un şofer cu BMW şi fiul său, amendaţi după ce au intrat cu SUV-urile pe pârtia de schi. Explicaţia celor doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiecare dintre cei doi şoferi a primit câte o amendă de 2.000 de lei FOTO Jandarmeria Caraş-Severin
Fiecare dintre cei doi şoferi a primit câte o amendă de 2.000 de lei FOTO Jandarmeria Caraş-Severin

Jandarmii montani din Caraş-Severin i-au amendat pe doi bărbaţi, tată şi fiu, pentru că au intrat cu maşinile pe pârtia Borlova din staţiunea Muntele Mic.

Potrivit Jandarmeriei Caraş-Severin, cei doi au fost surprinşi pe pârtia de schi miercuri, în jurul orei 14.15.

„În urma celor declarate s-a stabilit faptul că aceştia doreau să urce la Crucea Eroilor, alegând ca deplasarea s-o facă chiar pe pârtia de schi. Cum prima maşină a rămas înzăpezită, cei doi au decis să încerce s-o scoată din zăpadă cu cel de al doilea SUV. Din cauza stratului mare de zăpadă, aceştia nu au reuşit să tracteze autoturismul”, transmite Jandarmeria Caraş-Severin.

Potrivit sursei citate, jandarmii montani au izolat zona, dat fiind faptul că autoturismul a rămas pe pârtia de schi şi au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor de schi pentru agrement.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

VIDEO Turist prins de jandarmi în timp ce urca cu autoturismul de teren pe pârtia Sorica din Azuga. Ce riscă şoferul

FOTO Un BMW a rămas înzăpezit pe o pârtie de schi din Sibiu. Amenda aplicată şoferului

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite